AcasăPoliticaChina vs. SUA, război total în lumea spionajului. Strategia lui Xi Jinping

China vs. SUA, război total în lumea spionajului. Strategia lui Xi Jinping

China și Statele Unite sunt într-un război total în lumea spionajului. De când și-au pierdut întreaga rețea de agenți infiltrați la Beijing și în celelalte mari orașe din țară, eveniment petrecut cu mai bine de 10 ani în urmă, Washingtonul încearcă să refacă „caracatița” din statul comunist controlat cu mână forte, acum, de Xi Jinping. De fapt, aici stă „cheia” întregii povești, căci venirea la putere a „Împăratului” a însemnat sfârșitul pentru spionii americanilor.

Printr-o lovitură care a șocat întreg „intelligence-ul” global de elită și continuă să producă valuri, Xi Jinping a tăiat nu numai tentaculele infiltrate adânc de CIA în aparatul de conducere al Partidului Comunist, ci și capul „caracatiței”.

Presa din State continuă să scrie și „azi” despre cum două duzini de agenți care livrau informații Americii și o făceau cu regularitate au fost executați (sau băgați la închisoare, în cel mai fericit caz). Vorbim inclusiv de oficiali chinezi de rang înalt.

Au trecut peste 10 ani de atunci și CIA încă nu răzbește în ceea ce și-a propus – să reconstruiască rețeaua de spionaj pe care o avea în China.

100 de miliarde de dolari pentru intelligence-ul american

Casa Albă și Congresul SUA au înțeles că puterea țării nu stă exclusiv în tiparnița (Federal Reserve) care aruncă bani pe piață, mai mult sau mai puțin fără acoperire. Dacă n-ar fi serviciile de spionaj de care dispune țara, America n-ar rezista nici o lună în fața „rechinilor” care-i dau târcoale.

William Burns a ajuns la CIA în 2021 și și-a asumat misiunea să repare ce au stricat alții. Iar prin „alții” se face referire la Barack Obama, după cum o să vedem.

Comunitatea de informații din SUA cheltuiește an de an 100 de miliarde de dolari. Nicio altă țară din lume nu-și permite să arunce în joc această sumă, dar americanii știu că, dacă vor să fie considerați cei mai buni, trebuie să nu se uite la bani.

De când a venit Burns la conducerea CIA, China a ajuns în fruntea listei de sarcini, iar Joe Biden i-a pus eticheta de cel mai mare pericol pentru securitatea SUA.

Abordăm China ca pe o prioritate globală, dublând resursele bugetare dedicate misiunii de acolo. Am și înființat Centrul de Misiune în China, singurul centru de misiune al CIA rezervat unei singure țări, pentru a coordona eforturile întregii agenții în această privință”, a admis șeful CIA.

Ce armă teribilă are China

Americanii nu au recunoscut niciodaă în public că și-au pierdut agenții pe care-i aveau infiltrați în China, dar seismul din 2010 încă mai produce replici.

Suntem în 2023, iar spionajul SUA lucrează în „orb” când vine vorba de China. Informațiile vin doar de la ce reușesc să „ciupească” sateliții de spionaj ai Pentagonului și hackerii CIA (email-uri, în principal). Prea puțin pentru a penetra Partidul Comunist și mai ales anturajul lui Xi Jinping.

În schimb, China a dezvoltat o rețea aproape inexpugnabilă, care folosește sisteme de supraveghere video cum niciun alt stat de pe glob nu o mai face. Beijingul folosește Inteligența Artificială și analiza de date pentru a extrage informații de la zeci de milioane de camere de luat vederi amplasate în  fiecare metropolă din țară. În spatele sistemului stă o armată de observatori și analiști care interpretează datele culese.

Obama a „pierdut” China, Biden a „spart” Kremlinul

Rețeaua americană de spionaj în China a căzut din cauza lui Barack Obama, se spune la Washington.

Când Xi Jinping a devenit liderul Partidului Comunist și viitoriul președinte al țării, în 2012, rapoartele CIA indicau că Washingtonul se va confrunta cu un tip de lider chinez nemaiîntâlnit până atunci – energic și naționalist, concentrat pe securitatea țării. Analiza a fost ignorată, în mare parte, de președintele Obama, care le spunea consilierilor că, pe măsură ce China se va dezvolta economic, liberalizarea va aduce Beijingul supus în fața ordinii mondiale conduse de Washington.

N-a fost așa, iar în primul an de mandat Xi a ordonat decapitarea rețelei de spionaj american care împânzise China.

Ba, mai mult, a trecut în ofensivă, CIA aflând peste ani că unul dintre ofițerii agenției, Patrick Mallory, vindea informații secrete Beijingului. La o verificare mai atentă a contaspionajului american s-a descoperit că și alții făceau același lucru (ofițeri din cadrul US Navy).

Dacă în China n-au avut succes, americanii au profitat din plin de nemulțumirile elitei ruse și au lovit puternic la Kremlin. Cumva, CIA a pus mâna pe planul lui Vladimir Putin de a invada Ucraina și i-a permis președintelui Joe Biden să iasă într-o conferință de presă și să anunțe lumii ce pune la cale Moscova.

În Rusia, numeroase tabere sunt în conflict, iar „Elita” este nemulțumită cu războiul din Ucraina, astfel că aici există potențial de a găsi destule „asset-uri”, cum le spun spionii americani celor care „toarnă” pentru bani (sau alte avantaje).

„Această dezamăgire observată în Rusia creează o oportunitate unică într-o generație de a recruta spioni. Nu o lăsăm să se irosească”, a spus chiar șeful CIA.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
1.078 afisari

1 COMENTARIU

  1. Dar Cum se face ca XI este membru WEF a lui KLAUS SChWAB?? Daca Xi e in WEF nu inseamna ca e influentat de Schwab si de cei care-s deasupra lui (Schwab) bancherii adica? Adica aia de conduc de facto america si lumea? Sint vreo 32 de persoane membri FEM de care nici nu banuiam : Sony Bono solistul U2!, Idris Elba, Leonardo di Caprio,etc.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

Alege ce cumperi: mielul de Paşte 2024 sau un kilogram de cireşe? Ambele sunt aproape imposibil de achiziţionat. Au preţuri prohibitive!

Cireşele de import, desigur, arată delicios pe tarabă, dar pofticioşii doar le privesc deocamdată, din cauza preţului.Vestea bună este că în două săptămâni vor...

Teribilism fără margini. Tânăr filmat când era tras de o mașină, pe o saltea/Imaginile, în atenția polițiștilor – VIDEO

Teribilism al unor tineri, în Baia Mare. Imaginile filmate în plină stradă, cu „aventura” care s-a vrut a fi fost distractivă, dar care ar...
proger