Cauta

Circ! Circ! Circ!

Circ! Circ! Circ! - Ziarul National

Dacă nu înainte de alegeri, când să mai guste poporul atâta circ? Dacă nu-i scapi adversarului ceva de mamă și să-l miștocărești, când s-o mai faci? Dacă nu-l urmezi pe Iohannis la „vaccinele” lui, când să mai vrei binele națiunii? Dacă n-ai simptome de Covid, ceea ce înseamnă că ești bolnav, când să le mai ai? Dacă nu te duci la mama lu PSD să-i spui că ăla mic e un golan, când să te mai duci?

Ăsta e momentul cel mai potrivit. În campanie, când poți să zici orice și poți să faci pe nebunul cât te țin puterile.

Unu. Poți să minți până te dor fălcile: “Pesediștii găsesc mereu o cale să-și recompenseze servanții care au slujit cu obediență interesele obscure de partid” (Klaus Iohannis). PNL n-a adus servanți, ci numai servante și coafeze.

Doi. Poți să arunci cu rahat peste gardul celuilalt: „D-le Ciolacu, vă solicităm să vă cereți scuze. Partidul pe care îl conduceți nu mai are dreptul moral de a conduce România” (PNL la poarta PSD). PNL are, l-a căpătat din clipa în care a angajat ospătari cu școala vieții ca directori de spitale.

Trei. Poți să stabilești vinovatul: „PSD este un partid toxic, care pune în pericol viața celorlalți” (Ludovic Orban). Rezultă ca la Piatra Neamț PSD a dat foc spitalului.

Patru. Poți să-ți umfli mușchii, de-al dracului: „Ați dat foc finanțelor țării ca să vă răzbunați” (Florin Roman, PNL) Au dat foc miliardelor împrumutate de Cîțu?

Cinci. Poți să îmbolnăvești pe cine vrei: „PSD a blocat legea sănătății, îmbolnăvind populația” (Klaus Iohannis). Doar așa a căpătat Tătaru de muncă, altminteri se plafona cu apendicite și bătături.

Șase. Poți să dai oamenilor concediu: „Orban trebuie să plece acasă” (Marcel Ciolacu). Ăsta chiar e motiv de zâzanie conjugală. Nu poate pleca, l-ar întreba nevasta dacă este iar șomer.

Șapte. Poți să dai deja învingătorul la parlamentare: „Vom câștiga alegerile” (Ludovic Orban). Dan Barna: „Ba noi”. Eugen Tomac: „Și noi”. Păi mai are rost să le mai ținem?

Opt…

Nouă…

Zece…

Ultimele stiri

  • Meteorologii AccuWeather, anunț de ultimă oră! Când vine „iarna secolului” în România. Orașele în care va ninge din abundență
  • Reguli simple să-ți protejezi locuința de Sărbători. Ce trebuie să faci ca să nu fii „călcat” de hoți
  • Start de sezon pentru pârtiile din România. Unde se poate schia și cât costă skipass-urile
  • Țara în care creditele ipotecare pe 50 de ani iau avânt. Debitorul trebuie să returneze creditul până la 80 de ani
  • Ce sancțiuni riscă cei care folosesc petarde și artificii de sărbători. Sunt interzise în România
  • Cum se calculează impozitul pe locuinţe în 2026. Cine va plăti cel mai mult
  • Tradiţii şi credinţe legate de solstiţiul de iarnă. Ce nu ai voie să faci în cea mai lungă noapte din an
  • Horoscop 21 decembrie 2025. Nu există loc pentru compromisuri. Astăzi este despre conștientizare
  • Sesizarea CCR, din nou la îndemâna președintelui: Nicușor Dan anunță o schimbare majoră de jurisprudență
  • Citrice destinate furajării animalelor, vândute în România ca produse de calitatea I: avertisment dur al ANPC FOTO
  • Exit mobile version