AcasăPoliticaCOD ROȘU de SUVERANISM în Europa. PSD și PNL își dau ultima...

COD ROȘU de SUVERANISM în Europa. PSD și PNL își dau ultima suflare?!

Se rescrie harta politică a Europei, iar mugurii noilor realități încep să se vadă și în România. Analiștii din Occident anticipează că, în următoarea decadă, partidele suveraniste vor deveni cea mai mare forță de pe „Bătrânul continent”. Dar asta nu-i totul, în sensul că se și poate mai rău de atât (depinde cum te uiți la tablou): formațiunile politice tradiționale vor fi înghițite, la propriu, de valul naționalist! Și, privind la ultimele sondaje aruncate pe piață, la București, cine poate băga mâna-n foc că nu va fi așa?!

Există și o cale de scăpare, dar asta presupune regândirea strategiei de moment și o adaptare a ideologiilor partidelor în cauză la agendele zilei – vorbim despre chestiuni legate de migrație, război, identitate de gen, criza energetică și climă.

Pentru a recâștiga voturi, este nevoie de un efort susținut, altfel dăm crezare cifrelor din sondaje …și perspectiva nu-i deloc una bună!

Schimbări majore în Europa

În 2020, fix acum 5 ani, omenirea a fost aruncată în haos. E drept că am avut și înainte un pui de criză (financiară), dar ce trăim de la momentul Covid-19 încoace nu își găsește corespondent în istoria post-WW2.

Pe fondul frustrărilor acumulate în ultimii ani, iar cauzele sunt binecunoscute și nu mai insist asupra lor (conflicte armate, crize sanitare și economice), din sămânța nemulțumirilor societății s-au ridicat voci puternice și adevărați avocați ai identității naționale, valorilor tradiționale, păcii și libertății de exprimare. Li s-a spus suveraniști pentru că pun statul și interesul națiunii deasupra tuturor.

Iar schimbarea este vizibilă și a început dinaintea lui Donald Trump, să nu uităm asta!

Germania va avea alegeri generale în duminica următoare, așa că toți ochii sunt pe ce vor decide landurile sale. Un prim semnal că lucrurile nu sunt tocmai cum le vrea establishmentul globalist a fost dat de Friedrich Merz, liderul conservatorilor nemți, care a acceptat să facă o alianță de conjunctură cu suveraniștii AfD pentru a trece prin Bundestag o moțiune împotriva imigrației.

Și mai am două dovezi că programul politic al partidelor tradiționale se adaptează noilor realități.

În Franța, primul-ministru François Bayrou, lider politic cu o viziune de centru, a recunoscut că societatea franceză se simte „scufundată” de fenomenul imigrației, care pare că a scăpat de sub control. Imediat, ai lui Marine Le Pen au proclamat victoria în această „bătălie ideologică”.

Mai aproape de noi, la Viena, conservatorii Partidului Popular Austriac (ÖVP) negociază cu ultranaționaliștii din Partidul Libertății (FPÖ) pentru formarea primului guvern suveranist din istoria modernă a Austriei.

Ochii pe România și Polonia

Toți ochii vor fi ațintiți anul acesta pe România și Polonia, întrucât Bucureștiul și Varșovia au fost văzute ca puncte strategice pe axa gândită de SUA/Donald Trump. De ce această atenție? Pentru că urmează alegeri prezidențiale în cele două state și se prea poate să se joace viitorul generațiilor noastre.

Bună parte din Europa deja a îmbrățișat valul suveranist, iar întrebarea care se pune acum este dacă România și Polonia vor trece și ele în tabăra „trumpiștilor”. Cum e la alții? Păi, am arătat Germania, Franța și Austria, dar vin și cu alte exemplu. În Finlanda și Croația, naționaliștii sunt la guvernare, iar în Marea Britanie se pregătesc să preia hățurile ai lui Nigel Farage (inițiatorul mișcării „Brexit”). Cehia va avea alegeri parlamentare și suveraniștii sunt favoriți în sondaje, în timp ce în Suedia se mizează pe voturile lor pentru formarea unei coaliții.

Astfel stând lucrurile, cu certitudine că importanța scrutinului de la București, din luna mai, devine una colosală. Vine schimbarea sau nu, asta se întreabă Occidentul.

Sondajele care îngroapă PSD și PNL

Blocate într-o gândire anacronică, principalele partide din România – PSD și PNL – riscă să ajungă la coșul de gunoi al istoriei dacă nu își joacă bine cartea.

Am văzut că primul examen, cel de reprezentare externă, l-au pierdut: în timp ce la München se făceau alianțe și fiecare căuta să prindă un loc cât mai în față, premierul Marcel Ciolacu se cățăra prin copaci după pisici, iar ambasada noastră de la Washington lăuda ciorba rădăuțeană fix în momentul în care vicepreședintele J.D. Vance trăgea de urechi România pentru că a călcat în picioare votul cetățenilor, anulând alegerile chiar în timp ce se vota!

Că situația este cât se poate de critică pentru social-democrați și liberali o demonstrează cele două sondaje de opinie aruncate pe piață luni. În primul, realizat de Sociopol, Călin Georgescu are 45% din intenția de vot a românilor; principalii săi „rivali” – Victor Ponta (16%), Crin Antonescu (10%), Nicușor Dan (10%) și Elena Lasconi (10%) – adună la grămadă 46%, dar niciunul nu se poate apropia de scorul său. Sociopol a mers mai departe și i-a întrebat pe români cu cine ar vota în absența lui Călin Georgescu, iar George Simion (AUR) a luat cele mai multe voturi – 24%.

În cel de-al doilea sondaj, realizat de Flashdata, tot Georgescu a ieșit pe primul loc, dar cu 37%, în timp ce Nicușor Dan ar fi preferat de 21% dintre români, iar Crin Antonescu, de 17%.

„Bomba” vine la partide, acolo unde, potrivit datelor culese, se pare că AUR a depășit PSD – 25%. PSD e pe 2, cu 19%, iar USR a urcat pe 3, cu 17%.

Partidul Național Liberal a coborât pe poziția a 4-a, cu 11%. Pentru liberali, salvarea ar putea veni de la Ilie Bolojan, care este împins să intre în cursa pentru Palatul Cotroceni și se aude că face jocurile în așa fel încât se lase PSD în „ofsaid” – și la nivelul guvernării, și în alegerile prezidențiale. Dacă este să dăm crezare bârfelor, urmează câteva surprize pentru social-democrați, poate mai mari decât detonarea scandalului „Nordis”.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
2.490 afisari

6 COMENTARII

  1. Bolojan, Ciolacu si Johannis cei care au dus Romania in haos. Tradatorii tarii !
    Cand ii vedem la Beciul Domnesc ?

  2. Sa iasa si ei din limuzine, sa scape de ciripitorii in urechi, care le spun tot ce vor sa auda, sa asculte cu sufletul, cetatenii romani.
    Dar cum credeti ca va asculta Bolojany? Cu sufletul? Care suflet? Ei nu se pot adapta noului val pentru ca va trebui sa renunte la privilegii, la afaceri, la doamne fara stiinta de carte puse pe posturi grase, la bani multi !
    La.slugi, la secretare, la ciorba aproape gratis la Parlament, la deplasari fara numar pe banii nostri .Nu vor renunta la banii nostri.

  3. Perfect identificate cele cinci cauze care au băgat și ne-au băgat în groapa urât mirositoare până-n gât. E bine că nu sunt și nu suntem până la nas că n-am mai putea vorbi. Continuarea e însă bazată pe supoziții că în țările analizate, doar poate fa fi… La noi, însă s-a chiar întâmplat, fără sa așteptăm Europa. Dacă cineva crede că cele ce au urmat au fost comandate de creierele de găină, locale , fără ordinul stăpânilor coloniale, e un naiv. Slabă nădejde de la cei care umblă după pisici prin copaci, sau reformatorul administrațiilor. Oponenții joacă cu frâna trasă, asa așa că joc de glezne sa vedem unde se îndreaptă acul busolei ,că suntem obișnuiți să pupam unde am mânjit cu…

  4. POATE VOM SCĂPA ODATĂ PENTRU TOTDEAUNA DE BLESTEMUL NUMIT U.S.L.
    Dar cu micuții care au fost în ultimele trei decenii la bulău. Pe viață și cu averile confiscate.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger