Cel mai durabil impact al crizei ar putea ținti echilibrului geopolitic dintre China și Statele UniteAtacurile rebelilor Houhti din Yemen asupra navelor comerciale au creat o au creat o criză de securitate semnificativă în Marea Roșie.
Cele mai mari linii maritime din lume au fost nevoite să suspende tranzitul prin Marea Roșie și, prin urmare, prin Canalul Suez.
Cu toate acestea, cel mai durabil impact al crizei ar putea ținti echilibrului geopolitic dintre două mari puteri, fiecare la mii de kilometri de nisipurile arzătoare din Peninsula Arabică: China și Statele Unite.
În calitate de cea mai mare națiune comercială din lume, China are o miză importantă în Marea Roșie. Europa este principalul partener comercial al Chinei, iar peste 60% din valoarea acestor schimburi comerciale circulă de obicei prin Canalul Suez. Având în vedere că această rută este perturbată, navele de marfă ocolesc în jurul Capului Bunei Speranțe din Africa, ceea ce înseamnă un timp de călătorie suplimentar de până la două săptămâni și o creștere semnificativă a costurilor de transport.
Până la 25 ianuarie, costul mediu al transportului unui container de 40 de picioare de la Shanghai la Genova a ajuns la 6.365 de dolari, o creștere de 464% față de cele două luni anterioare. Tarifele de asigurare au crescut, de asemenea, vertiginos. Mai mult, în ultimii ani, companiile chineze au investit miliarde de dolari în active din regiune, cum ar fi participația de 20% în terminalul de containere East Port Said din Canalul Suez, deținută în prezent de gigantul maritim de stat chinez COSCO.
China este principalul susținător economic și geopolitic al Iranului, care, la rândul său, îi susține pe Houthi, folosindu-i ca pe un proxy pentru a ataca Israelul, Statele Unite și aliații săi.
Între timp, efortul Americii de a-și îndeplini vechea sarcină de securizare a căilor maritime s-a dovedit a fi mai mult decât un fiasco. În condițiile în care US Navy suprasolicitată pe tot globul, a încercat să organizeze „Operațiunea Prosperity Guardian”, o coaliție multinațională de forțe sub comanda sa, menită să patruleze în Marea Roșie. Dar acest efort s-a prăbușit funcțional aproape imediat când Franța, Italia și Spania au refuzat să participe. Nici alte țări din Orientul Mijlociu(în afară de Bahrain) nu s-au înscris.
Asistăm, așadar, la o veritabilă destrămare a „ordinii internaționale” – în sensul de a exista o ordine – care a fost impusă cândva de puterea americană. Ne întoarcem la o lume mai veche, mai tipică, în care nu există un polițist mondial și în care fiecare este obligat să își protejeze propriile interese naționale.
Chinezii sunt bine pregătiți să profite de această situație. Potrivit UnHerd, China United Lines s-a grăbit să înființeze un serviciu „Red Sea Express” care leagă Jeddah din Arabia Saudită de porturile chinezești. O poate face, deoarece grupările Houthi par să aibă ordine stricte de a încerca să evite să atace navele legate de China.
Numărul de nave care tranzitează zona în timp ce anunță preventiv că au la bord echipaje chinezești a crescut de la mai puțin de două pe zi la peste 30 la sfârșitul lunii ianuarie.
Motivul pentru care Beijingul pare atât de relaxat în legătură cu criza este evident: aceasta este o situație în care China câștigă în ambele situații.
Fie că amenințarea continuă, dar transportul maritim este mai sigur pentru navele chinezești decât pentru altele, caz în care navigarea sub protecția pavilionului roșu și auriu poate deveni un avantaj competitiv râvnit, fie că Beijingul îi spune în sfârșit Iranului să înceteze, caz în care China devine de facto furnizorul de securitate în Orientul Mijlociu. Ambele rezultate ar fi lovituri geopolitice.
