Cauta

Comisia Juridica nu a ajuns la un consens, in cazul Sova. Biroul Permanent decide urmatorul pas

Senatorii juristi s-au intalnit marti dimineata pentru a discuta – data in plus-  pe marginea solicitarii formulate in privinta ridicarii imunitatii social-democratului, insa nici astazi nu au ajuns la o solutie.

Comisia Juridica nu a ajuns la un consens, in cazul Sova. Biroul Permanent decide urmatorul pas - Ziarul NationalIn conditiile in care, in lipsa senatorului UDMR de la sedinta, a fost egalitate de voturi, in privinta formularii unui proiect de hotarare in cazul Sova, decizia in aceasta privinta ar putea fi luata direct in Plenul Camerei Superioare a Parlamentului, care se intruneste tot marti, in cazul in care Biroul Permanent il discuta in cursul acestei zile si va trimite plenului un punct de vedere pe baza caruia sa existe o discutie.

Cererea a primit cinci voturi “pentru” si cinci “impotriva”, dupa cum a anuntat presedintele acestui for, Catalin Boboc. “Din lipsa de cvorum, a trebuit sa suspend sedinta. Astfel incat, vom propune ceea ce am dezbatut doar, fara sa fie un vot final, Biroului Permanent. Sper ca acesta sa decida si sa transmita propunerea noastra catre plen”, a precizat senatorul PNL, conchizand ca “PSD-ul nu mai stie ce tertipuri sa gasesca pentru a o amana”.

sursa foto: cdep.ro

Ultimele stiri

  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Zeci de turiști salvați de pe munte în ultimele 24 de ore. Unde au fost cele mai multe intervenții ale salvamontiștilor
  • A murit scriitorul Radu F. Alexandru. „Cultura română pierde una din personalitățile sale de excepție”
  • VIDEO. Scandal la primele ore ale dimineții, la intrarea în Mamaia. Șase tineri au ajuns la Poliție după o încăierare
  • Cele mai grave greşeli pe care le fac oamenii când folosesc un cuptor cu microunde. Unele pot pune locuinţa în pericol!
  • Miliardarul rus care a fondat Telegram vrea să lase cât mai mulţi moştenitori. Oferta lui pentru femeile care acceptă să-i nască un copil
  • Tragedie de proporţii în a doua zi de Crăciun! Doi tineri au murit după ce două maşini s-au ciocnit violent într-o comună din Bistrița-Năsăud
  • Ce se întâmplă cu vremea după valul de frig de Crăciun. Prognoza meteo până spre final de ianuarie/Informațiile vin de la ANM
  • Locuri de muncă în Bucureşti. Românii care vor să muncească în Capitală pot alege dintre 7.000 de joburi disponibile
  • Muncitorii au găsit o casetă metalică sub talpa Cavalerului de pe acoperişul Castelului Corvinilor. Ce se ascundea înăuntru
  • Exit mobile version