Reînceperea luptelor în Siria vine după o pauză de patru ani într-un război civil care a izbucnit pentru prima dată în 2011.
Siria a devenit independentă după Al Doilea Război Mondial. În 1966, ofițerii militari aparținând minorității alawite au preluat puterea. Asta a asigurat dominația grupului, al cărui credință este o ramură a islamului șiit, într-o țară în care aproximativ 74% din populație este musulmană sunnită, relatează Bloomberg. Populația Siriei include, de asemenea, comunități creștine, druze și kurde. Președintele de lungă durată Hafez al-Assad a reprimat brutal disidența și a fost succedat de fiul său Bashar în 2000.
Ca parte a valului pro-democrație cunoscut sub numele de Primăvara Arabă, protestele au izbucnit în martie 2011. Folosind tactica tatălui său, Bashar al-Assad le-a zdrobit. Alawiții l-au susținut pe Assad, iar sunnitii au sprijinit opoziția.
Principalii actori interni
Forțele loiale lui Assad — cu ajutorul Rusiei, Iranului și al miliției libaneze Hezbollah — reușiseră până în 2020 să limiteze teritoriul deținut de grupurile militante la aproximativ o treime din țară. Războiul total a fost înlocuit de lupte sporadice. Assad, care insistă că toți rebelii sunt „teroriști,” a sfidat presiunea internațională și nu a făcut nicio concesie acestora.
Organizația Hayat Tahrir al-Sham este succesoarea Frontului Nusra, care a fost un afiliat al Al-Qaeda, grupul responsabil pentru atacurile din 11 septembrie asupra SUA. Se crede că HTS are 15.000 de luptători și experiență în guvernarea locală în părți din nord-vestul Siriei care au rămas în afara controlului lui Assad. Alături de HTS se află grupul umbrelă susținut de Turcia, cunoscut sub numele de Frontul Național de Eliberare.
YPG este aripa armată a Partidului Uniunea Democratică a Kurdistanului din Siria, care caută autonomie pentru kurzi și a arătat o disponibilitate de a colabora cu orice putere capabilă să avanseze acest obiectiv. Membrii YPG au format coloana vertebrală a Forțelor Democratice Siriene, create în 2015 sub auspiciile SUA pentru a lupta împotriva Statului Islamic.
Puterile străine implicate
SUA au oferit timp de ani de zile sprijin secret rebelilor sirieni cu scopul de a-l presa pe Assad să ajungă la un acord politic, dar au abandonat acel program la mijlocul anului 2017. După ce Statul Islamic a pierdut teritoriul pe care îl controla în Siria, militarii americani și-au redus prezența, dar mențin în continuare o mică forță acolo pentru a combate rămășițele grupului radical.
Un susținător al rebelilor sirieni, Turcia a fost parte a coaliției conduse de SUA împotriva SI, însă a atacat în mod repetat YPG, înarmată de SUA. Turcia consideră YPG un inamic deoarece are rădăcini în Partidul Muncitorilor din Kurdistan, sau PKK, care a luptat pentru o regiune autonomă în interiorul Turciei în mod constant din 1984.
Iranul a desfășurat Garda Revoluționară Islamică în Siria pentru a-și atinge obiectivul de a asigura supraviețuirea regimului Assad, principalul său aliat din Orientul Mijlociu. Alianța oferă Iranului un coridor terestru care se întinde prin Irak și Siria până în Liban, și prin care poate transporta mai ușor arme și echipamente către Hezbollah, grupul militant libanez. Hezbollah a jucat un rol major în triumfurile regimului Assad și încă menține o prezență semnificativă în Siria, dar a fost grav slăbit de mai bine de un an de conflict cu Israelul.
Rusia a întors războiul în favoarea regimului Assad cu o campanie de bombardamente începută în 2015. A menținut de mult timp singura sa bază militară în afara fostei Uniuni Sovietice la portul mediteranean sirian Tartus, în timp ce păstrează o putere aeriană semnificativă.