S-a încheiat o nouă ședință a Coaliției, joi seară, 14 martie, dar fără o concluzie clară privind candidatura la Primăria Capitalei. În schimb, s-a aflat că se negociază susținerea unor candidaturi comune la sectoarele Capitalei, la alegerile locale din vară.
O nouă discuție pe aceste subiect ar urma să aibă loc luni, când s-ar putea să se ia o decizie.
Între timp, se vehiculează posibile nume de candidați care ar putea fi susținuți de Coaliție în cursa din iunie, la alegerile locale, când vine vorba despre fotoliul de primar de sector, la Capitală.
Astfel, în Sectorul 1, unde, după cum se știe, primar în funcție este Clotilde Armand (USR), variantele Coaliției sunt Sebastian Burduja și George Tuță de la PNL și Florin Lixandru de la PSD.
În sectoarele 3, 4 și 6 vor fi susținuți, cel mai probabil, actualii edili
În Sectorul 2, în fruntea căruia se află tot un primar de la USR, Radu Mihaiu, pe lista posibililor candidați ai Coaliției figurează două nume de la PNL și trei de la PSD. E vorba despre Monica Anisie și Mihai Culeafă de la PNL, precum și despre Rodica Nassar, Rareș Hopincă și Dan Cristian Popescu de la PSD.
În cursa electorală din vară, în sectoarele 3, 4 și 6 vor fi susținuți, cel mai probabil, actualii edili Robert Negoiță, Daniel Băluță (PSD) și Ciprian Ciucu (PNL).
Cât despre Sectorul 5, coaliția PSD-PNL are varianta să-l susțină în funcție pe actualul edil Cristian Popescu Piedone (PUSL), dacă acesta nu-și va depune candidatura la Primăria Capitalei.
Citiți și: Surpriză de proporții! Liviu Negoiță candidează la Primăria Sectorului 1