AcasăPoliticaCîțu pleacă la Bruxelles să salveze PNRR. Discuții cu Ursula von der...

Cîțu pleacă la Bruxelles să salveze PNRR. Discuții cu Ursula von der Leyen, la o cină de lucru

Cîțu pleacă la Bruxelles să salveze PNRR. Discuții cu Ursula von der Leyen, la o cină de lucru (foto: Facebook)

După ce în prima parte a zilei se va afla în Satu Mare, unde are programată inclusiv o vizită la un centru de vaccinare împotriva COVID-19, Florin Cîțu va pleca spre Bruxelles.

Totul, pentru a discuta pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiect pentru care deja ministrul USR PLUS al investițiilor și proiectelor europene a fost îndelung criticat în spațiul public, îndeosebi de social-democrați.

Discuții cu șefa Comisiei Europene vor avea loc chiar în cursul acestei zile. Din câte figurează pe agenda publică a șefului Guvernului, Florin Cîțu va avea, luni seară, începând cu ora 20.15, ora României, o cină de lucru cu Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene.

De altfel, Florin Cîțu anunțase, luni, că urmează să ajungă, în curând, la Bruxelles. ”Voi pleca la Bruxelles zilele următoare. Pandemia va trece, avem dozele şi va trece această situaţie şi trebuie să ne gândim la cum accelerăm creşterea economică în perioada următoare. Soluţia pe care o avem acum este de a avea un PNRR de succes, să atragem cei 29,2 miliarde – şi vă spun că se poate – şi eu cred că vom fi printre singurele ţări din Uniunea Europeană care vor atrage toţi aceşti bani”, declarase Cîțu.

Iohannis: Nu și-a imaginat absolut nimeni că la prima discuție, pe primul draft, Comisia va bifa totul și va spune că este perfect

Până să ajungă Cîțu la Bruxelles, la Cotroceni a avut loc, la finele lunii aprilie, o ședință de lucru pe tema Planului Național de Redresare și Reziliență, la care au participat, alături de Klaus Iohannis, atât premierul, cât și Ludovic Orban, dar și vicepremierii Dan Barna și Hunor Kelemen, precum și ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea.

O zi mai târziu, respectiv pe 27 aprilie, președintele a fost întrebat v-aș întreba dacă e mulțumit de modul în care au decurs discuțiile purtate până la acel moment la Bruxelles, gestionate de ministrul Fondurilor Europene. ”Ministrul Ghinea a lucrat foarte mult cu echipa pe care o conduce și s-a prezentat la Comisie pentru discuții. A prezentat acolo fix ce a fost agreat la Guvern și la Coaliție, deci nu a prezentat un plan propriu. A prezentat planul care a fost elaborat în mai multe luni de zile, de două guverne și de actuala Coaliție de guvernare. Sigur, obiectivele României sunt foarte clare: dezvoltarea infrastructurii, a spitalelor, a școlilor, digitalizarea, transformarea verde și multe altele. Noi am mers pe aceste criterii care sunt extrem de importante pentru noi, care țin cont de recomandările de țară pe care le-am primit în ultimii doi ani. Au fost incluse obiective de investiții pe care noi le considerăm importante.

Cum am menționat și anterior, negocierile cu Comisia întotdeauna sunt dificile, fiindcă există pretenția Comisiei ca totul să fie făcut extrem de bine, extrem de bine explicat și, în consecință, este nevoie de mai multe rânduri de discuții. Nu și-a imaginat absolut nimeni că la prima discuție, pe primul draft, Comisia va bifa totul și va spune că este perfect. Nu ne-am așteptat la așa ceva. Ne-am așteptat la o discuție onestă, corectă, ceea ce s-a și întâmplat. Nemulțumirile unora sau altora sunt de înțeles, dar ele nu ajută cu nimic la rezolvarea problemei. Trebuie lucrat în continuare pe plan, trebuie discutat în continuare în interiorul Guvernului, a Coaliției și pe urmă cu Comisia Europeană, și lucrurile vor merge mai departe”, a declarat Klaus Iohannis.

Critici din direcția PSD-ului: Întârzierea aprobării PNRR înseamnă mai puțin timp de implementare

Social-democrații au stat constant, în ultima vreme, cu ochii pe guvernanți, în chestiunea PNRR-ului. Iar criticile nu au lipsit.

”De fiecare dată când Comisia Europeană ne respinge Planul Național de Redresare și Reziliență, România pierde miliarde și miliarde de euro!

Purcoiul de bani europeni anunțat cu mare pompă de Iohannis anul trecut se transformă, pe zi ce trece, în punguța cu doi bani. Întârzierea aprobării PNRR înseamnă mai puțin timp de implementare, adică mai puține proiecte, deci mai puțini bani decontați de România.
Plătim cu toții un cost uriaș pentru incompetența și răfuielile interminabile din Coaliția de Guvernare! Pierdem miliarde din cauza unor ageamii îngâmfați, care au respins orice colaborare. Era suficient să ia cu copy-paste soluțiile propuse de PSD pentru realizarea PNRR. Dar ei, nu și nu! Și am ajuns de râsul lumii!

Financial Times ne spune azi că Guvernul României nici măcar nu a înțeles pentru ce a alocat UE aceste miliarde! Ce blestem a căzut pe țara noastră ca exact acum, când avem această oportunitate uriașă, gestionarea fondurilor europene să încapă pe mâna acestei „triplete negre”: Ministrul Ghinea – Zero al fondurilor UE, vicepremierul Barna – investigat de fraudă cu bani europeni și premierul Cîțu – Datorie, care nu știe decât să se împrumute!”, sună mesajul transmis de PSD, via Facebook, pe 28 aprilie.

Tudose, săgeți la ministrul Ghinea

Anterior acestor constatări venite din direcția PSD-ului, fostul premier social-democrat, actualmente europarlamentar, arătase cu degetul în direcția ministrului Ghinea. ”Curg mărturisirile neputinței guvernamentale de elaborare a planului de relansare economică. Azi a fost rândul lui Ludovic Orban să admită eșecul liberalo-pluserist, de data asta în obținerea finanțării europene pentru programul de racordare a localităților românești la rețeaua de gaze naturale. Contabilizăm la pierderi și acest proiect de 600 de milioane, respins de Comisia Europeană.

Un mizilic față de cele 2,5 miliarde de euro refuzate pentru sistemele de irigații, după cum a anunțat Dan Barna săptămâna trecută, și față de cele 4,5 miliarde de euro dedicate infrastructurii rutiere, pentru care C. Ghinea a recunoscut că a fost criticat la Bruxelles.
În toate cazurile astea, motivul e același: documentația catastrofală depusă de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, păstorit de Ghinea. Deci autostrăzi nu, irigații nu, gaze nu”, scria Mihai Tudose, pe contul său de Facebook, pe 26 aprilie.

113 afisari

2 COMENTARII

  1. De la 80 miliarde promise de dulapul sasesc , Citu ramasese cu vro 40 miliarde de acoperit din povesti nemuritoare dambovitene !, acum plecat la INALTA POARTA cu coada intre picioare are ceva hirtoage incropite nfuga mare de vro 28 miliarde de parale !!,acolo vro 35 % din gargara JOHANISTA !!,”GUVERNUL MEU ” si-a dovedit la fel de nesispravit nescolit si repetent ca mai toate gastile perindate prin P-ta Victoriei locul de VESNICA INGENUNCHERE A ROMANIEI de altadata.
    ASA SCURSURI ,ASA SOARTA !.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger