Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat luni că reprezentanți ai Partidului Social Democrat se vor întâlni cu liderii principalelor sindicate din țară, pentru a găsi soluții la problemele reclamate de acestea și a construi un buget alternativ la cel pregătit de Guvernul Cîțu pentru anul 2021.
„Mâine ne vom întâlni cu liderii principalelor confederații sindicale din țară pentru a ne consulta asupra principiilor pe care construim bugetul național alternativ, precum și pe indicatorii macroeconomici.”, a scris Marcel Ciolacu într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook.
Social-democratul ține partea sindicaliștilor care își strigă nemulțumirile în stradă.
„Datele noastre preliminare arată că este corect tot ceea ce mii de sindicaliști strigă de la începutul anului în stradă. Că austeritatea lui Cîțu este o minciună! Că este inuman și umilitor să majorezi salariul minim cu 25 de bani pe oră într-o țară unde 50% dintre salarii sunt între 1.300 și 1.600 de lei lunar, iar prețurile alimentelor și energiei au explodat! Că împrumuturile aberante ale guvernaților s-au scurs în buzunarele clientelei de partid, la populație și firme neajungând nimic!”, a mai spus Ciolacu.
PSD vine cu propria variantă de buget pentru 2021
Acesta critică Guvernul Cîțu pentru că nu a dorit să mărească alocațiile copiilor, „deși Germania, de ex., exact asta a făcut anul trecut, iar acum, în America, președintele Biden vrea să dea între 3.000 si 3600 de dolari pe an pentru fiecare copil.”, că nu a mărit pensiile și salariile și că nu a ajutat firmele locale.
„România a avut cel mai slab răspuns fiscal anti-pandemie din Europa. Doar promisiuni electorale, în realitate sprijinul concret nici măcar acum nu a ajuns la firmele afectate! Românii trebuie să știe adevărul în privința finanțelor țării. Bani sunt și nu doar pentru clientela puterii!”, subliniază Marcel Ciolacu.
Liderul PSD a anunțat că a construit un buget alternativ la cel pregătit de Guvernul Cîțu pentru anul 2021.
„Vom prezenta miercuri varianta noastră de buget, care demonstrează că sunt bani pentru a mări veniturile românilor și a ajuta masiv economia! Vom arăta că sănătatea poate și trebuie finanțată suplimentar! Vom explica românilor cum România se poate dezvolta prin stimulare financiară și nu prin austeritate fiscală!”, a spus Marcel Ciolacu pe pagina sa de Facebook.
Citu, un Prim Ministru Pinochio