Pe fondul deciziei anunțate de către Florin Cîțu, în privința revocării lui Stelian Ion de la șefia Ministerului Justiției, pas care a generat un val de reacții de nemulțumire în rândul USR PLUS, Ludovic Orban a anunțat, joi, că trebuie să aibă o ”discuție foarte serioasă cu premierul”.
”Nu cred că este bine să se ia decizii la cald, așa cum a fost decizia de azi noapte, care a fost practic catalizată de propunerea de revocare a unui ministru”, a fost auzit spunând Ludovic Orban, de la Parlament.
Întrebat dacă a fost anunțat despre această decizie – până să fie comunicată de către prim-ministrul Cîțu, de la Palatul Victoria – Orban a susținut că a primit un mesaj tip sms. ”Am primit un sms la 21.28, cu două minute înainte de declarații. Când vă spun, vă spun că așa este! Sigur că premierul susține că m-a sunat, nu am primit niciun apel de la premierul Florin Cîțu”, a declarat președintele PNL în fața presei.
Totodată, Ludovic Orban a ținut să transmită un mesaj public colegilor săi din PNL, inclusiv actualului prim-ministru. ”Fac un apel apăsat în primul rând către premierul Cîțu și către colegii mei din PNL să înțeleagă gravitatea momentului. Guvernarea presupune maturitate, echilibru, dialog, respect față de partenerii de guvernare, dar în primul rând responsabilitate față de cetățeni”, a mai declarat politicianul aflat la șefia Partidului Național Liberal.
Săgeți despre convocarea unei ședințe a conducerii PNL, fără a fi informat
Pe de altă parte, Orban a acuzat că s-a convocat, pentru joi, fără ca liderul PNL să fie anunțat, un Birou Politic Național, la care acesta a decis că nu va fi prezent.
”Am decis să nu particip la această ședință despre care nu am fost informat, nu am putut să verific îndeplinirea condițiilor statutare de convocare. Președintele partidului este garantul respectării statutului și atâta timp cât eu nu am toate informațiile necesare cu privire la convocarea unui for statutar al PNL nu pot să știu dacă este statutar sau nu”, a declarat Orban.
Sica, te trateaza partidul ca pe un neica nimeni, esti pa, trage o betie sa uiti ca tu nu existi pentru penalisti