AcasăPoliticaCircul unei moțiuni

Circul unei moțiuni

A fost tot ceea ce a putut oferi Marcel Ciolacu în materie de politică. Circ, un mare circ. Un circ în urma căruia, în mod sigur, partidul pe care îl conduce va ieși mai șifonat ca niciodată. Și chiar dacă va fi ca liderul PSD să se fi compromis zdravăn, nu se va întâmpla nimic. Partidul îl va iubi în continuare, el va rămâne în aceeași funcție, căci social-democrația de tip Ciolacu se bazează pe muțenie desăvârșită și pe capul plecat ca pentru tăiere. Nu tot partidul îl va diviniza și-l va suporta în continuare, să nu exagerăm. Ci doar cei din vârf, ale căror interese nu coincid cu ale electoratului păcălit.

Ciolacu a fost regizorul sau executantul

În istoria celor 30 de ani scurși sub auspiciile unei democrații de iarmaroc nu știu să mai fi existat o astfel de situație. O asemenea luptă bazată numai pe datul la glezne, pe faultarea grosolană a aproape tuturor jucătorilor. Nu știu ce ar fi vrut să demonstreze Marcel Ciolacu, dar nu a reușit decât să ofere cel mai crâncen spectacol al imposturii și al improvizației ridicole.

Rezerva inexistentă

Cu doar câteva zile înainte de dezbaterea și votarea moțiunii de cenzură, liderul PSD trâmbița la toate posturile de televiziune că moțiunea va trece. Se baza, spunea el, pe votul a 250 de senatori și deputați, fapt ce i-ar fi asigurat o victorie lejeră împotriva Guvernului Orban. Numai că, la momentul începerii ședinței, sorții îi erau potrivnici. Pe rând, câțiva parlamentari PSD, își anunțau indisponibilitatea participării. Pe motive de boală, evident, ca fiind cea mai sigură soluție. Dintr-o dată, social-democrații și-au văzut rândurile subțiate.

Kelemen Hunor a deschis cutia Pandorei

Teoretic, lipsa celor în cauză nu ar fi trebuit să afecteze rezultatul votului, existând o rezervă care le garanta succesul. În realitate, pretinsa rezervă nu le asigura nimic, pentru că parlamentarii neafiliați și cei de la minorități nu mai erau de găsit. Sau, și mai simplu, nu mai răspundeau la apel. Nimeni nu a putut să spună cu exactitate dacă s-a discutat cu ei în ceea ce privește prezența și votul pe care îl vor da. Datele existente până acum arată că nu.

Și-a umflat mușchii degeaba

Surpriza a venit din partea UDMR. Nu știu cât de neașteptat a fost gestul formațiunii conduse de Kelemen Hunor, pentru că, din informațiile zilelor precedente, nu rezulta dorința acestora de a participa la votarea moțiunii. Așa că, UDMR a anunțat că intră în sală numai dacă există cvorum. Iar dacă participă la ședință fiecare va vota conform propriei conștiințe. Nici aici intuiția lui Marcel Ciolacu nu a funcționat, știut fiind faptul că, de regulă, UDMR votează favorabil Puterii.

Ludovic Orban nu a mai fost nevoit să șuteze PSD și a dat autogol

Și atunci, la ce se aștepta? Răspunsul lui Kelemen Hunor a fost cât se poate de clar, „PNL și PSD n-au decât să se înțeleagă între ei, așa cum au mai făcut-o” O ironie dură, cu trimitere la blaturi existente de-a lungul timpului. Pe măsură ce trecea timpul, deznodământul mult trâmbițatei moțiuni de cenzură era tot mai previzibil. Nu că s-ar fi ajuns în situația de a nu exista suficiente voturi pentru a trece, dar nici măcar cvorumul nu se putea realiza. Ce a negociat Marcel Ciolacu în timpul pe care l-a avut la dispoziție? Ce aliați și-a găsit? Pe ce s-a bazat când a hotărât să-și umfle mușchii?

După vrerea lui Iohannis

Acțiunea liderului PSD a fost ridiculizată pur și simplu, Puterea folosind aceeași strategie veche. Parlamentarii PNL, USR și PMP nu au mai intrat în sală. Loviți la cvorum, social-democrații, după trei ore de zbateri ridicole, au fost nevoiți să bată în retragere. Moțiunea nu a mai fost citită, iar de votat nici nu mai era cazul. Oricât ar fi de greu de acceptat, finalul dezastruos nu este altceva decât rezultatul unei strategii găunoase pe care Marcel Ciolacu a aplicat-o. Efectul se va vedea la alegerile locale, când, plictisită de minciuni, lumea își va fi schimbat opțiunile și va vota altceva decât încă mai speră liderul PSD.

Iohannis este tot mai aproape de reducerea PSD la un partid de buzunar

Iar consecințele rezultatului de astăzi se vor întinde inclusiv până la alegerile parlamentare, când soarta PSD va fi pecetluită. Ce mobilizare generală poate face Marcel Ciolacu, în condițiile în care nu este capabil să adune 233 de parlamentari la un loc, pentru a vota o moțiune? Blat, s-a strigat pe holurile Parlamentului. Pare că da, dacă se iau în calcul toate tușele tabloului de astăzi. Însă mie, blatul mi se arată altfel zugrăvit. Ca prin propria atitudine și fățărnicie, Ciolacu să determine sila electoratului de a mai vota PSD. Exact cum voia Iohannis, să-l reducă la cel mult 20 la sută.

author avatar
Valentin Boeru
1.590 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger