AcasăPoliticaCondiţii de "AUR". George Simion i-a spus lui Marcel Ciolacu ce criterii...

Condiţii de „AUR”. George Simion i-a spus lui Marcel Ciolacu ce criterii trebuie să bifeze ca să-i voteze moţiunea de cenzură

George-Simion Marcel-CiolacuCondiţii de "AUR". George Simion i-a spus lui Marcel Ciolacu ce criterii trebuie să bifeze ca să-i voteze moţiunea de cenzură

Parlamentarii AUR le-au dat o veste bună şi una proastă social-democraţilor. Vor vota moţiunea de cenzură a PSD, dar cu două condiţii: să fie un text serios şi să fie obţinute voturi de la parlamentarii puterii, a declarat, marţi, liderul deputaţilor AUR, George Simion.

Am văzut textul moţiunii de cenzură şi avem observaţii. Noi avem două condiţii pentru a vota această moţiune: textul să fie serios şi în concordanţă cu poziţiile publice pe care AUR le-a avut ca singură forţă de opoziţie reală şi în al doilea rând ca să găsim voturi şi din partea arcului guvernamental – minorităţi, UDMR, USR, PNL”, a declarat Simion.

AUR acuză un blat PSD – PNL

Întrebat dacă mai crede că există un blat PSD – PNL, el a spus: „Da, cu siguranţă. În ceea ce priveşte PNRR, ei au avut şi voturile PSD – se poate vedea, este totul electronic, public”.

Partidul Social Democrat a finalizat textul moţiunii de cenzură şi îl va depune la Parlament săptămâna viitoare, a anunţat, luni, preşedintele formaţiunii, Marcel Ciolacu.

Titlul moţiunii este „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”.

Moțiunea simplă împotriva lui Ghinea, respinsă

Camera Deputaților a respins, marți, moțiunea simplă intitulată „Cristian Ghinea, de la zero la abis!”, inițiată de PSD. În favoarea moțiunii au votat 143 deputați, 171 împotrivă și o abținere.

Votul a fost contestat de PSD și AUR, liderii celor două grupuri motivând că nu trebuie să se ia în calcul voturile care au fost date pe tabletă.

Președintele PSD Marcel Ciolacu acuză că votul a fost fraudat. Ciolacu spune că moțiunea ar fi trecut cu voturile parlamentarilor prezenți în sală, însă parlamentarii puterii au adunat și voturile online, astfel moțiunea fiind respinsă.

author avatar
Andrei Ștefan
420 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger