AcasăPoliticaCîțu, anunț important: ”De la 1 iunie vor exista relaxări toți românii,...

Cîțu, anunț important: ”De la 1 iunie vor exista relaxări toți românii, indiferent de…” – VIDEO

Cîțu, anunț important: ”De la 1 iunie vor exista relaxări toți românii, indiferent de...” - VIDEO

Cu doar câteva săptămâni rămase până la 1 iunie, dată de la care sunt așteptate măsuri de relaxare a restricțiilor impuse de oficiali în lupta contra noului coronavirus, dar și pe măsură ce continuă, la nivel național, campania de vaccinare împotriva COVID-19, despre care autoritățile vorbesc constant, îndeosebi legat de planul privind revenirea la ”normalitatea” de dinaintea pandemiei, premierul a făcut câteva precizări.

”Încă nu vorbim cum se vor lua aceste relaxări și cum vor fi ele implementate. În acest moment discutăm mai multe scenarii pe care le avem pe masă. Ceea ce este important de înțeles, pentru toți românii, că de la 1 iunie vor exista relaxări toți românii, indiferent de zona unde sunt”, a declarat Florin Cîţu, răspunzând unei întrebări primite de la presă, la finele vizitei pe care a făcut-o, marți, în municipiul Satu Mare, înainte de a pleca la Bruxelles.

Cu toate că nu sunt puțini românii care așteaptă să vadă dacă și se schimbări se vor face când vine vorba de organizarea unor evenimente private, cum ar fi nunțile sau botezurile, premierul nu a venit, marți, cu un anunț concret. ”Este clar că, de la 1 iunie, vor exista mai multe măsuri care vor lua înapoi sau vor da înapoi anumite restricţii de anul trecut. Pe unele le-am anunţat. Bineînţeles că ştiu problema cu evenimentele private şi cu siguranţă vom găsi o soluţie, ca de la 1 iunie, să înceapă şi aceste evenimente private”, a punctat Cîțu.

Relaxare de la 1 iunie, dar nu cu totul

Totodată, șeful Guvernului a amintit că nu se pune problema ca de la 1 iunie să se dea uitării toate restricțiile și că urmează etapa a doua, la început de august. ”Avem timp, până la 1 iunie, să găsim cea mai bună soluţie pentru acest pas, relaxarea. Trebuie să ţinem minte că 1 iunie nu înseamnă relaxare totală: înseamnă doar 5 milioane de persoane vaccinate, dacă ajungem acolo, înseamnă peste 30% dintre persoanele care ar trebui să se vaccineze. Deci este un prim pas important. 1 august urmează al doilea pas, după care vorbim de o relaxare totală.

Şi tocmai pentru a accelera această campanie de vaccinare şi am uitat să vă spun, săptămâna viitoare, miniştrii, secretarii de stat toţi vor fi în stradă, vor fi în centrele de vaccinare şi vor susţine această campanie”, a mai afirmat liberalul aflat în fruntea Executivului.

240 afisari

3 COMENTARII

  1. Omule, bai Matule, oamenii cu capul intreg sunt deja relaxati de cel putin 1 luna, asa ca lasa vrajeala, ca nu mai tine !! Numai cobaii tai mai umbla la 25 de grade afara cu carpa aia pe mecla, asta ca sa o stii si tu din surse sigure, bai nimikule !! 🙂

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger