AcasăPoliticaCoaliția Națională pentru România, denumirea alianței PSD-PNL-UDMR! Ce prevede acordul politic

Coaliția Națională pentru România, denumirea alianței PSD-PNL-UDMR! Ce prevede acordul politic

PSDCoaliția Națională pentru România, denumirea alianței PSD-PNL-UDMR! Ce prevede acordul politic

Liderii PNL-PSD-UDMR şi grupului minorităţilor se vor întruni, joi dimineaţă, înaintea plenului reunit pentru învestirea viitorului Executiv care va începe la ora 10.00 pentru a semna acordul politic care va sta la baza coaliţiei de guvernare.

Acordul vizează formarea Coaliţiei Naţionale pentru România – coaliţie de guvernare pentru perioada 2021-2024. Documentul prevede premier prin rotaţie, iar la schimbarea prim-ministrului, vicepremierul din partea PSD va fi înlocuit de vicepremierul din partea PNL, ministrul Transporturilor din partea PSD va fi înlocuit cu nominalizarea pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Premier prin rotație

Așadar, potrivit acordului, Nicolae Ciucă va fi premier până pe 25 mai 2023, iar cel de al doilea candidat, din partea PSD, până la alegerile generale din 2024.

De asemenea, ministrul Finanţelor Publice din partea PSD va fi înlocuit de titularul pentru acest portofoliu din partea PNL, iar PSD va prelua conducerea Ministerului Justiţiei. În plus, coordonatorul Secretariatului General al Guvernului din partea PSD va fi înlocuit de reprezentantul PNL, iar PSD va prelua coordonarea Cancelariei prim-ministrului.

Aviz favorabil pentru toți miniștrii Cabinetului Ciucă

Acordul mai asigură şi reprezentarea grupului parlamentar al minorităţilor naţionale în structurile guvernamentale, cu respectarea ponderii politice parlamentare.

Toți miniștrii guvernului Ciucă au primit miercuri aviz pozitiv în comisiile din Parlament. Votul de învestitură va fi dat în plen, joi. Guvernul Ciucă are 20 de ministere: 9 ministere PSD, 8 ministere PNL, 3 ministere UDMR. Din structura executivului vor face parte și doi viceprim-miniștri, care vor reprezenta formațiunile coaliției care nu au propus candidatul de prim-ministru, dar au membri în Guvern.

author avatar
Andreea Vlad
734 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger