AcasăPoliticaCOMASAREA alegerilor = ÎMPĂRȚIREA cașcavalului! Ciolacu negociază cu pistolul la tâmplă

COMASAREA alegerilor = ÎMPĂRȚIREA cașcavalului! Ciolacu negociază cu pistolul la tâmplă

2024 este anul care poate schimba soarta lumii. Sunt alegeri pe tot globul, dar, cum pe noi ne interesează România, întreaga atenție o avem îndreptată spre București; în Capitală se dă ora exactă, indiferent cât de tare s-ar smiorcăi Clujul, și tot aici se pun la cale cele mai grele combinații! Scenariile se fac în jurul „parlamentarelor”, ca de obicei, doar că acum această tactică s-ar putea dovedi falimentară.

PNL și PSD dau semne că încep să se teamă de AUR

2024 e un an atipic – avem „europarlamentare”, „locale”, „parlamentare” și „prezidențiale”!

Prima ipoteză de lucru despre care știm este că PSD și PNL au căzut de acord să avem comasare. Ba, au și aruncat pe piață datele de 9 iunie (cu „europarlamentarele” lipite de „locale”), respectiv 8 decembrie (turul 2 din „prezidențiale” împreună cu „parlamentarele”). Aceste zile, însă, nu sunt puncte fixe, încă se negociază cu pistolul la tâmplă (cazul lui Marcel Ciolacu, o să vedem), încă mai sunt calcule de făcut în culise.

Vorbim doar un scenariu, atenție, cum vor mai fi și altele croșetate seară de seară pe la tv de echipele de campanie ale partidelor politice! Ce vă poate dezvălui „Național” este cum a ajuns Marcel Ciolacu să negocieze cu pistolul la tâmplă și ce interese uriașe ascunde comasarea alegerilor. În spate sunt milioane de „motive” pentru care coaliția de guvernare își dorește „lipirea” scrutinelor. Dar, ce spunem milioane, poate chiar miliarde!

Oare avem, deja, un câștigător detașat în „Diaspora”?!

Pericolul ca întreg planul să se ducă naibii e foarte mare, de aceea am avut și scandalul declanșat de tabăra care nu își dorește comasarea. Toți știu despre ce e vorba, dar aproape nimeni n-are curajul să o rostească, la momentul actual, cu voce tare.

„Național”, însă, rămâne drept și dedicat cititorilor săi și vă arată ce calcule se fac în culise. Informațiile sunt, vă asigurăm, „explozive”!

PSD și PNL dau pe piață doar sondajele favorabile, asta e o tactică de când lumea și un politician cu experiență nu mai marșează pe cifrele anunțate pe tv. În schimb, își apleacă urechea la informațiile (clasificate) obținute intern, din chestionarele comandate de fiecare organizație în parte. Aici e adevărul, cel care de multe ori nu ajunge la publicul-țintă.

Formațiunea lui George Simion mizează pe românii din străinătate

Iar „bomba” pe care Național o detonează azi e că AUR va rupe în „Diaspora” la „europarlamentare”. Sunt informații obținute din interior – formațiunea lui George Simion ar avea cam 70% din voturile românilor care trăiesc în străinătate! Dacă ținem cont și de procentul de 20% (plus sau minus) vehiculat în sondajele din țară, lesne să observăm cine va câștiga prima rundă electorală pe 2024.

De va sta în picioare acest scenariu cunoscut de toți greii din PSD și PNL, AUR va ajunge să dea cei mai mulți europarlamentari români la Bruxelles!

Sună sirenele în Kiseleff 10 și Modrogan 1

Lipind „localele” de alegerile pentru P.E., practic PSD și PNL vor să anuleze avantajul luat de AUR la „europarlamentare” Altfel, pericolul este unul uriaș – trădarea primarilor de la sate și comune.

Forța unui partid e nimic fără adeziunile din mediul rural, iar acolo se joacă soarta alegerilor locale. La aflarea veștii că AUR a câștigat alegerile europarlamentare, există pericolul ca mulți primari de la sate și comune, de teamă să nu își piardă funcțiile, să treacă/să migreze la „naționaliști”. Acești primari înțeleg că nu au nicio șansă să reziste pe funcții dacă semnalul s-a dat la „europarlamentare”. Pentru ei, riscul să fie catalogați drept „traseiști politici” e zero și nu implică nimic; în schimb, dacă rămân fideli și ascultă ordinul venit de la „județ”, pot pierde tot în eventualitatea unei „nucleare” la alegerile parlamentare – ca AUR să câștige, din nou.

Acum, miza pentru comasare capătă un alt sens, e tot mai clar de ce se vrea lipirea „localelor” de „europarlamentare”

Comasare înseamnă înțelegere pe funcții și bani

Cum spuneam, deocamdată, avem doar niște date aruncate pe masă la negocieri.

„Național” este în măsură să vă dezvăluie că joi, 8 februarie, liderii din PSD și PNL vor sta față în față pentru a decide totul în privința comasării. Iar dacă apoi vor ieși public, în conferință de presă, cu un protocol semnat pe lipirea alegerilor, înseamnă că s-au înțeles definitiv cum să își împartă funcțiile și privilegiile. Atunci ne va fi clar: au căzut la pace și fiecare știe ce va primi după vot!

În acel moment, alegerile vor fi ca și rezolvate!

Vorbim despre ministere împărțite, secretariate de stat, ba chiar și regii autonome. Consiliile de Administrație ale companiilor (încă) aflate sub conducerea Ministerului Economiei, de asemenea, reprezintă o țintă; fiecare vrea cât mai mulți oameni („membri”) puși în C.A-uri.

Aceasta este singura miză adevărată a comasării alegerilor – teama că, după „europarlamentare”, în PSD și PNL va urma o „hemoragie” a trădării.

Ce vrea America? Stabilitate și continuitate!

Nu știm cât succes mai poate avea George Simion cu îndemnurile sale (și-a cam luat-o când a mers să le vorbească fermierilor și transportatorilor, iar el e conștient de asta!), dar ce știm este ce vrea America.

America vrea stabilitate și continuitate. Unchiul Sam are un meci greu cu Federația Rusă și China și numai haos politic la București nu-i trebuie! Washingtonul, cel mai important partener al României, are, însă, toate pârghiile necesare pentru a evita ca situația pe Dâmbovița să alunece spre debandadă electorală.

author avatar
Nicholas Cezar
2.977 afisari

19 COMENTARII

  1. O sa vedeti un cascaval cum nu ati mai vazut. Sa votam toti AUR la toate rundele de alegeri si sa-i aruncam pe PeSeDe alaturi de PeNeLe in afara parlamentului.

  2. cam asa este. observatii corecte in articol.
    dar cel care va detona si detrona aur, este chiar george simion prin insistenta cu care ne promite armata obligatorie.
    si cum se articulează el cand aude de război.
    românii NU DORESC RĂZBOI!
    NICI MACAR PENTRU REP. MOLDOVA!
    simion se da pe fata clar că este dispus sa facă jocul intereselor străine.
    mai exact sa fim împinși de sua in război pentru moldova si prin moldova.
    noi dacă stam liniștiți in toată aceasta mascarada sua_nato_rusia avem șanse reale de a primi nordul bucovinei si moldova mai putin transnistria, fara a trage un glont.
    vom fi atat de inteligenți?
    daca ne uitam la simion, nu prea.avem sperante.
    simion ar aproba oricând un razboi roman contra rușilor pentru moldova.
    ceea ce ar fi din nou aceeași tampenie întâmplata de altfel in al doilea război mondial.
    am primit moldova dupa ce am fost atrasi si facuri praf in al doilea război mondial?
    uite ca nu, din păcate!

    • Tradatorii de tara din echipa cistigatoare vor fi spulberati la urmatoarele alegeri!

    • Corect! Nationalism da, dar cu capul pe umeri. Sper sa nu fie asa, insa Simion a dat mai multe semne ca este de acord cu politicile duse de PSD. Sigur ca o pozitie neutra a Romaniei ne-ar putea aduce mult mai mult decat o participare intr-un razboi anti-Rusia, care de fapt nu numai ca nu ar aduce nimic, dar s-ar lasa si cu pierderi teritoriale. Nordul Bucovinei e binevenit. Transnistria este prea “otravita” ca sa merite luata. Asta in conditii de neutralitate. O pozitie anti-NATO si impotriva razboiului proxy dus de NATO cu Rusia in Ucraina ne-ar putea aduce chiar si mai mult, adica teritoriul dintre Rep. Moldova si Marea Neagra. Ar fi totusi de reflectat si la niste aspecte mai putin placute. Unul este acela al unor eventuale represalii din partea NATO in cazul iesirii din NATO. Altul este gestionarea problemei ucrainenilor si rusilor din teritoriile recuperate, care ar putea crea multe probleme. Si ar mai fi si aspectul costurilor necesare integrarii acelor teritorii, fiind vorba de costuri de aceeasi natura pe care RFG le-a avut pentru integrarea RDG.

  3. Oricum PeSeDe si PeNeLe au aratat ca fac totul pentru cascaval, ca sunt slugi perfecte ale lui Tatuca, ca altfel ii ia DNA-ul de acasa, si atata timp cat STS-ulo numara boabele, o sa iasa cum vrea sistemul

  4. Sa-i ardem la vot si sa terminam cu el. Sa votam orice in afara de pesede,penele, proromania,,pmp!
    Acum se repeta faza cu vadim contracandidat a lui iliescu.
    Ia sa votam nou pe vadim (orice in afara de pesede , penele, etc)de data asta.

  5. Tradatorii de tara din echipa cistigatoare vor ramine doar cu imparteala de pe hirtie! AUR ii va spulbera la alegeri, indiferent cum le vor comasa.

  6. Revino-ți frate cu picioarele pe pământ! Participarea la vot în străinătate este de importanță secundară: statistic vorbind, participarea la vot nu depășește 1:10, adică vreo 200.000 – 250.000 de persoane. Distribuirea mandatelor de euro-parlamentar se face proporțional. Așa că teza „victoriei” AUR la aceste alegeri este o doar un wet-dream bezmetic, fără nicio legătură cu realitatea. Vor obține cel mult 15%-18% din locuri. Și să vrea, nu pot sări peste umbra lor! Iar că euro-parlamentare devin „locomotiva” alegerilor – trebui să fi complet idiot să dai crezare unei asemenea bazaconii…

    • Bai, cap de creta, in tara crezi ca va fi altfel? La fel se va vota si in tara ca si in strainatate, iar jegurile peneliste din echipa cistigatoare vor disparea dupa alegerile urmatoare!

  7. atata timp cat tabletele STS VOR ,,inregistra,, voturile care sunt NECESARE NU este nici o problema ! daca se va ,,schimba,, de vreo 3 ori in jumatate de ora inaintea inchiderii sectiilor ,ca la trecutele ,,alegeri,,…………?
    iese ,cine,trebuie!

  8. Orice ati face sinteti istorie, jeguri peneliste din echipa cistigatoare! O sa dispareti la urmatoarele alegeri!

  9. Păi, dacă s-au înțeles pe funcții, la ce bun să mai mergem la vot? Să dea o ordonanță de guvern prin care să fie numiți primarii, miniștrii, secretarii de stat etc., astfel nu mai pierdem timpul cu alegerile și nu mai cheltuim nici bani, bani care să meargă la investiții. Cum credeți că vor vota simpatizanții fiecărui partid când vor vedea că trebuie să voteze pe cineva de la PeeeSeeeDeee sau PeeeNeeeLeee? Uite așa ajung voturile la AUR și va apare marea surpriză că acesta va obține un procentaj care îi va permite să intre la guvernare.

  10. Aur pt romania doar sa vad fete noi si nu ma mai intereseaza de toti obositii de 30 de ani sunt aceleasi fete pe tv…
    Revolutie toti in staradaadaaaaaaa

Comments are closed.

Nu rata să citești

Ultimele știri