Cauta

Chitoiu demisioneaza din randul liberalilor: Actuala conducere a PNL este rupta in totalitate de realitate

Fostul ministru al Finantelor si-a anuntat, luni, demisia din partidul National Liberal. Daniel Chitoiu isi motiveaza decizia prin faptul ca este nemultumit de actuala conducere a liberalilor, dar si de deciziile luate la congresul de la finele saptamanii trecute.

Daniel Chitoiu

Deputatul sustine ca pleaca din PNL avand un gust amar, dar insista ca nu poate ramane indiferent la actualul mod de a se face politica in interiorul formatiunii liberale. „Prin decizia de a demisiona din PNL raman consecvent crezului meu liberal, raman fidel valorilor si principiilor liberale. Nu pot sa raman indiferent la modul in care s-a ajuns sa se faca politica in PNL, o politica in care se incearca pacalirea membrilor PNL de catre conducere prin tot felul de decizii impuse si aranjate de cateva grupulete care isi impart puterea in partid”, precizeaza Chitoiu, in comunicatul de presa prin care isi anunta decizia de a parasi randurile liberalilor.

Mai mult, deputatul afirma ca la acest moment PNL-ul, care, sambata, si-a ales noul lider, in persoana lui Klaus Iohannis, dar si cei 31 de vicepresedinti, e un partid in care domneste haosul, fiind vorba despre o batalie, in opinia lui Chitoiu, intre doua tabere – cea a actualului presedinte, dar si a fostului conducator al liberalilor, Crin Antonescu, pe tema prezidentiabilului.”PNL este un partid stapanit de haos, un partid in degringolada, un teren de batalie intre grupurile lui Antonescu si Iohannis”, afirma fostul ministru liberal.

Mai mult, Daniel Chitoiu isi exprima dezaprobarea fata de rezolutia adoptata, sambata la Congres, privind fuziunea cu democrat-liberalii, idee sustinuta de actualul lider Iohannis. „Actuala conducere a PNL este rupta in totalitate de realitate. Au pornit pe un drum, cel al fuziunii cu PDL, care nu poate duce decat intr-o fundatura, tradand electoratul si liberalii din Romania”, sustine Chitoiu, acuzand faptul ca”PNL dezerteaza de la valorile si principiile liberale pentru a-i fi servit pe tava lui Basescu si apropiatilor sai din PDL”.

Fost ministru de Finante si vicepremier in Guvernul Ponta II, Chitoiu (47 de ani) face, actualmente, parte din Grupul de Initiativa pentru Salvarea Liberalismului, condus de Calin Popescu Tariceanu.

Ultimele stiri

  • Trump interzice intrarea în SUA pentru cetățenii din 12 țări. Motivul invocat de președinte – VIDEO
  • Fitch revizuiește perspectiva Transgaz de la Stabilă la Pozitivă și confirmă ratingul implicit pe termen lung la „BBB-”
  • Anunț de presă PROCURE
  • Caricatura Zilei
  • Primăria Municipiului București a emis 700 de avize pentru lucrări de defrișare a arborilor uscați din Sectorul 4
  • Horoscop 5 iunie 2025 – Oamenii au incredere in tine
  • Alege ce citești
  • Macron și Meloni cântă la unison Slava Ucraina
  • Trump se confruntă cu ”durul” Xi Jinping. Bursele europene cresc
  • Teatru mic de păpuși cu sfori groase: SRI, USR și un președinte PowerPoint
  • Exit mobile version