AcasăPoliticaCiucă, întâlnire de taină cu un milionar, la un restaurant din Capitală....

Ciucă, întâlnire de taină cu un milionar, la un restaurant din Capitală. Cu cine merge PNL în alegerile pentru Primăria Capitalei

sursa foto: Partidul Naţional Liberal/Facebook

Cu doar câteva luni rămase până la alegerile locale, nu sunt puțini cei care vor să afle ce anume vor decide PNL și PSD cu privire la numele cu care vor intra partidele ce formează actuala coaliție de guvernare în cursa pentru fotoliul de primar general al Capitalei. Și dacă se va merge pe varianta unui candidat comun al Coaliției, ori cele două partide vor avea fiecare câte un candidat în această cursă.

În tot acest context, s-a aflat că șeful PNL, Nicolae Ciucă, a avut recent o întâlnire de taină cu un om de afaceri, milionar, despre care se vehiculează că ar fi un potențial candidat la Primăria Generală.

La masă și la discuții a fost prezent și Remus Borza, despre care se spune că ar fi unul dintre principalii sfăturitori ai fostului premier Ciucă, actualmente lider PNL și președinte al Senatului.

Citiți și: Greii din PNL au decis: Ciucă, SACRIFICAT!

Întâlnirea dintre Ciucă, Borza și milionarul Dan Ostahie a avut loc duminică seară, într-un restaurant din nordul Capitalei – a dezvăluit Gândul. Conform sursei citate, Borza și Ostahie și-au dat întâlnire la restaurant în jurul orei 20, iar o jumătate de oră mai târziu a ajuns și al doilea om în stat. Respectiv Nicolae Ciucă, președintele Senatului și al PNL-ului.

sursa foto: gandul.ro

Mai mult, conform aceleiași surse, discuțiile au fost „însoțite” și de un vin franțuzesc – cei trei aveau pe masă două sticle de vin ce costă 16.900 lei fiecare. Așadar, nu orice vin. Ci unul scump, de clasă.

Dată fiind această întâlnire mulți s-au gândit că ar fi avut drept scop stabilirea unei strategii menite să-l propulseze pe omul de afaceri în postura de candudat al PNL la Primăria Capitalei. Și asta în detrimentul actualului șef al PNL București, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, despre care s-a vehiculat că ar fi în cărți pentru candidatura la Primăria Bucureștilor.

Ciucă: „Nu avem voie să stăm la o cină?”

O filmare făcută publică de aceeași publicație dezvăluie faptul că Ciucă a fost întrebat cât se poate de direct cu privire la scopul discuțiilor de la restaurantul unde a avut loc întrevederea celor trei. Șeful PNL a dat de înțeles că nu a discutat cu Borza și Ostahie despre candidatul PNL la Primăria Generală.

„Care este motivul pentru care v-ați întâlnit în această seară aici?” – a fost întrebat Ciucă.

„Ne cunoaștem de mai mult timp și suntem la o masă”, a răspuns Nicolae Ciucă.

„Deci, nu va fi candidatul PNL?” – a continuat să întrebe reporterul.

„Nu. Nu avem voie să stăm la o cină? Nu am discutat acest lucru” – a sunat răspunsul lui Ciucă.

„Dar credeți că există o posibilitate?” – a mai vrut să afle reprezentantul presei.

„Pentru oricine există o posibilitate” – a spus Nicolae Ciucă.

„Deci, nu v-a convins domnul Borza…”. „Nu e vorba de convingere” – a replicat Ciucă.

„Sunt discuții exploratorii”, a precizat și Remus Borza.

author avatar
Andrei Coman
799 afisari

5 COMENTARII

  1. L-as vota la Capitala pe patronul Albex, a dat dovada de capabilitate in managementul afacerilor, ar fi un bun organizator si la Primarie.

  2. PNL insista sa numeasca un candidat milionar care urmareste, in Bucuresti…ce?
    O afacere, ceva?
    Ca daca e vorba de salariu…e in pierdere.
    PNL sustine pe Robert Sigartau care zice ca face ceva pe aliantaPSD- PNL.
    La cum gandeste Sigartau s-ar potrivi mai mult cu USR.

  3. Cate sticle de vin franțuzescv scump, de clasă poate cumpara nea Ciuca din salariu sau din pensia speciala? Vinul romanesc de 50 lei/sticla nu-i de nasul lui…de borfash.

  4. Pina la alegeri nu mai ramine in pnl decit Ciuca si Mutulica de la Cotroceni.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger