AcasăPoliticaCine e Diana Șoșoacă. Noul senator AUR, un personaj vedetă pe Facebook....

Cine e Diana Șoșoacă. Noul senator AUR, un personaj vedetă pe Facebook. „I-am spus lui Orban: «Arestează-mă, bă!»” – VIDEO

Cine e Diana Șoșoacă. Până să ajungă senator AUR, a ”rupt” internetul în două! „I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă!” - VIDEO (foto: captură youtube)

Au trecut alegerile parlamentare, iar cât de curând în Parlament va ajunge noua garnitură de aleși ai neamului, votată în cadrul scrutinului din 6 decembrie.

Printre viitorii parlamentari se va regăsi și Diana Iovanovici-Șoșoacă, din postura de senator AUR (Alianța pentru Unirea Românilor) de Iași. Avocata s-a făcut remarcată, în ultima perioadă, grație mai multor mesaje pe care le-a transmis cât se poate de vocal pe durata pandemiei.

„Avem dreptul la credință, nimic, nimeni nu ne poate lua credința în Dumnezeu. (…) Cu moaște, fără moaște, e credința noastră. (…) Cine e Guvernul României (…) cine e Iohannis să ne spună nouă, poporul pe care și-au clădit puterea, să nu mergem la Iași, la Sfânta Paraschiva?”, se întreba avocata, în octombrie, la Iași, cu referire la restricțiile impuse de autorități cu prilejul pelerinajului de Sf. Parascheva.

„I-am spus lui Orban: Arestează-mă, bă! Că nu mă oprești tu pe mine! Că numai cu ”bă” te poţi adresa unuia care bea whisky şi fumează trabuc în ditai Guvernul României. Ruşine, Orban!”, a mai fost auzită aceasta spunând în fața unei mulțimi adunate în orașul din inima Moldovei.

”Este momentul recuperării României!”

Ulterior, în contextul deciziilor luate în privința unui alt pelerinaj – de această dată la Constanța, la peştera Sf. Apostol Andrei, Diana Iovanovici-Șoșoacă a devenit în centrul atenției ca avocat al IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în demersurile acestuia menite să permită accesul credincioșilor la evenimentul amintit.

„Şi dacă ne-ar fi oprit, o luam pe câmp şi ajungeam la Sfântul Andrei. Doamne ajută!”, a declarat aceasta, în drumul către ceremoniile religioase ce au avut loc în comuna Ion Corvin, unde s-a stabilit că au voie să participe doar localnicii.
Nu sunt singurele imagini cu avocata care și-a propus să ajungă senator care în ultima perioadă au atras atenția opiniei publice. ”Români! Este momentul recuperării României! Este momentul eliberării de sub dominația bolșevico-stalinistă a lui Iohannis, Orban și a lui Arafat. Români! Este momentul nostru!”, susținea aceasta într-o altă înregistrare ajunsă pe internet, conform digi24.ro.

S-a pronunțat și pe tema vaccinării

”Romexpo, Letcani, Ana Aslan, si toate celelalte spitale modulare construite de astia (…) toate astea sunt abatoare ale poporului roman pentru ca acolo se va face vaccinarea fortata. De aceea sunt goale, ne vor lua pe sus, de aia vor ei sa bage armata, domnule Iohannis. Hai ca spun eu ce vrei sa faci, ca sa stie tot poporul roman. Daca noi nu intram in Parlament (…) cred ca va trebui sa luptam la baioneta cu astia pentru ca ne vor lua pe sus”, a declarat avocata, zilele trecute, aflată pe o bancă, cel mai probabil într-un parc.



author avatar
Andrei Coman
998 afisari

1 COMENTARIU

  1. Iohannis va declara sus si tare co este proeuropean si cà fortele progresiste vor forma Guvernul ! Alina Mungi Pippidi, care locuieste la Beriln , aproape de creierul Europei , afirmà cà pin România nu existà democratie , cà o gascà , si nu un partid , în frunte cu u presedinte dictator detin puterea .

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger