Cauta

Cîțu nu mai e sigur că știe ce vrea

Inițial, premierul a spus că învățământul și sănătatea nu sunt domenii prioritare ale guvernării. Țara are nevoie de proști, pentru că numai în fața lor Cîțu și celelalte rebuturi se pot impune. Nu-i poți arăta unui deștept că ești mai sus decât el în orice ierarhie, pe când unui creieraș apos, făcut din carne tocată, da. Oricând.

Aflat la un eveniment despre care nu știi dacă a fost științific, politic sau o șușanea la care cineva se bagă în seamă cu altcineva, Florin Cîțu a gândit că atât timp cât un domeniu nu-și dovedește rentabilitatea și nu are profit, nu mai investește în el. A gândit cu voce tare chiar. Era vorba de educație. Prin luna mai, Ghinea și Cîmpeanu declarau că învățământul este prioritar pentru Planul Național de Redresare și Reziliență. Premierul nu se putea opune. Nici n-a făcut-o, doar nu era să arunce aproape 4 miliarde de euro. După două luni, însă, vine și spune că nu prea e rentabil. Și îi mai și dă lui Iohannis una peste glezne, declarând că rezultatele proiectului România Educată se vor vedea peste 15-20 de ani. Aoleu! Nenorocire! După cum prezentase lucrurile, președintele era convins că la întoarcerea din concediu va păși într-o țară în care geniile i se vor îmbulzi la poartă. Acum, după declarația lui Cîțu, va trebui să se apuce din nou de meditații.

Nici cu sănătatea nu e cine știe ce scofală. Dai banii pe țucale, pe aspirine și clisme, iar pacientul, în loc să se facă bine până seara și să fugă la munca de sclav, lenevește în spital pe banii statului. În schimb, dacă ar merge în privat, alta ar fi socoteala. La ce prețuri se practică, s-ar externa după primul strănut. Dacă mai și tușește, trebuie să facă împrumut la bancă. Cîțu, de fapt, a spus de mult timp că totul ține de privat. Acolo e dezvoltarea. Statul nu-i aduce satisfacțiile capitaliste la care tot visează. Dar când spune adevărul? Când scoate rentabilitate în față și lângă secțiile ATI va amenaja săli de păcănele, ca să devină sănătatea profitabilă, sau când, la poarta școlii, va construi cluburi de  club de fițe care aduc bani cu ghiotura?

Ultimele stiri

  • Horoscop 24 iunie 2025 – Familia, partenerii și prietenii vă vor fi o companie plăcută
  • Alege ce citești
  • PSD, campion la mersul pe loc
  • Noua consolidare fiscală, biruri puse doar pe populație
  • Va supraviețui ayatollahul Khamenei?
  • Agricultorii români îi dau peste nas Ursulei. ”Nu mâncăm armament, ci hrană produsă de fermieri”
  • Trump îl va înlătura pe șeful celei mai puternice bănci centrale din lume?
  • Pericolele triumfalismului în Orientul Mijlociu
  • Poza care i-ar putea grăbi plecarea lui Garnacho!
  • Republica Islamică nu va da înapoi
  • Exit mobile version