Cine controlează statele arabe și ce planuri se fac în culise

Când vine vorba să sfideze SUA, liderii arabi care fac parte din OPEC nu au nicio reținere în a da curs îndemnului Federației Ruse privind reducerea producției de petrol. În schimb, chemate să adopte o poziție unitară împotriva măcelului din Fâșia Gaza, monarhiile din Golful Persic dau din colț în colț și își pasează una alteia responsabilitatea. E clar că lumea arabă este controlată, dar pare-se că nu atât de puternic de Statele Unite, pe cât am fi tentați să credem.

La 10 noiembrie, după o lună de lupte între palestinieni și israelieni, ministerul saudit de Externe a anunțat un summit extraordinar, la Riad, al Ligii Arabe și al Organizației de Cooperare Islamică (OIC). Inițial programate separat, decizia de a combina aceste două întâlniri s-a datorat tocmai lipsei de consens între statele arabe cu privire la răspunsul colectiv în fața agresiunii disproporționate a Israelului.

Și fix așa stau lucrurile și azi. Națiunile arabe nu pot ajunge la un acord cu privire la o serie de măsuri pe care ar trebui să le adopte. Sunt în joc presiuni uriașe – există voci puternice din afară care cer interzicerea utilizării bazelor militare americane din regiune pentru înarmarea Israelului, ca și suspendarea tuturor relațiilor lumii arabe cu Tel Avivul.

Și opțiunea impunerii unui embargo petrolier împotriva „statului ocupant” este pe masă.

Egiptul poate, dar nu vrea

Dar, în ciuda sentimentului larg răspândit de condamnare a masacrului din Fâșia Gaza, liderii arabi se întâlnesc, vorbesc prin videoconferință și, într-un final, sfârșesc prin a nu lua nicio măsură concretă. Este cea mai bună dovadă a slăbiciunii celor 22 de conducători arabi din regiune de a se confrunta cu Israelul și aliații săi occidentali.

Pentru a dezvălui complexitatea geopoliticii arabe și pentru a simplifica diferitele viziuni și priorități ale lor asupra lumii, statele arabe pot fi clasificate în trei grupări politice principale, fiecare influențată de actori non-arabi – SUA, Turcia și Iran.

Trebuie spus din capul locului că în continuare politicile externe ale Arabiei Saudite, Emiratelor Arabe Unite, Kuweitului, Bahrainului, Omanului, Iordaniei, Egiptului, Marocului și statului Djibouti – vorbim de monarhii ereditare – se aliniază îndeaproape cu ce vor SUA și Occidentul. Paradoxal, câteva dintre aceste state găzduiesc numeroase baze militare americane, dar în același timp au puterea să sprijine Palestina în conflict, dacă s-ar dori.

Maroc, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Sudan, Egipt și Iordania mențin toate relații economice, politice și de securitate cu Israelul. Niciuna nu a rupt relațiile cu Tel Avivul, deși Bahrainul și-a suspendat legăturile economice. În schimb, Israelul și-a închis punctele diplomatice din Iordania, Maroc, Egipt și Bahrain, la ordinul ministrului de Externe, Eli Cohen.

Din punct de vedere strategic, cele mai importante state din acest grup sunt Iordania și Egiptul, pe graniță cu Israelul, și având cele mai vechi relații cu evreii. După semnarea Acordurilor de la Camp David, în 1979, Egiptul a devenit un jucător-cheie în zonă și chiar are capacitatea de a influența imediat evenimentele din Fâșia Gaza. Însă, preocuparea autorităților de la Cairo e alta, să protejeze cât poate de bine granița sudică a Israelului și să ducă mai departe acordurile energetice avute cu Tel Avivul.

Dacă ar alege să intervină de partea Palestinei, Egiptul ar putea bloca navele israeliene în Canalul Suez, ar deschide punctul de trecere de la Rafah către Gaza, permițând „inundarea” teritoriului asediat cu ajutor esențial (inclusiv de natură militară) pentru Hamas.

Iordania nu are decât un singur mijloc substanțial prin care poate contracara influența israeliană – Ammanul ar putea slăbi controalele la frontieră (cea mai lungă graniță a Israelului!), permițând luptătorilor străini să se infiltreze în Cisiordania ocupată. De acest scenariu se teme cel mai tare Netanyahu!

Monarhiile din Golful Persic, cu botul pe labe

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuweit și Oman produc împreună peste 20% din petrolul global. O mișcare strategică, cum ar fi embargoul exporturilor de petrol către Israel, ar putea exercita o presiune considerabilă asupra Tel Avivului, dar și a Europei, care deja se luptă cu scăderea ofertei și creșterea prețurilor la energie.

În aceste țări arabe sunt 27 de baze americane, inclusiv cruciala Flotă a 5-a a US Navy (comandamentul central, în Bahrain).

Situația în regiune este extrem de tensionată. Bombardamentele persistente și masacrarea civililor palestinieni pot influența decisiv opinia publică arabă, iar asta înseamnă un risc major pentru monarhiile conducătoare. Cu cât Israelul își duce mai departe nestingherit planul de a șterge Gaza de pe fața Pământului, cu atât inacțiunea unor lideri ca Mohamed bin Salman devine mai dificilă de explicat în fața oamenilor.