AcasăPoliticaCiolacu cere suspendarea din funcție a unor șefi. „Să începem să desființăm...

Ciolacu cere suspendarea din funcție a unor șefi. „Să începem să desființăm instituții cu totul” – VIDEO

Premierul vrea măsuri ferme după izbucnirea scandalului cunoscut în presă drept „azilele groazei”. În prima ședință de guvern în care a fost prezentă noua ministră a Muncii, Simona Bucura-Oprescu, Marcel Ciolacu i-a cerut suspendarea urgentă din funcție a mai multor șefi ai agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială – AJPIS, dar și a șefului Agenției Municipale București.

„Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desființăm instituții cu totul”, a spus Ciolacu, la începutul ședinței din 20 iulie a Executivului.

Ciolacu: O situație de netolerat

Premierul Ciolacu a început prin a spune că este a treia ședință de guvern în care se discută situația din centrele pentru persoane vârstnice, copii și persoane cu dizabilități.

„Suntem la finalul controlului la nivel național, pe care l-am cerut în ședința de guvern şi deja există date și foarte clare, care ne obligă pe toţi să luăm anumite decizii ferme.
Există o situație, sincer, de netolerat, județe unde s-au găsit centre fără autorizație, centre care funcționau clandestin, toate sub ochii funcționarilor statului român, plus alte centre cu probleme grave închise sau cu activitatea suspendată. Din punctul meu de vedere, este inadmisibil acest lucru. Cele mai multe asemenea cazuri sunt în Arad, Giurgiu, Constanța, Maramureș, Hunedoara, Teleorman, Vrancea și București, mai ales în Sectorul 1. Solicit noului ministru al muncii, doamna Simona Bucura-Oprescu, ca toți șefii agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, celebrul AJPIS, din aceste județe, plus șeful Agenției Municipale București să fie urgent suspendați din funcție până la finalizarea anchetelor disciplinare. Totul legal”, a declarat Ciolacu.

Totodată, premierul a anunțat că s-a descoperit și o problemă cu munca la negru și spune că Inspecția Muncii nu și-a făcut datoria. „Am descoperit că este o problemă uriașă și cu munca la negru. Câteodată erau condiții de Evul Mediu în aceste centre în ceea ce privește condițiile de muncă. Din punctul meu de vedere, este clar că Inspecția Muncii nu și-a făcut datoria. Doamna ministru, vă cer să luați aceeași măsură în cazul șefului acestei instituții”, a spus Ciolacu.

Premierul Ciolacu: Trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desființăm instituții cu totul

„Părerea mea este că trebuie să fim mult mai curajoşi şi să începem să desființăm instituții cu totul, instituții care şi-au dovedit incapacitatea de a face față cerințelor în acest moment. Cer președinților de consilii județene, în subordinea cărora se află direcțiile generale de asistență socială, din județele amintite, să înceapă să schimbe toți acești directori din funcție. Este evident că nu și-au făcut treaba și datoria. Dacă nu vor face acest lucru, tot dânșii vor răspunde în fața românilor care i-au ales”, a mai declarat Marcel Ciolacu.

Totodată, premierul a anunțat, la începutul ședinței de guvern de joi, că secretarul de stat Bogdan Despescu l-a anunțat că a dispus deja controalele la inspectoratele județene de poliție din Arad, Maramureș, Hunedoara. Teleorman, Vrancea și la nivelul Poliției Capitalei.

author avatar
Andrei Coman