AcasăPoliticaClotilde Armand tremură! Începe renumărarea voturilor de la Primăria Sectorului 1

Clotilde Armand tremură! Începe renumărarea voturilor de la Primăria Sectorului 1

Clotilde ArmandClotilde Armand tremură! Începe renumărarea voturilor de la Primăria Sectorului 1 / foto: Mediafax

Clotilde Armand a fost aleasă primar al Sectorului 1, în urma scrutinului din septembrie 2020 care provocat un mare scandal electoral. Fostul edil Daniel Tudorache a adus acuzații de fraudă, motiv pentru care s-a adresat instanței.

Se pregătește o nouă lovitură pentru primarul USR-ist de la Sectorul 1. Polițiștii încep miercuri renumărarea voturilor înregistrate la alegerile locale care au avut loc anul trecut, au precizat surse judiciare.

Procurorul Sorin Iașinovschi de la Secția Specială pentru investigarea magistraților (SIIJ) a fost cel care a dispus printr-o ordonanță de delegare ca Poliția Capitalei să renumere toate voturile de la alegerile locale din Sectorul 1 din București, câștigate de Clotilde Armand (USR) în dauna lui Dan Tudorache (PSD), potrivit g4media.ro.

Ofițerii de poliție ar urma să trieze cei 1.509 saci cu buletine de vot din cele 166 de secţii de votare din sector, apoi să numere câte voturi îi revin lui Clotilde Armand şi câte lui Daniel Tudorache.

Poliţiştii vor prelua de la Tribunalul Bucureşti sacii în tranşe de câte 500, iar întregul proces va fi filmat în permanenţă. Din dispoziţia procurorului Iaşinovschi de la Secţia Specială, fiecare buletin de vot din aceşti saci va trebui să fie repartizat secţiei de votare din care provine, în total fiind vorba de 166 de astfel de secţii. Apoi, spune procurorul, se va trece la renumărarea voturilor.

Rezultatul acestei operaţiuni va fi confruntat cu datele înscrise în procesele-verbale de consemnare a rezultatelor votării, pentru a vedea dacă alegerile au fost sau nu fraudate.

Clotilde Armand, validată de BEC în funcția de primar al Sectorului 1

Clotilde Armand a câştigat alegerile locale din 27 septembrie 2020 cu peste 1.000 de voturi în faţa social-democratului Dan Tudorache. Potrivit rezultatelor BEC, Armand a fost votată de 40,95% din alegători, iar Daniel Tudorache de 39,82%.

După aceste rezultate anunţate de BEC, pe data de 15 octombrie 2020, Judecătoria Sectorului 1 a validat-o pe Clotilde Armand în funcţia de primar al Sectorului 1. Decizia de validare a devenit definitivă, după ce a fost confirmată de Tribunalul Bucureşti pe data de 27 octombrie. Clotilde Armand a devenit edilul Sectorului 1 în urma depunerii jurământului, pe data de 29 octombrie.

După pierderea alegerilor locale în sectorul 1, PSD-Organizaţia Sector 1 a formulat o plângere penală pe motiv că procesul electoral a fost fraudat. Plângerea penală a PSD a fost depusă la Secţia Specială, pe data de 2 octombrie 2020.

author avatar
Andreea Vlad
965 afisari

2 COMENTARII

  1. Clotilda a fost validata de BEC
    Desi a furat zeci si sute de voturi
    La cin ‘ sa te plangi,la icoane ,la bec?
    La porci ‘la rezisti sau la maturi?

    E o moda acum e urat si rusine
    Sa spui adevarul senin si curat
    La moda e ura prosteala de sine
    Asa don iohannis pe ei ia ‘n vatat

    Il vezi pe Chirila strigand ,,jos Campeanu”
    Nu i bun cat el este la PSD
    In schimb este bun foarte bun e sarmanu
    Daca i ministru pus de PNL

    Ticalosia si falsitatea
    Toate s acuma la mare rost
    Racnesti la unul ce vrea dreptatea
    Si lingi laboaia la ticalos

    Sa arinzi lanternuta

  2. Această numărătoare tardivă totuși, poate să ne edifice asupra adevărului despre toate alegerile din cel puțin ultimii 10 ani, precum și asupra eficienței STS și a modului de alegere al membrilor secțiilor de votare, al responsabilității instituțiilor statului sau chiar al eșecului total al respectării și protejării dreptului la vot prevăzut în Constituția României. Dacă nu s-au făcut deja manevrele necesare pentru a ieși datele cum trebuie, nu m-ar surprinde apariția mai multor tipuri de fraude, dar să vedem ce se va verifica la numărătoarea voturilor.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger