AcasăPoliticaChiulangiii din Parlament, „arși” la buzunar/ Proiectul, adoptat. Ce sancțiuni vor primi...

Chiulangiii din Parlament, „arși” la buzunar/ Proiectul, adoptat. Ce sancțiuni vor primi parlamentarii cu absențe nemotivate

sursa foto: Facebook/Abrudean Mircea

Parlamentarii cu absențe nemotivate riscă sancțiuni mai mari decât cele aplicabile la acest moment. Un proiect în acest sens a primit, marți, undă verde în plenul comun al Legislativului.

Plenul comun al Parlamentului a modificat, marţi, Statutul senatorilor şi deputaţilor. Astfel încât parlamentarii care lipsesc nemotivat de la şedinţe vor fi sancţionaţi cu reţinerea a 5% din indemnizaţie pentru fiecare zi în care absentează.

Ce se consideră absenţă nemotivată

Au votat „pentru” hotărârea care prevede această sancţiune 337 deputaţi şi senatori, 10 au votat „împotrivă”, potrivit antena3.ro. Iar 51 de parlamentari s-au abţinut.

Neparticiparea la cel puţin o activitate parlamentară desfăşurată în sediul Camerei Deputaţilor sau Senatului, după caz, în cadrul programului şi ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, se consideră absenţă nemotivată şi are drept consecinţă reţinerea a 5% din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului, cu excepţia motivării absenţelor”, se precizează în hotărâre.

De asemenea, proiectul prevede că deputaţii şi senatorii – aleșii neamului, așadar – depun odată cu declaraţia de avere şi declaraţia de interese, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, respectiv al Senatului, un curriculum vitae, iar acesta se publică pe pagina de internet a instituţiei.

Abrudean: Cei care nu se prezintă la muncă vor fi sancționați mai sever

În prima zi a acestei săptămâni, preşedintele interimar al Senatului, liberalul Mircea Abrudean, i-a îndemnat pe parlamentari „la mai multă responsabilitate” în activitatea Legislativului.

„Facem ordine în activitatea Parlamentului și introducem măsuri mai ferme pentru a asigura prezența activă a parlamentarilor. Cei care nu se prezintă la muncă vor fi sancționați mai sever!

Mâine, Plenul comun va discuta propunerea ca absențele nemotivate să fie sancționate mai aspru: 5% din indemnizația lunară brută, față de 1% cât era anterior. (…) Responsabilitatea și seriozitatea trebuie să fie priorități pentru orice parlamentar”, a transmis, între altele, Abrudean, luni, 24 martie, într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

author avatar
Andrei Coman
123 afisari

2 COMENTARII

  1. Bine, bine, dar pana acum cum erau „pedepsiti” chiulangii patrioti , alesi ai neamului ? Eu unul nu cred ca acesti chiulangii vor pati ceva , doar …traim in Romania , tara oamenilor „speciali” !

  2. La banii lor, isi vor lua un concediu medical (ce daca se deconteaza 65%?) si vor pleca in Dubai sau pe santierele personale.
    Amaratii nu isi permit nici concediu medical, nici Dubai.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger