Cauta

Coaliția își arată nesimțirea

S-a discutat bugetul țării. Nici la această oră nu se știe de ce, cui i-a folosit această prosteală. Nesimțirea era programată de ieri, Ludovic Orban nefăcând altceva decât să-i dea glas. Că PNL, UDMR și USR PLUS primiseră deja ordin să nu vină cu amendamente este problema lor. Dar liderul liberalilor a venit și cu explicații pentru ceea ce urma să se întâmple în comisii. Mai tranșant, atât timp cât ei se află la putere nu vor accepta niciun amendament venit din partea PSD. Or aceasta denotă nu numai subțirimea gândirii unui     buget ce putea fi îmbunătățit, ci și ignoranța și dorința de a face rău.

Premierul moțul din fruntea tupeului

PSD a venit cu 1.000 de amendamente. Printre ele, și unul ce prevedea majorarea alocațiilor pentru copii. Degeaba s-a arătat că există deja o lege promulgată de Klaus Iohannis în acest sens, dar care nu se aplică, liberalii nu și-au schimbat opinia. Inutil li s-a explicat că majorarea nu reprezintă un efort financiar deosebit, reprezentând doar 0,27 la sută din PIB. Coaliția a zis nu, nu are bani pentru asta și a transformat copiii într-un hop financiar peste care țara nu poate trece.

Guvernul are zilele numărate

Există însă bani pentru a ține în spate armate de consilieri și secretare care se izbesc umăr de umăr pe holurile ministerelor. Cea mai mare aglomerație este la Ministerul Sănătății. 21 de secretari de stat, secretari general, consilieri de stat și personali, un regiment de slujbași destinat să muncească în locul lui Vlad Voiculescu. Ministrul și-a delegat atribuțiile în așa fel încât să nu fie stresat sau să răspundă de ceva. Practic, vine la serviciu, privește puțin pe geam după care poate pleca liniștit. În spatele lui, muncesc alții. Dacă iese bine, are de unde să tragă foloasele. Dacă nu, are pe cine să dea vina. Ce știe să facă, de fapt, Voiculescu? Se pare că nu mare lucru, din moment ce nu poate prezenta o diplomă de absolvire a unei facultăți. După toate informațiile, este ținut acolo pentru că are de regizat un tun imobiliar cu spitalele pe care vrea să le construiască. Dacă va apuca, bineînțeles, căci zilele guvernului sunt numărate.

Când Cîțu nu înțelege

Între timp, nesimțirea merge mai departe. Florin Cîțu încearcă să împingă protestele și nemulțumirile bugetarilor pe umerii liderilor de sindicat. Sunt vechi, zice el, unii au 30 de ani de când sunt în funcție și trebuie să vedem cum au ajuns acolo. Nu o spune fățiș, dar lasă să se înțeleagă că aceștia ar fi autorii mișcărilor de stradă făcute doar pentru a-și menține poziția. El și guvernul lui nu au vreo vină că salariile au fost înghețate la nivelul anului 2020, la fel și sporurile, de vină sunt liderii care asmut lumea la proteste. Apoi, cu tupeul dat la maximum, vine și face niznaiul, că nu înțelege care e problema bugetarilor. Salariile vor fi aceleași, sporurile la fel, nimeni nu va fi dat afară. Așa o fi, deși nimeni nu-l crede, numai că prețurile o iau razna de la o zi la alta și facturile la servicii sunt tot mai mari. Scumpirile blochează orice fărâmă de speranță a populației, dar Cîțu nu înțelege despre ce este vorba în timpul guvernării lui. Culmea este că protestatarii din stradă, la fel ca minerii, nu cer salarii mai mari, ci respectarea drepturilor legale, la care statul este restant. Dar nici pe asta premierul nu o înțelege.

Ultimele stiri

  • Planul de Guvernare și Aviația
  • Cât au ajuns să coste o felie de pizza și o merdenea în Eforie Nord/Cât au de scos din buzunar turiștii pentru a-și cumpăra un porumb fiert
  • Cumnatul lui Mircea Geoană, Ionuț Costea, va fi adus marți în România. A fost preluat din Turcia
  • Stare de urgență în Grecia, pe o insulă preferată de mii de români. Sute de pompieri luptă cu incendiile de vegetație – VIDEO
  • Parlamentul alege azi noii președinți ai celor două Camere. Grindeanu, propus de PSD la șefia Camerei Deputaților
  • Presa din Iran anunță începerea armistițiului cu Israelul
  • Scumpirea cărților: cum condamnă Guvernul România la ignoranță fiscalizată
  • Caricatura Zilei
  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • Exit mobile version