Cauta

Cioloș, atac la adresa  lui Iohannis: Președintele vrea coaliție cu PSD. S-a votat prin eliminarea negocierilor cu USR

Cioloș, atac la adresa lui Iohannis: Președintele vrea coaliție cu PSD. S-a votat prin eliminarea negocierilor cu USR - Ziarul National

Deși a fost de două ori propus prim-ministru, Dacian Cioloș susține că, în realitate, PNL nu a avut nicio discuţie cu USR pentru formarea unei majorităţi, ci doar o “întâlnire preliminară”, în ciuda faptului că nu a existat un blocaj total. Președintele USR spune că Klaus Iohannis a jucat un rol determinant în înlocuirea USR cu PSD.

Biroul Politic Național al PNL ar fi votat prin eliminarea negocierilor cu USR

“Nici nu au avut loc negocierile cu noi. Am avut o întâlnire preliminară, exploratorie, în care am înţeles că PNL, înainte de a decide unde ciuguleşte, vrea să vadă cam despre ce e vorba şi acea întâlnire a fost exploratorie, să vedem cam despre ce am discuta şi care ar fi condiţiile preliminare, dacă ar fi să negociem. Şi înţelegerea mea atunci, a noastră, a colegilor din echipa de negociere de la USR a fost că după acea discuţie preliminară în care şi noi ne-am spus punctul de plecare şi cei de la PNL, PNL a avut o întâlnire şi cu PSD şi înţelegerea noastră era ca apoi, în Biroul lor Politic Naţional urmau să prezinte ambele opţiuni şi să decidă Biroul Politic dacă încep negocierile de formare a Guvernului cu noi sau cu PSD”, a declarat Dacian Cioloş, la Digi 24.

Acesta spune că, din câte a înțeles, în cadrul întâlnirii s-a discutat doar despre opţiunea PSD şi s-a votat cumva prin eliminare negocierile cu USR. Potrivit lui Cioloș, încă de la întâlnirea preliminară, liberalii au anunţat că îl vor susţine pe Florin Cîţu în funcţia de premier.

“Nu a fost un blocaj total, cel puţin în felul în care s-au exprimat colegii de la PNL niciodată, tocmai de asta noi am tot lăsat o decizie definitivă din partea noastră ca să vedem, să înţelegem ce vor colegii de la PNL. Am spus-o şi public, de mai multe ori, le-am cerut să ia o decizie odată pentru totdeauna şi să tranşeze dacă vor să negocieze cu noi. Ni s-a spus că, dacă ar fi să negociem o majoritate, opţiunea PNL pentru premier este preşedintele partidului, Florin Cîţu. Asta ni s-a spus şi la acea discuţie preliminară, da”, a mai precizat președintele USR.

Domnului Ciucă i-am propus să începem discuţiile pentru construirea unei majorităţi

Acesta a reamintit că, atunci când Ciucă a fost desemnat premier, niciun moment PNL nu a spus că vrea să construiască o majoritate în Parlament şi un guvern majoritar cu Ciucă premier. ”Şi domnului Ciucă i-am propus să începem discuţiile pentru construirea unei majorităţi în Parlament, însă conducerea PNL nu a dorit acest lucru, a vrut să meargă doar cu guvern minoritar. Deci era aproape o misiune imposibilă pentru domnul Ciucă, practic”, a subliniat Dacian Cioloş.

”Iohannis și-a dorit această majoritate care se construiește acum” – Dacian Cioloș

Cioloş a arătat că, din punctul său de vedere, şeful statului a jucat un rol determinant în decizia de înlocuire a USR cu PSD.

“Nu ştiu dacă îi aparţine în totalitate, dar în mod clar preşedintele Klaus Iohannis a jucat un rol determinant şi asta o spun colegii din PNL. Şi asta e o constatare, nu e o presupunere. E o constatare din informaţii pe care le-am avut de la colegi din PNL, inclusiv anumite poziţionări mai mult sau mai puţin publice, că preşedintele Iohannis şi-a dorit această majoritate care se construieşte acuma. Nu ştiu dacă a eliminat complet posibilitatea unei refaceri a coaliţiei, dar domnul Iohannis a arătat nemulţumit de coaliţie înclusiv la discuţiile pe care le-am avut la consultări”, a declarat Cioloş.

Ultimele stiri

  • Ce a pățit o femeie din Hunedoara după ce soțul a reclamat-o la poliție, spunând că l-a lovit și l-a amenințat
  • Armata elvețiană face lumină în controversa escortării avionului în care se afla Nicușor Dan
  • Imagini înfiorătoare! O deputată din Honduras, rănită după ce un dispozitiv a explodat foarte aproape de ea – VIDEO ȘOCANT
  • „Respectul” Elveției și detaliile tehnice care îl dau de gol pe Nicușor Dan
  • Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: „Nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur/Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri”
  • Când scăpăm de ger. Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni
  • Incident armat în SUA. Două persoane rănite, în Portland, după ce au fost împuşcate de agenţii federali. „Rog comunitatea să rămână calmă”
  • Cutremur, vineri dimineață, în zona Vrancea. Ce magnitudine a avut seismul din 9 ianuarie
  • Iarnă grea în mai multe zone din țară. Ninsorile și viscolul au afectat peste 30 de localități. Mașini înzăpezite în județul Botoșani – au intervenit pompierii – VIDEO
  • Comunicat de presă Comuna Salcuta
  • Exit mobile version