Cauta

Cioloș, înspiralat la femeile cu barbă

Când era însărcinată cu Dacian, mama lui citea romanul „Roșu și Negru”, al lui Stendhal. Inspirată sau poate chiar îndrăgostită de Julien Sorel, personajul principal, a decis că așa trebuie să se numească și fiul ei, viitorul premier ocazional al României.

Eu nu cred, mai degrabă socotesc că numele de Julien venea de la ceapa tăiată după modelul ăsta. Sau de la tunsoarea Julien. Sau de la manichiura Julien. Poate chiar de la sosul de spaghete. Nu există niciuna dintre variante, dar mai contează când o mamă vrea ceva pentru fiul ei?

Nu se rup bilete la intrare

Plecând de la sorgintea numelui de copil, Julien a ajuns în Franța, unde nu mai contează cine l-a trimis și l-a învățat meserie. Era să scriu recrutat, bine că m-am oprit la timp. Aici a cunoscut o tânără al cărei nume nu are importanță, pentru a nu se face legături neserioase cu DST, un fel de SRI, dar mult mai franțuzit și mai deștept. S-au căsătorit și aș putea să închei aici articolul. Dar nu, pentru că doamna s-a îndrăgostit de România și a ajuns la concluzia că vinurile noastre sunt proaste. Viață frumoasă în doi. Ea rapsodiază (repsodește?) sau baladiază (baladește?) în public. Nu știu cât costă biletele, la ultimul ei concert voiam să pun varza la murat și am ratat momentul. Soțul ei, Julien și de restul Cioloș la greu, face politică. Exact cea pe care i-o dictează Macron. Are și partid, PLUS, construit pe plusul de odrasle securiste ieșite la recensământ. Iubește libertatea și marile spirale de integrare în absolut de la Herculane și Vama Veche. Foarte bine! Legătura lui absolutul pe care proștii nu îl înțeleg îl face să iubească oamenii. Femei, bărbați, femei cu barbă, bărbați în fuste, orice, căci în fața integrării oamenii sunt ca îngerii. N-au sex, ci numai beatitudine și venerație față de Grig Bivolaru. Julien, din dragoste pentru oameni, s-a trezit că-l ia la rost pe președintele Poloniei, că de ce interzice educația LGBT în școli. Că ar fi o valoare europeană, în fond. Așa e, ca și sexul cu mamaie proaspăt dezgropată, cu câinele vecinilor sau cu femeile cu barbă. Sincer, nu știu de ce lumea este ofuscată. Dacă barba e tunsă delicat și miroase bine, dacă e dragoste sexul de sub fustă nu mai contează. Și apoi, absolutul ăla de se integrează în el ține cont de asta? Nu cred, de aia nici nu se rup bilete la intrare.

Ultimele stiri

  • Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”
  • Alertă alimentară în România. Sortiment de pește, retras de la rafturi de un cunoscut hipermarket/Care e motivul
  • Cresc veniturile populației în urma măsurilor PSD: românii iau mai multe credite, pe dobânzi mai mici
  • Fluctuațiile la prețul energiei nu-i afectează pe români: Guvernul Ciolacu păstrează plafonarea prețurilor până în primăvara lui 2025
  • Ucrainean reținut de DNA Constanța, pentru cumpărare de influență/Prins în flagrant
  • El a câștigat finala „Românii au talent”, sezonul 14! Tânărul pleacă acasă cu marele premiu de 120.000 de euro – VIDEO
  • Suma uriașă pe care a Trump a câștigat-o în 24 de ore după condamnare. „Sistemul nostru digital de strângere de fonduri a fost copleşit”
  • Imagini dramatice în Italia! Trei tineri, filmați în timp ce se țin în brațe, înainte de a fi luați de ape/Mașina lor, cu numere românești
  • Horoscop 1 iunie 2024. Comunicarea este cheia astăzi
  • Momente de spaimă! Un autocar cu zeci de copii a luat foc pe autostrada A10, în judeţul Alba
  • Exit mobile version