AcasăPoliticaControversatul șef al ANPC, omul PSD la Primăria Constanța

Controversatul șef al ANPC, omul PSD la Primăria Constanța

sursa foto: Facebook/Horia Constantinescu

Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a fost desemnat candidatul Partidului Social Democrat (PSD) pentru funcția de primar al orașului Constanța.

Nici bine nu s-a aflat acest lucru, că Horia Constantinescu a și anunțat – joi dimineață, 28 martie – că renunță la funcția de președinte al Autorității, pentru a se „putea dedica campaniei și noului proiect”.

Cine este Horia Constantinescu, omul pe mâna căruia va merge, practic, PSD-ul în cursa electorală din iunie, pentru Primăria Constanța?

În vârstă de 50 de ani, șeful ANPC a devenit controversat și contestat de organizațiile patronale, dar și de marile lanțuri de magazine din România, în contextul controalelor pe care le-a făcut și în cadrul cărora se poate spune că a încercat să se erijeze în susținătorul producătorilor și oamenilor de afaceri locali.

A promovat „Ferma Dacilor”

Mulți își amintesc faptul că una dintre afacerile pe care le-a promovat, printr-un mesaj pe Facebook, în octombrie 2023, este „Ferma Dacilor”, complexul din Prahova care a ars două luni mai târziu, în urma unui incendiu devastator.

„Ferma Dacilor, idee românească, produse românești, peisaje unice și oameni minunați. Pentru idiocrați și hateri: acolo unde efortul, calitatea, ambiția și rezultatele merită promovate, o voi face, indiferent de discuțiile de doi lei, lansate în spațiul public”, susținea Constantinescu în octombrie. După producerea incendiului cumplit, soldat cu opt victime decedate, acesta a declarat că a promovat produsele culinare și nu spațiul de cazare în sine.

H. Constantinescu: „Mulți cred că mi-a lăsat o moștenire ascunsă de pile și relații”

În urmă cu mai mulți ani, în vara lui 2017 mai precis, Horia Constantinescu a vorbit pe larg despre viața sa, într-un interviu acordat Info Sud-Est. Interviu din care s-a desprins portretul unui personaj controversat, un afacerist de succes provenit dintr-o familie cu rădăcini puternic ancorate în structurile comuniste.

„M-am născut în 19 septembrie 1974 la puțin timp după ce bunicul meu Miron Constantinescu se prăpădise deja și spun asta pentru că mulți cred că mi-a lăsat o moștenire ascunsă de pile și relații, lucru care nu s-a concretizat pentru că n-am avut șansa eu să-l cunosc pe el și nici el pe mine (…) Am trăit în cartierele limitrofe ale Bucureștiului acolo unde dacă nu erai atent ajungeai fără pantofi acasă. M-am golănit destul de repede, am petrecut perioada tinereții în mai multe instituții de învățământ, am fost bătăușul școlii. N-am avut note mici la învățătură, am intrat la Liceul Sfântul Sava, la mecanică. Pe vremea aia nu puteai avea pile, eram nouă copii pe loc, nu puteai să dai la o parte nouă copii care învățau foarte bine. Primul 7 la purtare l-am avut în clasa a IV-a. De nebun. N-am fost un copil aliniat. N-am tolerat niciodată nedreptatea… am fost apărătorul copiilor cu handicap, celor nevolnici. Apoi, chiuleam… Cel mai tare nu mi-au plăcut imbecilitățile predate în școală”, povestea, la acea vreme, Horia Constantinescu.

Are afaceri în Parcul Herăstrău

Despre șeful ANPC s-a mai aflat, între timp, că este nașul de cununie al lui Andrei Năstase și, la rândul său, Andrei Năstase a botezat unul dintre copiii lui Constantinescu.

Constantinescu are mai multe afaceri în Parcul Herăstrău. Și a ajuns de mai multe ori în vizorul lui Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, sector în administrarea căruia intră Parcul Herăstrău.

Aceasta anunța în octombrie 2023 că a suspendat, pe motiv de gălăgie, activitatea a două cluburi care plătesc „chirie mii de euro către o firmă fondată de șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor, Horia Constantinescu, și administrată de soția acestuia”.

Șir de nemulțumiri la adresa șefului ANPC

Nu au fost singurele critici îndreptate către Horia Constantinescu, în calitatea sa de șef al ANPC. În martie acest an, cea mai mare organizație patronală din România, Concordia, care reunește organizații din 16 sectoare economice, a criticat dur comportamentul inspectorilor ANPC, susținând că instituția condusă de Constantinescu „defăimează companiile private”.

„Cer volume imense și nejustificate de documente doar pentru a pune presiune pe agenții economici, interpretează excesiv norme legale și adoptă o atitudine ostilă, nu una de colaborare și prevenție de exemplu când decide să facă public numele unor operatori economici sau să publice poze lipsite de context”, a transmis Concordia.

De asemenea, în octombrie 2022, operatorul aerian Blue Air a depus o plângere penală împotriva lui Horia Constantinescu, pe care îl acuza că „a urmărit producerea unor daune materiale extrem de mari” companiei, prin „afirmaţii false”.

author avatar
Andrei Coman
308 afisari

5 COMENTARII

  1. Isi „dau cu parerea”, da’ unul nu duce puiul la laborator !
    Ca e vopsea sau produse „nontoxice” da’ nu ne arata un buletin de analize de la un laborator extern , independent!

  2. Papagalul ăsta, are impresia ca el a dat gaura-n covrig. Crede ca le stie pe toate dar vorbeste numai prostii. Adica el are orbul gainilor, n-a vazut ca unii pui din galantarele magazinelor au o culoare aiurea ??? Singurii cărora le dau circumstante atenuante sant trotinetarii cu barbă care cred ca puii sant facuti in imprimante 3D. Ma rog, el sa dă crescut la umbra blocurilor din Bucale, dar macar uită-te pe net, ca circula filmulete cu vopsirea carnii de pui de ani de zile. Tonul l-au dat chinezii, ca la ei nu se conoaste dacă o mai „cotesc„ cativa dupa ce mananca pui cu fuxin de oua. Oameni buni, daca puiul din magazin are pielea galbena, obligatoriu trebuie sa observati in anumite zone, (nici intr-un caz pe spate), grasime de aceeasi culoare sau urme ale acesteia, pentru ca nu poate fi curatată chiar la zero. Daca vedeti doar pielea galbena, luati-o la sanatoasa si uitati ca vreti sa mancati pui pe sticlă la cuptor. Mai bine unul de culoare mai alba sau alb albastriu, decat galben. V-o zice un domn de oras, crescut la tară.

    • Daca scrie „pui hranit cu porumb”, „bio” , etc.si el e indopat cu substante galbinicioase, este inselaciune, deci, infractiune !

  3. de ce-i controversat , ca nu va lasa sa vindeti carne stricata ? evident ca-i un ghimpe pentru ce care vor sa faca bani pe sanatatea oamenilor !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger