AcasăPoliticaCiolacu, mesaj de Ziua Națională: Pandemia, extrem de prost gestionată, ne-a furat...

Ciolacu, mesaj de Ziua Națională: Pandemia, extrem de prost gestionată, ne-a furat toate aceste bucurii – VIDEO

Ciolacu, mesaj de Ziua Națională: Pandemia, extrem de prost gestionată, ne-a furat toate aceste bucurii - VIDEO

În mesajul transmis de 1 decembrie, social-democratul aflat în postura de al treilea om în stat a pus accent pe ideea de unitate.

”De Ziua Națională, ar trebui să ne onorăm istoria, eroii și progresul nostru ca națiune. De Ziua Națională, ar trebui să ne bucurăm de tot ce este românesc! De bucatele noastre. De tradițiile noastre. De familie și prieteni. Anul acesta, din păcate, această pandemie, extrem de prost gestionată, ne-a furat toate aceste bucurii”, transmite Marcel Ciolacu, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Cu gândul la curajul eroilor neamului

În ziua în care marcăm Marea Unire de la 1918 e momentul să ne aducem aminte de înaintași, consideră liderul social-democrat. ”Astăzi, de 1 Decembrie, e timpul să ne amintim de curajul înaintașilor noștri de a construi România.

Curajul lor înseamnă ca azi să continuăm să luptăm pentru ceea ce este corect! Să luptăm pentru ca națiunea noastră să treacă mai repede peste aceste momente dificile!

Ca români, suntem chemați să ne apărăm, cu toții, țara din nou! Împreună, să ne apărăm țara de un dușman invizibil, cu care s-au luptat prea puțin și prea haotic până acum.

Cu toții, putem îndrepta națiunea noastră în direcția cea bună! Știm cum. Avem soluțiile! Și avem și dorința de a ne uni din nou în jurul unui singur scop. Împreună, putem să ne salvăm ca o națiune puternică! La mulți ani, români! La mulți ani, România!”

În acest an, date fiind condițiile generate de noul coronavirus, tradiționala paradă de 1 decembrie, de la Arcul de Triumf, a fost înlocuită cu un ceremonial restrâns, la care au participat președintele Iohannis, premierul Orban și alți oficiali. Evenimentul nu a fost deschis publicului. DETALII AICI.

88 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger