Cauta

Ciucă: „Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor”/Ce prevede proiectul

Ciucă: „Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru

sursa foto: Partidul Naţional Liberal/Facebook

Un proiect de lege anunțat de către președintele Senatului și totodată liderul PNL, Nicolae Ciucă, prevede creșterea pedepselor pentru agresorii de copii.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă, marți, că printr-un proiect de lege pe care l-a iniţiat agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Politicianul care ocupă la momentul de față a doua funcție în stat a făcut mai multe precizări cu privire la această inițiativă legislativă.

Astfel, din câte reiese din mesajul transmis de către liderul PNL, cu referire la acest proiect, pentru punerea în primejdie gravă a vieţii sau a integrităţii unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, faţă de 3-7 ani cât este prevăzut în legislaţia actuală.

Ciucă: Această situație devine o circumstanță agravantă

Agresorii de copii vor primi pedepse mai mari pentru faptele lor. Pentru punerea în primejdie gravă a vieții sau a integrității unui minor se vor executa 5-10 ani de închisoare, față de 3-7 ani cât este prevăzut în legislația actuală. Prin această majorare, am urmărit eliminarea suspendării pedepsei, permisă de sistemul judiciar dacă sentința este de maxim 3 ani”, a transmis Nicolae Ciucă, marți, 28 mai, prin intermediul unui mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Am scris proiectul de lege gândindu-mă la efectul dezastruos pe care îl are asupra copilului un părinte sau tutore care consumă droguri. Această situație devine o circumstanță agravantă, ce majorează sentința la 7-12 ani închisoare. Obiectivul meu: descurajarea consumului de substanțe psiho-active de către persoanele responsabile de copii”, a mai precizat Ciucă.

Lideul PNL a pus accent pe faptul că e important ca minorii să crească într-un mediu sigur și lipsit de violență. „Creșterea acestor pedepse e pentru o mai bună protecție a celor mici, care pot crește frumos doar într-un mediu sigur, lipsit de violență. Am convingerea că, protejând dezvoltarea armonioasă a copiilor, investim în viitorul României”, a conchis Ciucă.

Ultimele stiri

  • Categoria de pensionari care ar putea primi bani în plus în 2026. Ce iau în calcul autoritățile
  • O nouă lovitură cruntă pentru Mihaela Rădulescu! Mama vedetei TV s-a stins din viață
  • Grindeanu: „Pentru mine, de azi începe o nouă etapă la Bucureşti, care va fi dificilă”. Șeful PSD, confesiune de față cu Ciolacu – VIDEO
  • Putin, în conferința sa de presă anuală: „Vrem să punem capăt conflictului prin mijloace paşnice”, dar „nu vedem Ucraina pregătită de discuţii” – VIDEO
  • Când poate fi vizitată Catedrala Națională. Patriarhia Română a anunțat programul de sărbători
  • Noi vești de la ANM! Prognoza actualizată pentru Crăciun și Revelion/Cum va fi vremea până la mijlocul lunii ianuarie 2026
  • Nicușor Dan spune că România susține proiectul de acord UE-Mercosur: „Ăsta e motivul” – VIDEO
  • Comunicat de presă COMUNA IRATOȘU
  • UE ne obligă să mai dăm câteva miliarde Ucrainei! Ce s-a întâmplat cu activele rusești
  • A murit profesorul și analistul economic Mircea Coșea
  • Exit mobile version