Cauta

Ciucă, anunț de ultimă oră, după ședința liberalilor/Unanimitate în PNL pentru desfăşurarea alegerilor prezidenţiale „la termen”

Ciucă, anunț de ultimă oră, după ședința liberalilor

sursa foto: Facebook/Partidul Naţional Liberal

Mai-marii liberali au intrat, luni, în ședință. Discuțiile din cadrul Biroului Politic Naţional al PNL au avut loc în prima zi a consultărilor pe care le-a convocat premierul Ciolacu, liderul PSD, la Guvern, cu privire la calendarul electoral pentru alegerile prezidenţiale din acest an.

Conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la termen, anume în luna noiembrie, a declarat, luni, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Nicolae Ciucă, după şedinţa Biroului Politic Naţional, potrivit Agerpres.

Anunțul lui Ciucă

„În unanimitate, toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord ca în continuare să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen”, a declarat liderul liberal.

Premierul Marcel Ciolacu are consultări, luni şi marţi, cu partidele politice pe tema calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.

Consultări la Palatul Victoria

Consultările au loc după ce PSD și PNL nu s-au pus de acord cu privire la data prezidențialelor. Inițial, cele două formațiuni din cadrul actualei coaliții de guvernare se înțeleseseră pentru devansarea scrutinului pentru Cotroceni, respectiv pentru schimbarea datei alegerilor prezidențiale. Varianta convenită inițial viza prezidențiale în septembrie. Însă apoi, după „locale” și „europarlamentare”, liberalii s-au răzgândit.

Deja la discuțiile de luni, de la Palatul Victoria, au fost prezenți reprezentanți ai USR, AUR și UDMR. Consultările nu s-au încheiat, însă. Și vor continua până după ora 17, când, potrivit calendarului anunțat de Guvern, sunt așteptați la discuții cei de la PUSL.

„Având în vedere intenția Guvernului de a finaliza calendarul electoral pentru alegerile prezidențiale și parlamentare – 2024, luni, 1 iulie, vor avea loc consultări cu partidele politice, la Palatul Victoria, după următorul program:

10.00 – USR
11.00 – AUR
14.00 – UDMR
15.00 – SOS
16.00 – Grupul Minorităților Naționale
17.00 – PUSL”, s-a transmis recent de la Palatul Victoria.

De la Guvern s-a comunicat, totodată, că dialogul va continua marți, 2 iulie, „cu reprezentanții altor formațiuni politice”, dar fără să se anunțe care sunt acestea.

„Din partea Guvernului, vor participa la consultări premierul Marcel Ciolacu, viceprim-ministrul Marian Neacșu și vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu”, a mai informat Palatul Victoria.

Ultimele stiri

  • Inevitabila paralelă Bolojan – Ceaușescu
  • Actrița franceză Brigitte Bardot a murit la 91 de ani
  • Crimă la comandă pentru moștenire? O româncă ar fi angajat o asistentă medicală ca să-i ucidă mama
  • Vreme extremă în România! ANM a emis cod roșu, portocaliu și galben de vânt și ninsori în majoritatea regiunilor. HARTĂ
  • Creatorii clipurilor generate cu AI câştigă munţi de bani de pe urma noilor utilizatori YouTube. Feed-urile, “inundate” cu filmuleţe dintr-o realitate paralelă
  • De ce avertizează medicii să nu atingem smartphone-ul în primele 60 de minute după trezire. Cum este afectat creierul
  • Unităţile de Primiri Urgenţe, pline de Sărbători! Românii au acuzat stări gripale grave. Spitalele încep să rămână fără locuri libere!
  • Pensia piloților, între adevăr și minciună!
  • Târgurile de Crăciun 2025, din Bucureşti, se închid duminică. Ce vânzări au avut comercianţii anul acesta
  • Cât costă masa pentru Revelion 2026 la restaurant. Românii nu s-au mai înghesuit să petreacă în localuri din cauza preţurilor ridicate
  • Exit mobile version