AcasăPoliticaCoșmarul facturilor uriașe la energie. Ședință esențială la Coaliție. Firea: „Azi facem...

Coșmarul facturilor uriașe la energie. Ședință esențială la Coaliție. Firea: „Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor”

Coșmarul facturilor uriașe la energie. Ședință esențială la Coaliție. Firea: „Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor”Coșmarul facturilor uriașe la energie. Ședință esențială la Coaliție. Firea: „Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor” (foto: Facebook)

Situația facturilor uriașe la energie, cu care s-au trezit deja mai mulți români, continuă să preocupe, mai ales că suntem în plină iarnă. Oamenii așteaptă să afle ce soluții găsesc guvernanții la această povară reală îndeosebi pentru românii cu venituri reduse, care se gândesc cu groază la cum vor arăta viitoarele facturi, din sezonul rece.

Luni după-amiază, în jurul orei 17, urmează să aibă loc o ședință a Coaliției de guvernare. Până atunci, social-democrații vor discuta pe acest subiect în cadrul unui for de conducere.

Reacționând pe acest subiect de real interes, social-democrata Gabriela Firea, ministrul familiei în Guvernul Ciucă, a anunțat că în cursul acestei zile ar urma să fie prezentate soluțiile gândite ca o completare a măsurilor deja anunțate de Executiv.

„Azi facem pasul decisiv pentru prezentarea soluțiilor care să completeze măsurile anunțate de guvern, astfel încât scumpirea energiei să fie suportabilă pentru populație și economie. Acestea vor fi prezentate și discutate în Coaliție, pentru ca apoi să poată fi preluate și aplicate. Ideea esențială este ca oamenii și companiile să primească un sprijin real și consistent acum, când au cea mai mare nevoie de el.

Criza extraordinară care se profilează reclamă atitudini și soluții extraordinare, pe care nu ezităm să le luăm.

Bulgărele facturilor mari ale energie nu trebuie lăsat să se transforme într-o avalanșă care să măture tot!”, susține Firea, într-un mesaj postat în dimineața zilei de luni, 17 ianuarie, pe pagina sa de Facebook.

Fostul primar al capitalei, actualmente ministru în Cabinetul Ciucă, anunță ce au în vedere social-democrații. „PSD ia în calcul toate opțiunile posibile, de la revenirea temporară la prețuri reglementate până la reducerea TVA, eliminarea unor costuri suplimentare în factura de energie, plafonare, compensare, vouchere, tarife sociale, scheme de sprijin pentru companii.

Măsurile anunțate de guvern – reducerea TVA la 5% pentru energia electrică furnizată consumatorilor casnici, cu un consum lunar de până-n 300 de kwh și compensarea certificatului verde și a cogenerării reprezintă un pas necesar, dar prea mic, față de gravitatea situației.

Aplicarea trebuie să fie mai rapidă, de la 1 februarie, și trebuie eliminate procedurile birocratice absurde, de tipul verificării tuturor facturilor”, menționează Firea, în același mesaj.

Firea: „Aplicarea măsurilor sa fie simplă, rapidă, eficientă, fără birocrație stupidă”

Susținând că „trebuie NEAPĂRAT introduse sancțiuni severe pentru furnizorii care refuză să aplice legea plafonării și compensării!”, ministrul Firea subliniază că măsurile ar trebui alocate rapid și „fără birocrație stupidă”.

„Este imperios ca măsurile de susținere dar și de eliminare a birocrației inutile să se extindă și asupra IMM-urilor și companiilor: acum, de exemplu, e necesară completarea unei cereri, iar firmele care stau cu chirie (mall-uri, ateliere, depozite, hale de producție etc) nu pot beneficia de plafonare/compensare.

Ideea esențială pentru care insistăm este ca aplicarea măsurilor sa fie simplă, rapidă, eficientă, fără birocrație stupidă, iar efectele să se vadă rapid, povara facturilor majorate să devină suportabilă”, subliniază Firea.

Firea: „Dacă ar fi rămas în vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD, nu s-ar fi ajuns la actuala situație limită”

Social-democrata a mai ales să puncteze în privința a două aspecte. „Pe de altă parte, atragem atenția că România trăiește coșmarul facturilor uriașe la energie din cauze liberalizării haotice a pieței, decisă de guvernele trecute.

Dacă ar fi rămas în vigoare măsurile de plafonare dispuse de guvernarea PSD, nu s-ar fi ajuns la actuala situație limită”, a conchis Firea.

Ciucă: Românii au nevoie de garanții privind corectitudinea facturării consumului de energie electrică și gaze naturale

Săptămâna trecută, mai precis pe 11 ianuarie, premierul Ciucă anunța, după ce convocase o ședință cu miniștrii Finanțelor, Energiei, Agriculturii, Antreprenoriatului și Turismului, Mediului și președintele ANRE, că „românii au nevoie de garanții privind corectitudinea facturării consumului de energie electrică și gaze naturale”.

„În același timp, sunt necesare și măsuri de sprijin pentru companii, în această perioadă dificilă generată de creșterea prețurilor la energie. Aceste măsuri vor contribui la creșterea rezilienței economice și la menținerea locurilor de muncă pentru români.

Pentru garantarea eficienței măsurilor de protecție a cetățenilor – consumatori casnici -, urmează a fi refăcute facturile care nu au respectat plafoanele reglementate. Până la refacerea calculelor de către furnizori, aceste categorii de facturi nu vor fi purtătoare de penalități.

De la 1 aprilie, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 300 Kwh vor beneficia de o nouă schemă de protecție, care va include TVA redus la 5%, precum și compensarea certificatului verde și a bonusului de cogenerare pentru consum.

Vom reduce costul energiei electrice la consumator prin compensarea bonusului de cogenerare și contravaloarea certificatelor verzi. Vom elabora o schemă de sprijin și pentru gaze naturale”, a transmis, la acea dată, șeful Guvernului, cu precizarea că aceste măsuri vor fi prezentate în următoarea ședință a Coaliției.

96 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger