Cauta

Ciolacu: „Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Schengen – în primul pas aerian și naval”

Ciolacu: Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile

sursa foto: Guvernul României/Facebook

Premierul a făcut noi declarații pe tema negocierilor privind aderarea României la Spațiul Schengen.

Marcel Ciolacu s-a aflat, vineri, 15 decembrie, într-o vizită de lucru la lucrările obiectivului de infrastructură rutieră Autostrada Transilvania – secțiunea Chețani-Câmpia Turzii. Șeful Guvernului a fost însoțit de către ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

„Sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile”

„Pentru anul acesta sperăm să finalizăm în următoarele două zile negocierile pentru aderarea la Spațiul Schengen, în primul pas aerian și naval, şi, de asemenea, să finalizăm cât mai mult din infrastructură.

Până anul viitor domnul ministru şi-a asumat că vom finaliza 250 de kilometri de autostradă și drumul expres şi să ne pregătim și pentru anul viitor, când, de asemenea, sper să terminăm negocierile pentru aderarea de această dată la Spațiul Schengen terestru”, a afirmat Marcel Ciolacu, vineri, în fața presei.

YouTube video player

Nu sunt singurele declarații optimiste venite de la premier, în cadrul conferinței susținute cu ocazia vizitei de vineri. „Considerăm că trebuie să venim cu cât mai multe vești bune, cel puțin în infrastructura mare, pentru români. Și cred că săptămâna viitoare o să fie mai multe evenimente.

În afară de această legătură, de fapt, între Târgu Mureș și Cluj, în sfârșit, acest tronson din Autostrada Transilvaniei, săptămâna viitoare avem și drumul expres Craiova-Pitești, cred că se finalizează și un tronson de aproape 16,2 kilometri și din a A0, din Centura Bucureștiului”, a mai declarat Marcel Ciolacu, în 15 decembrie.

Ciolacu, optimist cu privire la Schengen : „Sunt șanse mari să facem acest pas în 2024”

Austriei îi place să se joace cu nervii României! Cele trei condiţii pe care ni le impun ca să ne primească în Schengen

România, deja cu un pas în Schengen! Austria şi-a dat acordul. Marcel Ciolacu: „Am spart gheața, merităm”

Ultimele stiri

  • Apar noi detalii în scandalul momentului! Ce ar fi declarat complicele fostului ministru Răzvan Cuc la DNA/Instanța decide dacă cei doi vor ajunge în arest preventiv
  • Părinții, în alertă! Mai mulți copii de la o grădiniță din Drobeta-Turnu Severin, la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară
  • Alunecare de teren, pe DN1, în zona localității Cornu. Circulația, restricționată parțial/Anunțul autorităților
  • Ședință tensionată a Coaliției, după votul PSD la moțiunea împotriva Dianei Buzoianu. Ce subiecte-cheie sunt pe agenda discuțiilor
  • O brad frumos…
  • Horoscop 17 decembrie 2025 – Ești un luptător
  • Alege ce citești
  • George Simion lansează „Opoziție Totală”: AUR cere alegeri anticipate și război total cu Guvernul Bolojan
  • Declarația lui Ilie Bolojan care pune pe jar sistemul sanitar
  • Avionul de vânătoare european, proiect eșuat?
  • Exit mobile version