AcasăPoliticaCine face legea în România?

Cine face legea în România?

Teoretic, Parlamentul este cel care face legile. De acolo, mai departe, lumea trebuie să execute. Nu este însă așa, pentru că fiecare găsește soluția prin care, dacă nu să scoată, măcar să adauge ceva.

Se votează Codul penal. Sau cel de Procedură Penală. Când să se aplice, uite cum apare tagma procurorilor din Consiliul Superior al Magistraturii și spune că nu e bine. Trebuie făcute altfel. De regulă, după interesele lor. În raport de ceea ce vor, îți dai seama cât de apropiați sunt de Putere, direct sau prin interpuși. Niciodată nu vor admite că legea trebuie aplicată ca atare, în totalitate, și nu doar din loc în loc și din când în când. Nu e greu de înțeles, dar nu le convine că legea nu e făcută de ei. Asta le stă ca un ciulin în talpă. În nicio țară din lume nu am văzut procurori care să protesteze pe treptele tribunalelor împotriva legilor, la modul general, nu strict împotriva codurilor penale. În România, merge. Și merge pentru că procurorii fac politică. Iar politica face ce vrea cu ei.

Nu este singura anomalie. Protocoalele secrete încheiate între justiție și servicii au arătat cam până unde se poate întinde plaga. Se adăuga la lege, fără jenă, și protocolul devenea mai puternic decât legea în sine. Era ilegal, dar a mers. Nu i-a deranjat nici pe procurori, nici pe judecători, cum nu i-a deranjat nici câte victime au făcut. A apărut Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. A fost, într-un fel, o măsură reparatorie. Nu mult timp însă, pentru că Iohannis i-a pus gând rău. Stelian Ion, ministrul Justiției, a spus că obiectivul coaliției în materie de justiție este desființarea acesteia. Înalta Curte de Casație și Justiție, marile Curți de Apel din țară, asociații profesionale ale procurorilor sau judecătorilor au decis că nu trebuie să dispară. Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât la fel. Și ce dacă? Ministrul s-a dus cu ordonanța în proțap la guvern și uite cum i s-a pus capăt existenței. Iar pentru a avea spor și motivații, ministrul a făcut turul ambasadelor, care i-au aplaudat inițiativa și l-au sprijinit. E vorba de ambasadele acelea care au grijă să ne buzunărească prin firmele pe care le protejează. În România, se vede treaba că legea e făcută de cine vrea. Aștept ziua în care ambasadorii români să impună legea sparanghelului, legea scuipatului de coji de semințe în fața Capitoliului și legea  care se impună diplomaților străini, sub sancțiunea înjurării în piața publică, să nu-și mai bage nasul unde nu le fierbe oala. Fac eu proiectele, nea ministrule.

author avatar
Valentin Boeru
1.321 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger