AcasăPoliticaFirea listează trei motive pentru care ”Cîțu NU trebuie să ajungă prim-ministru”

Firea listează trei motive pentru care ”Cîțu NU trebuie să ajungă prim-ministru”

”Cîțu NU trebuie să ajungă prim-ministru”. Firea listează trei motive (sursa foto: Facebook/PSD)

Fostul primar al Capitalei nu vrea să audă că actualul ministru al Finanțelor, propus de PNL pentru funcția de premier, ar putea să ajungă în fruntea viitorului Executiv.

Gabriela Firea, prim-vicepreședinte al PSD-ului, îl critică pe liberalul propus de PNL, cu acordul președintelui Iohannis, în postura de prim-ministru, după alegerile parlamentare din 6 decembrie, urmate de demisia lui Ludovic Orban din fruntea echipei de la Palatul Victoria.

Și prezintă, joi, într-un mesaj transmis pe pagina sa de Facebook și preluat pe cea oficială a PSD-ului, ”Trei motive pentru care Florin Vasile Cîțu NU trebuie să ajungă prim-ministru:

1. Consideră că Sănătatea și Educația nu reprezintă o prioritate națională;

2. A înglodat România în datorii pentru 100.de ani, cu împrumuturi de 1.000 de euro/secundă;

3. După ce a scutit de taxe de miliarde băncile și corporațiile din energie și asigurări, a zis că nu mai sunt bani pentru alocațiile copiilor și pentru pensionari!”, cu mențiunea că ”lista este mult mai lungă!”

Firea invocă un ”dezastru total”

Social-democrata nu se oprește, însă, aici. Și aduce în discuție inclusiv programul IMM Invest, lăudat de liberali. ”Cu Cîțu ministru al Finanțelor, România a avut printre cele mai mari căderi economice din Europa, iar sprijinirea firmelor românești prin IMM Invest a fost un dezastru total!

Și să nu uităm că atunci când lucra în sistemul bancar, Florin Cîțu a încercat să facă speculații valutare în detrimentul monedei naționale. Doar din acest motiv, nu ar mai fi trebuit să ocupe niciodată o funcție publică în statul român, cu atât mai puțin pe cea de prim-ministru!”, acuză Firea.

PSD-ul, convocat primul la consultările de luni

În cursul acestei zile s-a aflat că președintele Iohannis a invitat pentru luni, 14 decembrie, formațiunile parlamentare la consultări în vederea desemnării candidatului pentru funcția de prim-ministru. În confirmitate cu rezultatul recentelor alegeri, se poate observa că PSD-ul deschide lista acestor discuții.

Mai exact, programul consultărilor de la Cotroceni arată astfel:

Ora 11:00 – Partidul Social Democrat (PSD);
Ora 12:00 – Partidul Național Liberal (PNL);
Ora 13:00 – Alianța USR-PLUS;
Ora 14:00 – Alianța pentru Unirea Românilor (AUR);
Ora 15:00 – Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR);
Ora 16:00 – Minorități naționale reprezentate în Parlament.

author avatar
Cristina Stefan
346 afisari

1 COMENTARIU

  1. Care n ai cu cine …de tot ne bagi site ul asta pe gat? Bai nene lasa ne n pace cu prostiile astea. S ar putea sa ai dreptate cu Catu asta,posibil sa naibă femeie,Catu care declara ca politica liberala inseamna sa acorzi atentie mediului privat în detrimentul Sanatatii si a învatamantului,mare IDIOT acest CATU!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger