AcasăPoliticaCiolacu, ghiocel în fața Vestului: „Nu ieșim cu niciun milimetru din coordonatele...

Ciolacu, ghiocel în fața Vestului: „Nu ieșim cu niciun milimetru din coordonatele stabilite cu Comisia Europeană”

sursa foto: Facebook/Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, 27 februarie, la AmCham CEO Business Forum, că „investițiile nu se pot face doar pe vorbe” și că sunt necesare garanții ferme. Și a anunțat că Guvernul nu va crește taxele. „Nu ieşim cu niciun milimetru din coordonatele financiare stabilite împreună cu Comisia Europeană în PNRR”, spune Ciolacu.

„Am venit astăzi în fața dumneavoastră alături de unii dintre cei mai importanți miniștri ai Guvernului României, de la ambele partide politice care reprezintă astăzi coaliția, fiindcă avem un obiectiv comun: să stabilim ce avem de făcut împreună pentru ca firmele dumneavoastră să aibă un profit cât mai mare în acest an și în viitor.

Dacă dumneavoastră câștigați mai bine în România, economia țării va avansa, iar statul va avea resurse să ducă mai multe fonduri (…) în primul rând în infrastructură, sănătate și educație”, a declarat Marcel Ciolacu încă din startul alocuțiunii susținute la eveniment.

Referire la cinci obiective de investiții strategice

„Încep prin a vă propune să dezvoltăm împreună cinci obiective de investiții strategice și mecanismele de finanțare cele mai adecvate.

Noi, Guvernul României, venim cu reglementări, sperăm eficiente pentru facilitarea afacerilor, stimularea investițiilor și crearea de noi locuri de muncă bine plătite. Adăugam investiții publice record din fonduri europene, buget și surse atrase, scheme de ajutor de stat, garanții, granturi și alți stimuli economici. Dumneavoastră, investitorii americani, veniți și participați, pe lângă know how și tehnologie, cu specialiști și investiții private, cu inovare și potențial de export”, a transmis Ciolacu.

Premierul a anunțat că a fost setat deja un etalon de investiții publice de minim 7% din PIB care trebuie să reprezinte o medie și pentru următorii 4-5 ani. „Asta înseamnă că în perioada 2024-2028 putem investi în economie circa 700 miliarde lei din fonduri europene și de la bugetul de stat.

România nu mai are timp de proiecte mici. Dinamica economică și provocările de securitate sunt atât de mari încât este nevoie pentru prima dată să ardem etape și să accelerăm proiecte majore. Corporații mari cu experiență solidă în spate sunt partenerii de care are nevoie România în acest moment. Nu doar că avem la îndemână banii necesari, avem și un nou cadru al parteneriatului public-privat pe baza căruia putem lansa asemenea proiecte”, a declarat Ciolacu.

Premierul Ciolacu: Ridicăm, de această dată real, zeci de noi spitale

„Cloud-ul guvernamental care este pilonul digitalizări administrației de stat este unul dintre cele mai relevante exemple. Însă nu este singurul. Ridicăm, de această dată real, zeci de noi spitale, avem nevoie de aparatură medicală de ultimă generație și de training pentru personalul medical.

Avem șansa de a deveni un hub energetic regional, cu cel mai mare mix de producție din zonă. Gazul din Marea Neagră, energia nucleară și eoliană, hidrogenul verde pot face din România chiar un nou El Dorado energetic al continentului. Sunt realități concrete pe care mă aștept să le transformăm împreună în proiecte de afaceri”, a mai afirmat Ciolacu.

Șeful Guvernului: Nu vom mări taxele

Șeful Executivului a adăugat că „evident, investițiile nu se pot face doar pe vorbe” și că este nevoie „de garanții ferme și de predictibilitate”. „De aceea, vin astăzi în fața dumneavoastră cu o dublă garanție, atât fiscal-bugetară, cât și de ordin politic. Nu este pentru prima oară când o spun: nu vom mări taxele.

Nu ieșim cu niciun milimetru din coordonatele financiare stabilite împreună cu Comisia Europeană în PNRR. Nu ne abatem vreo secundă de la traiectoria setată pentru aderarea la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică”, a mai declarat Ciolacu.

Ciolacu: La finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia

Șeful Guvernului a mai ales să precizeze că pentru a nu periclita atingerea acestui dublu obiectiv național strategic, finalizarea PNRR și aderarea la OCDE, „am luat și săptămâna trecută o decizie politică esențială alături de partenerii de guvernare”. „Simplificarea calendarului electoral prin comasarea alegerilor și devansarea scrutinului prezidențial dă României șansa de a-și proteja viitorul economic și a-și continua marile proiecte de investiții.

Astfel, în loc de adversitatea electorală, mai ales într-un an cu toate rândurile de alegeri am ales stabilitatea socială. Iar garanția pe care v-o ofer ca premier și lider de partid este că, la finalul acestui calendar electoral, România va respinge demagogia și populismul. România va avea și dincolo de 2024 o guvernare solidă, alcătuită pe aceleași coordonate democratice. O guvernare în care investitorii străini își pot derula proiecte într-un climat de concurență reală, luptă contra evaziunii și mai puțină birocrație administrativă”, a mai declarat Ciolacu.

„România poate deveni în următorii 4-5 ani una dintre marile forte economice ale continentului”

Nu în ultimul rând, șeful Guvernului a făcut o promisiune. Sau, cum a numit-o, o „credință” a sa ca om politic și actual premier.

„Am lăsat pentru final promisiunea. De fapt, este mai mult de o promisiune, este o credință a mea ca om politic și prim-ministru: dacă își păstrează stabilitatea politică și economică, România poate deveni în următorii 4-5 ani una dintre marile forte economice ale continentului. Nu este un vis, ci o proiecție bazată de traiectoria noastră economico-socială de la aderarea europeană încoace. Concluzia este că doar de noi depinde să putem arăta în viitor în acest fel:

În 4 ani România să aibă un PIB de circa 500 miliarde euro, de la 300 miliarde euro în 2023;

România poate avea un salariu mediu brut de 2.000 euro pe lună și un salariu minim brut de 1.200 euro pe lună. Acolo ne va duce, de altfel, în mod natural, aplicarea principiului UE privind salariul minim european;

În al treilea rând, trebuie să întoarcem în economie în total prin scheme de sprijin, ajutor de stat, granturi, stimuli și garanții, între 8 și 10% din PIB. Cu adevărat, aici, va trebui să mai lucrăm cu domnul ministru al finanțelor împreună cu domnul ministru al economiei;

În al patrulea rând, să atragem investiții străine directe cumulate de 40 miliarde euro;

Și nu în ultimul rând, să devenim cea mai puternică economie din Europa Centrală și de Est depășind Polonia la indicatorii privind convergența economică”, a afirmat Marcel Ciolacu marți, 27 februarie.

author avatar
Andrei Coman
461 afisari

13 COMENTARII

  1. sa-l voteze nevastasa…..romînii trebuie sa voteze un presedinte si partid suveranist care sa industrializeze Romania….

    • S o REindustrializeze dupa ce generațiile parazite de dupa 89 au distrus industrializarea facuta de noi, comunistii, rabdand de foame si muncind pe branci. Voi ati mai facut si datorii de 160 miliatde euroi pt a face nimic…

    • …o sa-l voteze romanii pt ca astia suntem… tovarasul Saul Bruckner (alias Silviu Brucan) a avut dreptate, din nefericire: „Multi, dar prosti!”

  2. Romania una din fortele cele mai mari forte ale Europei ?!? cu cei mai saraci oameni , pe care nici pe aia nu-i mai gasesti ? s-a apucat de fumat ?

  3. Cine P. L. M mai voteaza zdrentele astea de ciolacu, ciucalnostru, grindeanu sau poponarul batistuță????

  4. Minciuni, minciuni si iar minciuni. De la mincinosi, lingai si tradatori nu te poti astepta la bine.

  5. BUZOIAN CU SANGE IN INSTALATIE?! NICIDECUM…IATA DOVADA…GONACUL LUI OMAR HAYSSAM, ASA MOARE! SLUGA …I-AU DAT BAIETII SI O FATA TINERICA, CE II PASA CODRULUI DE PADURE, DACA ARE TEIUL SAU?! CRESCUT PENTRU A FI SLUGA…SI CIUCA, TOT ASA. SI BURDUJA TOT ASA! SI PONTA TOT ARGAT! NICI UN BARBAT ADEVARAT! NUMAI SLUGI DE CURTE, IEFTINE SI PROASTE!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger