Cauta

Congres PNL pe 10 aprilie. Liberalii își aleg un nou preşedinte. Cine i-ar putea lua locul lui Cîțu

pnl

Congres PNL pe 10 aprilie. Liberalii își aleg un nou preşedinte. Cine i-ar putea lua locul lui Cîțu

PNL este din nou în criză. Florin Cîțu și-a dat demisia din funcția de președinte al formațiunii politice, după 6 luni de mandat. Gheorghe Flutur va fi președintele interimar al PNL până la Congresul din 10 aprilie, au confirmat surse liberale.

Flutur a fost ales spre nominalizare ținându-se cont că este prim-vicepreședintele cu cea mai mare vechime.

Congresul PNL va fi organizat duminica viitoare pentru alegerea unui nou președinte, cel mai probabil actualul premier, Nicolae Ciucă.

Nicolae Ciucă, în cărți să preia frâiele PNL

Prim-vicepreşedintele PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, că un congres extraordinar al partidului va fi organizat în 10 aprilie, decizia urmând a fi luată duminică, la Consiliu Naţional PNL, în contextul demisiei preşedintelui partidului, Florin Cîţu.

„Mâine (duminică, n.r.) avem Consiliu Naţional extraordinar, ocazie cu care vom convoca Congresul Extraordinar al PNL pentru data de 10 aprilie. (…) Astăzi (sâmbătă, n.r.), când vorbim, sunt 44 de filiale care îşi doresc acelaşi lucru, convocarea Consiliului Naţional, lucru care s-a şi întâmplat, pentru duminică, 3 aprilie, cu un singur punct pe ordinea de zi: organizarea Congresului pentru data de 10 aprilie. Împreună cu o majoritate covârşitoare, de 44 de filiale din 49, vom merge, sunt convins, în aceeaşi direcţie”, a precizat Bode.

Bode: „Îmi doresc o soluţie responsabilă”

Acesta a adăugat că Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL va numi, duminică, un preşedinte interimar al partidului, urmând ca la Congres să fie ales un nou preşedinte.

„Îmi doresc un leadership adevărat, orientat spre viitor, într-un context intern şi internaţional extrem, extrem de complicat. Îmi doresc o soluţie responsabilă, nu una superfluă, în aceste vremuri tulburi, pe care le traversăm cu toţi. Într-un cuvânt, îmi doresc moderaţie, îmi doresc echilibru, nu pariuri riscante”, a conchis Lucian Bode.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Boala devine un lux. Concediile medicale, taxate cu 20%
  • Exit mobile version