Cauta

Ciucă a vorbit, la Iași, despre Autostrada Moldovei: În sfârșit are perspective certe de realizare – VIDEO

Aflat, marți, la Iași, alături de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, premierul Nicolae Ciucă s-a referit, în discursul căruia i-a dat glas cu prilejul sărbătoririi Unirii Principatelor Române, la Autostrada Moldovei – A7, proiect care va beneficia de finanțare prin PNRR.

Si care are, din câte a ținut să spună premierul, perspective certe de realizare. „Pentru că suntem la Iași, aș dori să mă refer la Autostrada Moldovei, A7, un obiectiv așteptat mulți ani de cetățeni și care, în sfârșit, are perspective certe de realizare.

Finanțarea este asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, majoritatea tronsoanelor sunt deja contractate, iar antreprenorii au început lucrul”, a declarat Ciucă.

Premierul Ciucă: „Împreună putem pune lucrurile în mișcare”

Și nu e singura autostradă la care a făcut referire premierul în discursul pe care l-a susținut, marți, la Iași, în ziua în care s-au marcat 164 de ani de la Unirea Principatelor Române. „Modul în care reușim să avansăm acest proiect în perioada scurtă în care l-am repus între priorități este încă un exemplu ca împreună putem pune lucrurile în mișcare, uniți de dorința pentru mai bine.

A8, Autostrada Unirii, Târgu-Mureș-Iași-Ungheni va consolida, prin finanțarea europeană de care beneficiază România, oportunitățile de dezvoltare ale Moldovei”, a mai spus șeful Guvernului.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • România, Valea plângerii în Europa
  • Bulgarii, mai deștepți ca noi. Nu au liberalizat piața energiei și nu se grăbesc cu tranziția verde
  • Incertitudine politică și dezacorduri. Va reporni motorul franco-german?
  • Mirosul de marijuana i-a exasperat pe sportivi la US Open. “Bârlogul lui Snoop Dogg”
  • Tunuri de milioane de euro la Transelectrica. Nimeni nu răspunde!
  • Antrenorul lui Manchester United, sabotat de proprii jucători!?
  • Pedepse pentru vaping: biciuire și închisoare. Atenție, turiști!
  • Back to School 2025: bugetul părinților ajunge la 2.500 lei, cumpărăturile planificate înlocuiesc achizițiile impulsive
  • Austeritatea intră cu bocancii și în spitale. Internările pacienților, restricționate drastic
  • Exit mobile version