AcasăPoliticaConcluzia expusă de Ministrul Muncii: Femeile au plătit un cost al crizei...

Concluzia expusă de Ministrul Muncii: Femeile au plătit un cost al crizei COVID mai mare decât bărbații

Concluzia expusă de Ministrul Muncii: Femeile au plătit un cost al crizei COVID mai mare decât bărbații (sursa foto: Facebook)

Pe parcursul acestei zile de sâmbătă s-a abordat intens pe tema egalității de șanse între femei și bărbați, fiind transmise mesaje pe acest subiect atât din direcția președintelui Iohannis, cât și a premierului Cîțu. Totul ca urmare a faptului că pe 8 mai e Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați, instituită în România începând din 2015.

Printre politicienii care au ales să facă publice mesaje cu referire la acest subiect s-a numărat și liberala aflată în fruntea Ministerului Muncii. ”Pandemia a dat înapoi ani de progrese în privința egalității de gen, iar un plan realist privind recuperarea după criză trebuie să urmărească și reducerea inegalității de gen pe piața muncii”, susține Raluca Turcan, pe pagina sa de Facebook.

Șefa de la Ministerul Muncii aduce în discuție cifre de la Institutul Național de Statistică (INS), cu privire la numărul persoanelor fără un loc de muncă la nivelul țării, cu accent pe ponderea numărului femeilor șomere, pe fondul pandemiei COVID-19. ”Amintesc datele INS vizând faptul că numărul femeilor șomere din România a crescut cu 50% din cauza pandemiei, în timp ce ponderea bărbaților șomeri cu 16%. Și putem lega aceste date de altele, tragice, vizând creșterea cazurilor de abuz și violență domestică împotriva femeii în primele 9 luni ale anului trecut, perioada marcată de lockdown”, mai scrie Turcan.

Cifre din statisticile Eurostat

Nu sunt singurele procente la care a făcut apel ministrul Muncii în mesajul său. ”Trebuie înțeles că diferența de gen nu este doar subiect de dezbatere teoretică, ci are consecințe concrete economice, producând anual pierderi în toate statele din UE. Acoperirea costurilor șomajului în rândul femeilor costă UE miliarde de euro anual. Realitatea de necontestat este ca femeile au plătit un cost al crizei COVID mai mare decât bărbații.

Statisticile Eurostat arată că 84% din angajații cu vârsta între 15 și 64 de ani, din serviciile cele mai afectate de COVID – HORECA și turism, îngrijirea copiilor, vânzări cu amănuntul- sunt femei. În România, în activități din domeniul sănătății umane, ponderea femeilor în servicii de primă linie, era de 80%, față de 20% bărbați. De asemenea, femeile sunt mai expuse șomajului, fiind în număr mai mare implicate în economia informală și mult mai mult afectate de inactivitate pe piața muncii, din cauza responsabilităților de îngrijire în casă”, a mai transmis, între altele, Raluca Turcan, în postarea de sâmbătă.

Cîțu: Pandemia COVID- 19 ne-a arătat cât de important este rolul femeilor în această perioadă

Orele trecute, pe pagina de Facebook a Guvernului a fost postat un mesaj al premierului, transmis cu ocazia Zilei Naționale a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați. ”Pandemia COVID- 19 ne-a arătat cât de important este rolul femeilor în această perioadă. De cele mai multe ori, au fost în prima linie a luptei împotriva acestui virus și pentru asta le mulțumesc!
Acum, mai mult ca niciodată, avem nevoie de empatie, solidaritate și trebuie să fim recunoscători.

Pandemia a accentuat însă inegalitățile între femei și bărbați, în aproape toate domeniile vieții. A condus la o creștere a violenței împotriva femeilor, în timp ce sarcinile și responsabilitățile casnice ale acestora au crescut”, se menționează, între altele, în acest mesaj.

117 afisari

2 COMENTARII

  1. Da de ex dupa ce nu le-ai marit salariul si pensiile nici de frumusete nu se pot bucura deoarece merg mascate.

  2. ce vorbe frumoase dar sa le dea la pensionare niste ani pt femeile cu mai multi copiiii nici acum nu a reusit sa scrie si sa aplice in legea pe care acum o pastoreste!!!!!!!!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger