Cauta

Ciolacu nu spune dacă PSD va susține un candidat în turul 2 al alegerilor prezidențiale: „Oamenii vor decide singuri” – VIDEO

sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu

Într-o primă reacție după decizia Curții Constituționale de a valida primul tur al alegerilor prezidențiale (vezi aici detalii), Marcel Ciolacu a refuzat să spună dacă PSD va susține vreun candidat în turul 2 al cursei pentru Cotroceni. „Oamenii vor decide singuri ce este mai bine pentru România pe data de 8 decembrie” – a afirmat Ciolacu.

Social-democratul aflat în fruntea Guvernului și-a început declarațiile în fața presei, marți seară, referindu-se la decizia CCR. „Consider că aș fi fost pus într-o situație total neplăcută ca să câștig un vot la „masa verde”, și mă bucur că se vede că am fost de bună credință de la început.

De asemenea, trebuie să recunoaștem, și acest lucru l-am vorbit cu colegii mei din țară, aproape 4.000 de aleși locali și parlamentari, că ne aflăm într-un moment foarte dificil, și pentru PSD, dar mai ales pentru România”, a declarat Ciolacu, recent reconfirmat în funcția de președinte al PSD, după ce-și anunțase demisia din această funcție, urmare a rezultatului la primul tur la prezidențiale.

Ciolacu: „Oamenii vor decide singuri”

„Cred că românii au dat un cartonaş galben întregii clase politice”, a afirmat Ciolacu.

Întrebat în mai multe rânduri de jurnaliști pe cine susţine PSD în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale sau ce recomandare de vot va face, Ciolacu a evitat un răspuns clar și a susținut că românii „ştiu mai bine decât ce le transmite Marcel Ciolacu”.

„Oamenii vor decide singuri ce este mai bine pentru România pe data de 8 decembrie”, a mai afirmat Marcel Ciolacu.

Social-democratul a anunțat că va avea discuții cu Ilie Bolojan, președintele interimar al PNL: „Consider că este cât se poate de corect ca primul om politic cu care să port o discuție să fie Ilie Bolojan (…) Am spus că vorbesc cu Bolojan în ceea ce priveşte prezentul. Nu viitorul. Dacă vom avea un mandat să discutăm despre viitor, o să vorbim şi despre viitor”, a mai declarat liderul PSD.

Curtea Constituţională (CCR) a validat, marți seară, primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, iar al doilea tur de scrutin va avea loc în 8 decembrie. Pe buletinul de vot se vor afla Călin Georgescu (candidat independent) şi Elena Lasconi (candidata USR).

Ultimele stiri

  • Suceală: traderii de obligațiuni mizează pe veniturile din tarifele lui Trump pentru a reduce datoria SUA
  • Bolojan, primarul Capitalei și viitorul președinte al României!
  • Legiunea străină a Ucrainei a fost sortită eșecului încă de la început
  • Datorie de trilioane. Marea Britanie, în centrul furtunii financiare
  • Alegătorii cred mai mult într-o Europă suverană decât elitele
  • Război și în vestiarul lui PSG! Ucrainianul Zabarnyi sare la gâtul rusului Safonov: „Păcat că rușii nu pot fi șterși de pe fața Pământului!”
  • A murit Giorgio Armani. Celebrul designer italian avea 91 de ani
  • Clanker, skibidi, rizz. De ce internetul venerează argoul
  • O „Aspirină” pentru Xavi
  • Patru tipuri de burse în învățământul preuniversitar aprobate de Guvern/Ce sume se acordă și cine beneficiază
  • Exit mobile version