AcasăPoliticaCine nu și-ar dori „pace eternă” în Orientul Mijlociu?

Cine nu și-ar dori „pace eternă” în Orientul Mijlociu?

Planul de pace pentru Fâșia Gaza este un compromis fragil

Cine nu și-ar dori „pace eternă” în Orientul Mijlociu?  Prezentat astfel, planul în 20 de puncte al administrației Trump, menit să pună capăt războiului din Gaza, părea o ocazie de neratat.

Primindu-l pe prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, Donald Trump nu a fost zgârcit cu complimentele: pentru consilierii săi, pentru oaspetele său, pentru liderii din regiune. „Promisiunea unui nou Orient Mijlociu este la îndemână”, a spus el. Cu toate acestea, în așteptarea unui răspuns oficial din partea Hamas, însăși arhitectura acestui plan de pace relevă fragilități evidente, începând cu absența unui calendar obligatoriu pentru retragerea israeliană.

Textul prevede încetarea completă a conflictului în momentul în care cele două părți acceptă conținutul, notează Le Monde. Luni seara, Qatar și Egiptul au transmis documentul către Hamas.

Până joi seara, toți cei 47 de ostatici rămași în Gaza, dintre care 25 sunt presupuși morți, trebuie eliberați sau cadavrele lor trebuie restituite. În schimb, Israelul va elibera 250 de prizonieri palestinieni condamnați pe viață și peste 1 700 de prizonieri capturați de la atacul din 7 octombrie 2023.

Punctul central, neelucidat, se referă la demilitarizarea enclavei, prezentată ca o evidență, deși pentru Hamas ar însemna o formă de autodistrugere finală.

Sub presiunea americană, Netanyahu a dat semne de bunăvoință. Dar, în acest stadiu,  nu a acceptat niciun compromis major, cu atât mai mult cu cât castelul de cărți se poate prăbuși la cea mai mică adiere de vânt. Dacă Hamas respinge planul SUA sau dacă îl acceptă în mod aparent, însă apoi face tot posibilul să se opună, atunci ”Israelul va termina singur treaba”.

Un astfel de scenariu îi convine lui Trump: „Israelul ar avea sprijinul meu deplin pentru a duce la bun sfârșit misiunea de a distruge amenințarea Hamas” în cazul nerespectării termenilor propuși. Pe scurt, Casa Albă cere mișcării teroriste să elibereze  ostaticii, să renunțe la influența sa în viața publică din Gaza și să se dizolve, cu ajutorul unor țări precum Qatar.

Pe de altă parte, nu este prevăzut niciun calendar pentru retragerea armatei israeliene, în afară de prima etapă, dacă toți ostaticii vor fi eliberați.

Chiar și în ipoteza unei demilitarizări complete a Hamas, IDF va continua să controleze un „perimetru de securitate în viitorul apropiat”, ceea ce ar exclude o nouă ocupație israeliană, dar ar perpetua blocada în vigoare de optsprezece ani.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
27 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Zenville

Ultimele știri

proger