Nu este banc, deși mulți așa au crezut, la început. Marcel Ciolacu vrea să organizeze un congres comun PSD-UDMR. Exact, ați citit bine, social-democrația își dă mâna, la București, cu emisarii Budapestei și se pregătește să pupe inelul „Regelui” Orban. Viktor Orban, să nu facem confuzia cu trubadurul ratat pe care toți îl știu drept Sică Mandolină.
Ciolacu a sărutat mâna noii stăpâniri când prietenul lui Vladimir Putin a fost în România, pe final de decembrie, după lovitura de stat. Nu i-a ajuns, mai vrea, dar acum îl împinge și pe Grindeanu să se aplece.
Axa CCR-Iohannis-SRI și ghioaca PSD
Diktatul de la București, parafat la scurt timp după anularea turului 1 din alegerile prezidențiale, vine la pachet cu multe facilități pentru liderul PSD. Dintre toate, cea mai importantă este păstrarea sa în funcția de prim-ministru. CCR a luat, Klaus Iohannis a dat, Statul paralel fie lăudat! Prețul plătit i s-a părut unul mic lui Ciolacu, la fel cum nesemnificativă a fost și ordonanța dată noaptea, ca hoții, în seara de Anul Nou, prin care românilor li s-au tăiat salariile și pensiile.
Vorbind despre candidatura lui Crin Antonescu la președinția României sub înaltul patronaj al coaliției PSD-PNL-UDMR, Marcel Ciolacu a dezvăluit, poate fără să vrea, cum se face politică, mai nou, în Kiseleff 10: „Decizia este, deja, luată – în sondaj va fi un singur candidat. Da, va fi un singur candidat! Pe urmă avem CPN și pe urmă PSD-ul trebuie să facă congres. Poate face un congres comun cu cei de la PNL și cei de la UDMR”.
Așadar, vocile care cer un candidat din rândurile social-democraților au fost reduse la tăcere. În PSD domnește, acum, tirania lui Marcel de la Buzău și cine nu cântă piesa lui își poate lăsa carnetul de membru de partid la secretariat. „Decizia este, deja, luată”. Mai clar de atât nu se putea, deși se mai trezește câte un Zetea să spună că el n-a înțeles mare lucru din tot ce s-a întâmplat în ultimele 30 de zile. Băi, Gabi, când Marcel a spus că nu iese de sub fusta lui Iohannis, păi, nu iese, să fie clar, că el are ultimul cuvânt!
Era să scriu că Partidul Social-Democrat este condus cu mână, dar sunt trei, de fapt – doi recitatori de profesie pe care îi vedem zilnic pe la tv și pe oriunde răsare o cameră de filmat și un șmecher care stă în spatele lor și îi dirijează atât de bine încât nu mișcă unul în front. Triumviratul Ciolacu-Grindeanu-Coldea duce PSD spre culmile gloriei; proiecția unui 20% e una fericită, dacă mâine s-ar ține, din nou, alegeri parlamentare.
UDMR înghite PSD, köszönöm, Marcel!
După ce a dat Ministerul de Finanțe, Marcel Ciolacu a pus fundă roșie și celui mai mare partid din țară, livrat pachet prietenilor de la Budapesta. UDMR înghite PSD, la cum arată jocurile în prezent.
Invitația de a ține un congres împreună este doar o altă expresie a globalismului, doar că social-democrații aleargă „azi” pe contrasens, ca și cum nu s-ar uita la știri. Băieți, voi nu primiți alerte cu tsunami-ul naționalismului conservator care lovește Europa, după momentul 5 noiembrie 2024?! Mapa de informare, de dimineață, nu conține și noutăți din politica externă?
Până se lămurește coaliția de guvernare despre ce e vorba în lume, s-ar putea ca valul nemulțumiților să-i măture de la Palatul Victoria într-o noapte. În timp ce PSD, PNL și UDMR fac planuri și croșetează scenarii legate de cum pot fenta (și) alegerile prezidențiale, din mai, românii ies în stradă, în număr tot mai mare, scoși din sărite de tupeul și ipocrizia politicienilor cocoțați pe cele mai înalte fotolii ale statului.
Ca să le mai închidă gura oamenilor tot mai prezenți la proteste, Marcel Ciolacu a aruncat repede pe piață un zvon referitor la posibila indexare a pensiilor în acest an. Ce dacă s-a dat „ordonanța trenuleț”, se pare că s-ar mai găsi bani și pentru pensionari. Bine, nu se ia de la gura demnitarilor sau de la „speciali”, asta se știe! Dar, în același timp, guvernanții cred că acesta este momentul prielnic pentru o nouă lovitură – reorganizarea administrativ-teritorială a țării. Să te ții trai pe vătrai, cu prefecți transformați peste noapte în guvernatori și puși stăpâni pe bugete de sute de milioane de euro!
Primul care-și freacă mâinile este Grindeanu, care s-a săturat de drumuri și poduri și vrea să fi încoronat prinț al Banatului. Cu americanii și NATO la spatele lui, care îi cer să termine mai repede autostrăzile începute, nici de Roxana nu a mai avut timp în ultima vreme.
Și îl mai bate la cap și Marcel, care a pus alegerile pe 4 mai, în weekend-ul prelungit cu „Ziua Muncii”. Aflați în minivacanță, românii vor fi pe drumuri, prin stațiuni, numai de „prezidențiale” nu vor sta, speră coaliția de guvernare.
Să vedem, totuși, cum se vor poziționa liberalii, că acolo sunt, deja, formate mai multe tabere. Gașca Bode-Silviu Mănăstire-Motreanu trebuie să aibă grijă să spele mai repede putina după tunul din campania electorală, iar alți grei din partid trag pentru Ilie Bolojan, pe care îl vor aruncat în lupta pentru Cotroceni.
Așadar, de ce au dus scrutinul tocmai peste cinci luni? Cumva ca să fie timp pentru repetarea scenariului „Dragă, Stolo”?! Tot ce se poate, iese Crin, intră Ilie, cam aceeași Mărie sub pălărie.
CRIN a recunoscit ca Kelemen, de la UDMR, l-a convins sa candideze.Deci.e candidatul UDMR.Ce i o fi promis?
Pentru UDMR( lasand la o parte faptul ca Guvernu’ maghiar tocmai s-a dus in „Tinutul’ secuiesc sa mai cumpere ceva).e o afacere buna.Dupa congresul PSD -UDMR-PNL, UDMR va creste la 10% in coalitie, iar PSD -PNL va scade la 10%, in aceeasi coalitie.Va fi Coalitia 10% !
Raiul nu e ptr oricine, desi e facut ptr fiecare !
Solutia e DESFIINTAREA INUTILULUI PARAZIT NUMIT CCR, O MAFIE LA ORDINUL ORICUI DE AFARA, DOAR LA ORDINUL MEU, ALA CARE L UMFLU DIN IMPOZITELE MELE, NU E. DWSFIINTATI CCR UL ASTA POLITIZAT, VREM ALEGEREA DIRECTA DE CATRE POPOR A MBRILOR CCR, NU POLITRUCI NUMITI DE PARTIDELE MAFIITE CARE AU VANDUT TARA. VREM ANTIVIPATE PARLAMENTARE, PSD, PNL, PDL, UDMR SI USR, LA GROAPA ISTORIEI. ROMÂNIA TREZESTE TE, ROEXIT, NATOEXIT, NATIONALIZARE FARA DESPAGUBIRI, YANKEES GO HOME, TRAIASCA ROMÂNIA LIBERA
Poate covrigaru sa face sute de scenarite…va pleca din politica cu catuse. Te uiti la el …imi este scarba.