Cauta

Ciolacu le dă replica liberalilor: „Eu sunt Clotilde de la Sectorul 1, să fur cu sacii?” – VIDEO

Replica lui Ciolacu: „Eu sunt Clotilde de la Sectorul 1...

sursa foto: Facebook/Marcel Ciolacu

În plină campanie electorală și pe măsură ce se apropie tot mai mult alegerile prezidențiale și parlamentare nu lipsesc contrele verbale dintre reprezentanții partidelor, inclusiv la nivelul PSD și PNL.

Mai nou, a venit o reacție de la vârful PSD, prin vocea liderului formațiunii social-democrate și, totodată, a șefului Guvernului. Răspunzând unei întrebări de la presă, Marcel Ciolacu a dat replica liberalilor, care au afirmat că rămân la guvernare pentru a „păzi” PSD.

Marcel Ciolacu: „E o campanie electorală, să fiu elegant”

Mai precis, premierul Ciolacu a fost întrebat cum comentează afirmațiile liberalilor care spun că rămân la guvernare până la alegeri, doar pentru a păzi Partidul Social Democrat să nu fure alegerile.

„Spuneţi-mi mie cum le fur eu alegerile. Spuneţi-mi şi mie, vă rog eu frumos. (…) Suntem în anul 2024. (…) E o campanie electorală, să fiu elegant. Spuneţi-mi şi mie, cum fură un partid alegeri? Cum fură Ciolacu alegerile?”, a replicat premierul și șeful PSD.

Ciolacu: „Suntem o democraţie consolidată. Cum să furi alegerile?”

Liderul social-democrat a făcut trimitere la un slogan din campaniile electorale din anii trecuți. „Nu are rost să răspund, pentru că suntem în campanie. Astea au mers în ’92, în ’96, ‘nu pot ei fura cât putem noi vota’. Oameni buni, suntem o democraţie consolidată.

Cum să furi alegerile? Furi cum? Eu sunt Clotilde de la Sectorul 1, să fur cu sacii? Acolo am văzut cum s-a făcut, cu sacii”, a completat Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă, în urma acestor acuzaţii, PSD și PNL pot reface coaliţia după alegeri, Ciolacu a replicat cu o întrebare: „N-aţi vrea să lăsăm românii să ne răspundă ei prin vot?”

La începutul acestei săptămâni, președintele PNL anunțase ruperea coaliției de guvernare cu Partidul Social Democrat, acuzând partidul condus de către Marcel Ciolacu, PSD, că „are în ADN-ul său abuzul de putere și comportamentul de partid-stat”. Nicolae Ciucă a spus că PNL va rămâne totuși în Executiv. „Coaliția de guvernare cu PSD se oprește aici. Rămânem în Executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câștiga alegerile”, a susținut Ciucă, luni seară, într-un mesaj video postat pe pagina sa de Facebook.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Când partidul începe să-ți numere zilele – Bolojan, pe urmele lui Ciucă
  • România, ”proasta satului”. Ca să nu dea bani, statul și-a asumat să primească și să întrețină 660 de imigranți
  • Trump joacă Monopoly geopolitic cu Groenlanda
  • America devine spaima Europei?
  • Zlatan și „haita arctică”
  • Orientul Mijlociu, din nou în schimbare
  • Dezvăluiri incendiare ale fostului ministru al Mediului. Diana Buzoianu a blocat finanțarea barajelor
  • A semnat cu Bayern până în 2030, dar gândul îi este la Real Madrid
  • SUA – Noua Epocă Imperială
  • Exit mobile version