AcasăPoliticaCiolos, concluzii dupa intalnirea cu vicepresedintele american

Ciolos, concluzii dupa intalnirea cu vicepresedintele american

Ciolos, concluzii dupa intalnirea cu vicepresedintele american - Ziarul National

La finele intrevederii pe care a avut-o, deunazi, la Casa Alba, cu numarul doi din cadrul administratiei de la Washington, ce a inclus o “discutie lunga si aprofundata”, premierul roman a prezentat cateva concluzii chiar din apropierea cladirii ce adaposteste sediul Presedintiei americane.

Ciolos, concluzii dupa intalnirea cu vicepresedintele american - Ziarul NationalAstfel, seful Guvernului a mentionat ca au fost abordate subiecte de interes comun, printre ele Parteneriatul Strategic, mai precis consolidarea laturii economice a acestuia, dar si apropiatul Summit NATO de la Varsovia. In acest sens, Ciolos a precizat faptul ca a solicitat sprijinul pentru “o brigada multinationala pe teritoriul Romaniei, tot in parteneriat cu aliati”, in cadrul “sistemului de descurajare si de aparare pe tot flancul estic al Europei, nu doar pe partea de NE, ci si pe partea de SE”.

Totodata, s-a avut in vedere tematica stimularii investitiilor americane in Romania, Ciolos precizand ca SUA va sprijini Romania pentru dezvoltarea instrumente finaciare pentru IMM-uri, dar si pentru a dezvolta calitatea managementului companiilor de stat.

119 afisari

Ultimele știri

Dezvăluirile făcute de o publicație franceză. Ce amănunte ies la iveală despre patronul barului din Elveția unde s-a produs tragedia de Revelion

Până ca autoritățile să stabilească exact cauza producerii tragediei din barul din stațiunea elvețiană Crans-Montana, devastat de un incendiu cumplit în noaptea de Revelion,...

Aglomerație pe DN1, în județul Prahova: Coloane de mașini la Comarnic, Bușteni și Sinaia/Rutele alternative pentru șoferi

Nelipsita deja aglomerație pe DN1, în perioada weekend-urilor, dar și în cazul minivacanțelor de la început de an a apărut din nou, de această...
spot_img