AcasăPoliticaCîțu, în America. Și nu a mai fost arestat!

Cîțu, în America. Și nu a mai fost arestat!

Klaus Iohannis primește o șapcă (și atât!) de la americani, iar Florin Cîțu, șeful Senatului, se laudă că i-a strâns mâna unui consilier no-name din Departamentul de Stat de la Washington despre care nu au habar nici măcar jurnaliștii din State! România a ajuns nu jos, ci sub nivelul demnității diplomatice. Respectul Occidentului s-a pierdut în 30 de ani de democrație și cu toții ne întrebăm azi unde am putut greși de avem ca „ambasadori” asemenea specimene.

Ce este și mai grav, Cîțu nici măcar nu realizează ridicolul situației și, înfumurat (sau fumat?!) cum îl știm, se laudă pe Facebook că a pus țara la cale cu Derek Chollet, consilier politic din cadrul DoS, nu știm al câtălea rang diplomatic, dar cu siguranță personaj insignifiant.

Cîțu, aport!

Suntem generația care l-a văzut pe Nicolae Ceaușescu plimbat prin Londra cu caleașca de Elisabeta II-a a Marii Britanii. Am citit și învățat la școală despre Nicolae Titulescu, mare om politic și lider al Ligii Națiunilor Unite, precursorea ONU. România nu a fost niciodată buricul Pământului, asta știm, dar mai știm că în istorie a avut conducători/ reprezentanți care cu demnitate și onoare au apărat interesele țării în fața străinilor.

Nu este și cazul celor din prezent, vedem asta. Liderii de acum ai României se comportă precum slugile scoase la raport de stăpân și certate fiindcă n-au muncit mai cu sârg. Cîțu, aport, mai împrumută câteva miliarde de la bănci, în numele țării, dar ai grijă să iei cea mai mare dobândă din UE!

Vizita în America arată că șeful Senatului României habar nu are pe ce lume trăiește. Trecem peste faptul că a nimerit la Washington într-un moment în care toată crema politicii americane venise în Europa, Biden cu întreg alaiul său plimbându-se pe la Bruxelles și Varșovia. Însă Cîțu chiar nu realizează că, fiind al doilea demnitar ca importanță, după Iohannis, trebuie să aibe întâlniri cu factori care sunt cel puțin la același nivel politic cu el! În schimb, a mers în DC și s-a lăudat cum a discutat despre programul Viza Waver și întărirea flancului estic al NATO cu un consilier pe care nu-l cunoaște bine nici șeful său cel mare, Anthony Blinken.

Cîțu l-a analizat pe Biden. Și pe Putin

Liderul PNL nu pricepe nimic din ce se întâmplă în lume și o dovedește cu fiecare ocazie. Când Joe Biden este singurul om care decide operațiunile ce vor avea loc în cadrul Alianței Nord-Atlantice, fostul premier al României se apucă să declare că a discutat el despre asta cu un neica-nimeni din cadrul Departamentului de Stat! „Am reiterat necesitatea consolidării Flancului Estic al NATO, inclusiv prin întărirea prezenței forțelor militare americane. Am transmis angajamentul României pentru creșterea la 2,5% din PIB a cheltuielilor de apărare și intensificarea cooperării cu SUA pentru dezvoltarea capabilităților forțelor armate române. Ne-am consultat pe tema situației din Ucraina, a măsurilor luate în acest context, și a modalităților de sprijinire a Ucrainei”.

Și cam cum v-ați consultat voi, greilor, pe tema situației din Ucraina? Ați analizat intervenția militară a rușilor, totul a decurs conform planului sau ați descoperit ceva erori făcute la Moscova?! E totul în regulă cu măsurile luate de președintele Biden ori e cazul să-i dai niște sfaturi, Florine?! Tu ce zici, l-a pus la punct pe Putin sau mai este loc de mai bine?!

Iohannis și-a consolidat locul 2

Acest personaj toacă banii statului român pe plimbări în SUA și nimeni nu-i atrage atenția că se face de râs când spune că a discutat cu un consilier american oarecare despre „importanța includerii cât mai rapide a României în Programul Visa Waiver”. Nici măcar Băsescu, deși le-a dat „partenerilor strategici” tot ce-au voit, ba și-n plus, pe deasupra, n-a obținut o relaxare a vizelor pentru români!

Dacă de la Florin Cîțu oricum nu aveam cine știe ce așteptări, pe Klaus Iohannis îl bănuiam c-ar fi mai răsărit. De unde?! Prostii, la Cotroceni strategia e alta, se urmărește consolidarea locului 2. Și au reușit, România este azi cea mai ocolită țară din flancul estic al NATO!

Chiar așa, de ce nu mai vin președinții Americii la București? Și Trump, și Biden, ultimii doi lideri de la Casa Albă, au preferat să trimită la București linia a doua în timp ce ei, când a fost vorba să viziteze această zonă a Europei, au ales de fiecare dată Polonia. De ce ne ocolesc americanii? Cumva, să aibe legătură cu jocul dublu făcut de Iohannis, care una vorbea la Berlin și alta raporta la Washington? Să fie pentru că Bucureștiul continuă să afișeze o politică de sluj în Occident, iar la nivelul diplomației aceasta este o atitudine perdantă? Personal, cred că este câte puțin din fiecare, dovadă și faptul că șeful statului este ignorat de liderii Vestului la aproape fiecare reuniune la nivel înalt, pozele de grup și mai ales momentele de dinainte fiind, deja, coșmarul lui Iohannis.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
764 afisari

6 COMENTARII

  1. Va amintiti cum tandemul ” Stan si Bran inaugureaza ” umblau de colo pana colo prin Tara cu promterul,si ” suita ” dupa ei ?Te umfla rasul. Ba,faceti-va ca lucrati. Acum si-au mutat circul ambulant pe ” flancul estic „,probleme arzatoare privind politica externa pe care o tot rostogolesc precum porcul dovleacul.Il tot rostogoleste nereusind deloc sa-i dea de miez.Oare cat or mai costa ora de inchiriere a avionului de lux,cazarile,masa si dansul la hotelurile de lux ?

  2. Americanii stiu multe despre noi;de exemplu stiu ca garnitura de politicieni de dupa89 sunt produsi de „sistem” si tocmai de aia si-au creat propriul „sistem” adica ceva sa le reprezinte interesele de afaceri.Un om puternic este cel care are contacte de afaceri in USA nu unul care umbla dupa birocratie.Lumea tocmai se schimba si ar trebui sa ne intrebam de ce au plecat cei cu gazele din MareaNeagra…adica de ce nu mai sunt interesati?De ce nu facem trenuri rapide de marfa,de ce aia de ce ailalta.Vizele sunt nimica toata daca ai sistemul economic functional nu trebuie sa ceri pomana sau favoruri

  3. Este acolo sa arate ca a respectat ce a promis: înglodarea tarii in datorii pe generații…
    :(((

  4. Nicholas , iar ti s-a pus pata si ai iesit la drumu mare ? ” De ce ne ocolesc americanii ?” Vezi ce-ti raspunde CTP , mai citeste si ce spun altii ….

  5. Plimbare pe bani grei, fără rezultate pentru țară. Câțu s-a dus acolo că vrea să-și plătească datoria, plus angajamentul că vom contribui din greu la îmbogățirea americanilor.

  6. S a dus si el cu un stik l a strecurat in palma respectivului si care contine toata tara cu ce o mai fi de praduit. Nimic bun nu a facut decat fantasmagorii asa ca degeaba merge !!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger