AcasăPoliticaCiucă anunță ce plan are Guvernul: „Nu facem altceva decât să reducem...

Ciucă anunță ce plan are Guvernul: „Nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare” – VIDEO

După ce în ultimele zile s-a discutat despre măsurile ce urmează să fie luate de oficiali în vederea reducerii cheltuielilor publice, la începutul ședinței de Guvern de miercuri, premierul Nicolae Ciucă a făcut declarații pe acest subiect.

Așa s-a aflat, practic, cam ce plan are Executivul în această privință.

„Au fost adresate o serie de întrebări în vederea clarificării aspectelor fireşti şi chiar le consider foarte fireşti legate de acele discuţii privind cheltuielile publice. Cu toată responsabilitatea, aşa cum am făcut-o şi anul trecut când am avut de gestionat un an foarte greu, la fel şi anul acesta nu facem altceva decât să luăm acele măsuri prin care să asigurăm stabilitatea bugetară şi să ne asigurăm că avem banii necesari pentru îndeplinirea obiectivelor conform programului de guvernare”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern din 26 aprilie.

Precizare importantă despre veniturile salariaților

Premierul spune că sunt domenii – cum ar fi bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier – care trebuie foarte bine gestionate, la nivel de cheltuieli. Dar că nu vor fi afectate serviciile medicale, educația sau veniturile salariaților.

Consider că este absolut necesar şi responsabil să comunicăm tuturor cetăţenilor că prin aceste măsuri nu facem altceva decât să reducem şi să amânăm acele cheltuieli care nu sunt absolut necesare.

Am făcut specificaţiile necesare legate de domeniu şi anume: bunuri şi servicii, autoturisme, mobilier şi alte cheltuieli care trebuie foarte bine gestionate, fără a ne atinge de serviciile medicale, de educaţie, fără a ne atinge de reducerea veniturilor salariaţilor şi asta doresc să fie cât se poate de clar înţeles de către toată lumea”, a adăugat șeful Guvernului.

author avatar
Andrei Coman
260 afisari

25 COMENTARII

    • Cica , bah Ciuca bah! Ia stabiliti voi salariul ptr parlamentari la 3500 lei/luna fara nici o facilitate, ia desfiintati birourile parlamentare, ia ia anulati finantarile partidelor, ia reduceti nr de parlamentari la 300, ia dati afara jumatate din personalul administrativ sa vezi ce de bani ai sa ai.
      Si sa nu uit: nu mai da nimic la ”refugiati” pana cand UE nu face plata ptr anul trecut. Si mai baga niste taxe vamale colosale ptr tranzitul cerealilor ucrainiene.
      Sa imi lingi p izda!!!!

  1. Mai pleaca prezidentul cu aeroplanul inchiriat pe undeva prin Malaiezia, Australia, Filipine, etc.? Ca pe acolo inca nu a dus-o pe Carmencita.

  2. Ciuca, drepturile grefierilor suceveni, castigate in instanta... DE CE SI PANA CAND LE MAI AMANATI?

    ce mai amanati imbecililor?
    curvele de judecatori au încasat imediat drepturile salariale castigate in urma unor procese judecate tot de ei.
    curat-murdar, jeguri ordinare!!!
    grefierii, in schimb, nu sunt oameni… sunt purtati de peste 7 ani prin instante si amânați si tot amanati la plata legala prin tot felul de tertipuri mizerabile ale acelorasi porci de judecatori. care judecatori si-au indesat ei miliardele in buzunare, iar grefierii…sa astepte, ca nu sunt bani.
    mereu pentru grefieri, nu sunt bani!
    DE CE?
    nu-i asa bulangiu de judecator grosu? jegos ordinar, bine ca v-ati luat voi drepturile banesti, grefierilor ce le trebuie?
    ai pus bete-n roate grefierilor cat ai fost la suceava, sclav ordinar si fricos nemernic. nu cumva sa primeasca si grefierii suceveni drepturile banesti castigate in instanta, iuda ordinara grosu cu soricu gros!
    mana in mana cu jigodiile de politicieni, javre ordinare si curve, asta sunteti toate puslamalele de judecatori cu epoletii sub roba care faceti nedreptati peste nedreprati.
    cat mai valoreaza astazi drepturile banesti ale grefierilor super amanate fara motiv de pe vremea lui boc?
    porci ordinari cu robe negre satanizati de lacomia de averi, parca ati manca cu
    zece linguri si ati avea zece guri!
    monstri, nu oameni!

  3. Legalizați și impozitați prostituția !!! Este o meserie care se practică din cele mai vechi timpuri și care nu poate fi eradicată ! Anunțurile de Matrimoniale, de pe paginile de internet și ziare sunt pline de astfel de anunțuri. În toate țările civilizate, prostituția este legalizată și impozitată și nu ne referim doar la prostituatele de pe marginea străzii ci, la cele care au apartamente și vile închiriate ! Impozitați veniturile bisericii și reduceți cheltuielile din fondurile statului, pentru Biserica Ortodoxă Română și pentru culte ! Reduceți cheltuielile pentru partidele politice din România !

    • dupa cum scrii, ești mai prost decat prevede legea.
      in România se fura prea mult si se face risipa uriasa de banul public, apoi se cheltuie miliarde peste miliarde pe armament inutil, vaccinuri si pomeni pt. ucrainieni.
      apoi licitații supraevaluate, achizitii trucate si tot felul de suveici prin care se toaca alte miliarde de euro anual.
      in România se fura ENORM, CU ACORDUL si CONCURSUL SERVICIILOR SECRETE SI A MAFIEI PROCURORILOR SI JUDECĂTORILOR.

  4. Cel mai usor faci economie cu cateva miliarde de lai daca tai din bugetul serviciilor Cluji a panselutelor si veceurilolui Boc si daca anulezi festivalul drogurilor zgomotosul Untold. La fel daca vinzi milioane de doze de vaccin sars care fac milioane si se strica in frigidere.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger