AcasăPoliticaCîțu a demontat textul moțiunii: ”Jalnic, patetic, penibil”. Mesaj tăios către PSD:...

Cîțu a demontat textul moțiunii: ”Jalnic, patetic, penibil”. Mesaj tăios către PSD: ”Ați dezvoltat o obsesie personală, vă e frică” – VIDEO

Prezent la dezbaterea moțiunii depuse de PSD la adresa Guvernului pe care îl conduce, Florin Cîțu s-a adresat parlamentarilor social-democrați prezenți în ședința comună de marți.

A început prin a aminti că a fost vizat, anii trecuți – pe când era ministru – de două moțiuni simple inițiate de social-democrați. ”9.12.2019, 13.05.2020 – vă aduceți aminte ce reprezintă aceste date? Mă uit aici, două moțiuni simple depuse împotriva mea de PSD. Să nu mai amintim nenumărate interpelări, chemări la ”Ora prim-ministrului”, a Guvernului ș.a.m.d. Românii au înțeles deja concluzia acestor tertipuri pesediste.

Social-democrații văd în mine cel mai mare inamic al lor, o amenințare și o vedem și în această moțiune de astăzi. De ce? Pentru că sunt singurul care s-a opus sistematic și vehement oricărei colaborări de orice formă cu PSD”, a susținut Cîțu, de la tribuna sălii Parlamentului.

Cîțu a demontat textul moțiunii: Jalnic, patetic, penibil, lipsit de temei

În discursul său, actualul premier – aspirant la șefia PNL-ului, la Congresul din toamnă – a făcut inclusiv trimitere la alegerile din rândul formațiunii politice din care face parte. Și a vorbit despre guvernare – despre care a susținut că ”merge foarte bine”.

Cîțu s-a adresat în mod special aleșilor neamului de la PSD, principalii săi contestatari. ”Am intrat în politică fiind liberal convins și voi respecta până la capăt principiile și valorile liberale. Domnilor de la PSD, degeaba vă supărați! Vă mințiți singuri! După 25 septembrie va fi și mai rău pentru dumneavoastră. Am tranșat alegerile din PNL, de cine vă e cel mai frică, nu scăpați! Și această moțiune, ca și cele de anul trecut, se referă doar la persoana mea. Ați dezvoltat o obsesie personală, vă e frică. Nu au nicio legătură cu activitatea mea sau a guvernului pe care îl conduc, dar vă înțeleg, știu că nu vă pricepeți.

Dumneavoastră mai mult cu stratagemele decât cu munca! Dar vă spun și acum, să fie foarte clar: guvernarea merge foarte bine! Coaliția este puternică, este unită și pregătită să guverneze cel puțin opt ani de zile de acum încolo. (…) Românii sigur nu mai cred nimic din ceea ce spuneți, mai ales după ce au citit textul jalnic, patetic, penibil, lipsit de temei al prezentei moțiuni”, a susținut Cîțu.

Ședința comună a celor două Camere a început în jurul orei 14, senatorul Lucian Romașcanu, de la PSD, dând din nou citire moțiunii intitulate „România EȘUATĂ. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîțu”, textul acesteia fiind prezentat în Parlament încă de zilele trecute.