AcasăPoliticaConcluzia lui Rareş Bogdan: „Domnul Stănescu încearcă să îl împingă pe scări...

Concluzia lui Rareş Bogdan: „Domnul Stănescu încearcă să îl împingă pe scări pe domnul Ciolacu”

(sursa foto: Rares Bogdan/Facebook)

Au trecut alegerile locale și europarlamentare, iar acum urmează prezidențialele. Se așteaptă ca principalele partide de pe scena politică autohtonă să anunțe numele cu care vor merge în cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.

Vor merge PSD și PNL – care formează actuala coaliție de guvernare – cu un candidat comun la prezidențiale? Sau vor merge pe varianta ca fiecare formațiune să propună candidatul său în cursa pentru cea mai înaltă funcție în stat?

Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a afirmat luni, după anunţul secretarului general al PSD, Paul Stănescu, că PSD va organiza Congres săptămânile viitoare pentru stabilirea prezidenţiabilului, că acesta încearcă să „îl împingă pe scări” pe liderul social-democrat Marcel Ciolacu, actualul premier. Cel mai potrivit la preşedinţia României este Nicolae Ciucă, consideră Rareş Bogdan.

Rareș Bogdan: Nu ştiu ce face domnul Stănescu

„Nu ştiu ce face domnul Stănescu, nu înţeleg de ce este atât de activ în spaţiul public, poate pentru că încearcă să acopere pierderea primăriei Slatina, pe care a pierdut-o ruşinos în faţa excelentului Mario de Mezzo. Domnul Stănescu încearcă să îl împingă pe scări pe domnul Ciolacu, dar e treaba domniilor lor, nu mă bag eu. Nu ştiu ce vor să facă”, a spus Rareş Bogdan, luni seară, la Prima News.

Cel mai potrivit la preşedinţia României este domnul Nicolae Ciucă, din mai multe motive, legate de carieră, de comportament, de multe ale lucruri”, a afirmat europarlamentarul Rareş Bogdan.

„Eu sper ca românii să aleagă un om integru, un familist, un om cu frică de Dumnezeu, echilibrat şi care ştie atât politică externă cât şi relaţii internaţionale şi strategie”, a mai spus prim-vicepreşedintele PNL.

Când ar urma să ia liberalii decizia

„Le mulţumim pentru oferta făcută colegilor de guvernare, dar nu vom lua o decizie astăzi sau mâine. Vom avea un Birou Permanent Naţional, vom avea un Consiliu Naţional, vom convoca un Congres”, a mai declara Rareş Bogdan.

Urmează, așadar, și discuții la nivel de coaliție pe acest subiect. „Nu luăm o decizie discreţionară înainte de a sta de vorbă cu partidul. Noi vom sta de vorbă cu cei din PSD mâine, vom avea poziţia domniior lor, exprimată nu prin presă ci prin viu grai, vom vedea proiecţia lor şi propunerea lor pentru PNL şi după asta vom lua o decizie”, a mai declarat prim-vicepreşedintele PNL.

Ce spusese Paul Stănescu

La o zi după alegerile locale, secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a fost întrebat de presă dacă Ciolacu ar trebui să fie candidatul PSD la prezidențiale. „E posibil să avem candidat comun, e posibil să nu avem candidat comun. (…) Nu l-am întrebat dacă îşi doreşte, dar e o cutumă în PSD, preşedintele partidului candidează la funcţia prezidenţială şi eu cred că domnul Ciolacu îşi asumă lucrul ăsta, are curajul.

Decizia ar trebui să vină săptămâna asta în care suntem astăzi, pentru că deja săptămâna viitoare, şi cred că nu mă înşel ca termen, trebuie să se dea hotărârea de Guvern cu calendarul alegerilor. Deci cred că săptămâna asta va fi hotărâtoare în ceea ce priveşte candidatura la prezidenţiale în această coaliţie”, a spus Paul Stănescu, luni, la sediul central al PSD.
„Vom avea un congres, vom hotărî la congres. În statutul nostru spune clar – candidatul la funcţia prezidenţială se va stabili prin congres. Cred că vom avea un congres săptămânile următoare”, a mai afirmat social-democratul Stănescu.

460 afisari

3 COMENTARII

  1. Chiar nu se găsește nimeni să-l împingă pe scări pe acest nenorocit?…
    Dle Ciolacu chiar vă trebuie anturajul acestui travestit?..

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger