AcasăPoliticaChina și paranoia spionării Occidentului

China și paranoia spionării Occidentului

Spionajul este un fapt al vieții geopolitice și doar fetele mari se mai miră azi că cineva privește prin gaura cheii. Cam așa au reacționat britanicii la vestea că un angajat al Parlamentului a fost arestat, în primăvară, sub suspiciunea de a fi spion chinez. „Șoc la Westminster” au titrat ziarele, de parcă Londra ar fi un tărâm virgin, nicidecum arena celor mai feroce meciuri între spioni în timpul Războiului Rece. Englezii, ăștia, nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase!

Faptul că agenții Chinei îndrăznesc să se infiltreze până în inima Occidentului nu trebuie să fie o surpriză. O să vedem mai încolo că e valabil și în sens invers.

Până acolo, să ne amuzăm cu câteva reacții venite dinspre Londra – „Aceasta este o escaladare majoră a Chinei”; „Nu am mai văzut așa ceva până acum”.

Ce știm

Ce știm este că Beijingul s-a angajat de zeci de ani în operațiuni extinse de spionaj în Occident (evident că nu numai în Marea Britanie).

În 2021, un raport al Comitetului pentru Informații și Securitate (Londra) nota: „China menține aproape sigur cel mai mare aparat de informații din lume”. Partidul Comunist folosește o abordare oficială („de stat”) pentru spionaj – cooptează o serie de actori (de la politicieni și până la ofițeri militari), precum și cetățeni obișnuiți pentru a ajuta la realizarea acestei lucrări. În plus, mai știm și că studenții chinezi din Europa de Vest și SUA pot fi, uneori, „rugați” de autoritățile de la Beijing să ofere informații de interes; totuși, de obicei, aceștia din urmă sunt folosiți exclusiv pentru filarea chiar a colegilor lor chinezi, care ar putea strica imaginea țării angrenându-se în discursuri pe teme politice, economice etc și criticând Partidul Comunist.

În ultimii ani, China și-a permis să-și intensifice operațiunile de spionaj, ca parte a unei direcții trasate subalternilor săi de Xi Jinping încă de la venirea sa la putere, în 2012. Politica de „securitate națională cuprinzătoare” a devenit prioritatea centrală pentru partidul-stat. În consecință, Xi a dat Serviciului de Informații Externe, Ministerul Securității de Stat (MSS) și direcțiilor de Informații din militare din Armata Populară de Eliberare (PLA) o autoritate sporită și resurse nelimitate, nu numai financiare. Scopul lor – să colecteze informații pentru a proteja interesele Chinei, ajutând la proiectarea influenței Beijingului la nivel mondial.

Dar, toate astea nu-s o surpriză, cum spuneam. Este, pur și simplu, ceea ce fac toate statele naționale și în special marile puteri ale lumii.

Având în vedere că Londra a fost mulți ani epicentrul jocurilor de spionaj, pe coridoarele Westminsterului încă se mai aud ecourile scandalului „Cambridge Five”.

Până și conservatorii americani vorbesc deschis despre arta spionajului. Nu mai departe de luna iulie, directorul CIA, William Burns, a lăsat să se afle că „Agenția a făcut progrese” în reconstruirea și extinderea rețelei sale de spionaj din China. Totul, la mai bine de 10 ani după ce contrainformațiile chineze au reușit să identifice și să lichideze aproape toți agenții CIA care operau în țară, în urma unei breșe de informații fără precedent până atunci (potențial, opera fie a unei cârtițe, fie a unui hacker chinez).

Ce nu știm

Ce nu știm are legătură cu dedesubturile acestei lumi. Întâmplări recente sugerează că preocupările lui Xi Jinping cu privire la loialitatea poporului său ar putea face ravagii în sistemul aparatului de stat.

În Occident se speculează că ministrul Apărării, Li Shangfu, a fost arestat și pus sub investigație. Sursa acestor informații – ca de obicei, serviciile secrete americane. Dar despre acest subiect se zvonea, deja, în China, căci personajul nu mai fusese văzut în public de săptămâni întregi. Soarta lui Li pare legată de cea a altor doi generali de top din Armata de Eliberare a Poporului, care conduc depozitele de arme nucleare ale Chinei. Și tot de la Beijing vine vestea că s-a sinucis comandantul-adjunct al Forțelor Armate.

Vorbim de spionaj? Ei bine, fără explicații, ministrul de Externe, Qin Gang, a fost înlocuit din funcție și a dispărut brusc din peisaj de aproape trei luni.

Nu există nicio dovadă că vreunul dintre acești oficiali a fost angajat sau suspectat de spionaj, dar în mediul ăsta, când apar astfel de evenimente, automat există și suspiciunea trădării. Dacă Xi a putut penetra Guvernul britanic, de ce n-ar fi reușit MI6 să facă același lucru la Beijing?!

Însă, cea mai probabilă explicație este aceea a corupției, anume că respectivii generali, în frunte chiar cu ministru Li, au dosit banii pe care Xi i-a distribuit pentru extinderea arsenalului nuclear al Chinei. Dar, în același timp, se cunoaște pericolul ca sistemul să fie penetrat prin corupție; mita primită nu face altceva decât să deschidă ușa serviciilor de informații străine care doresc să intre.

Despre fostul ministru de Externe al Chinei se spune că ar fi o aventură extraconjugală (cu un agent britanic de informații, se aude!) pe vremea când era activ la Washington DC. Indiscrețiile sale, derulate la doar câțiva kilometri de Langley (sediul CIA), l-au vulnerabilizat, făcându-l un risc de care Xi s-a debarasat, într-un final.

Prin urmare, atât Occidentul, cât și China nu numai că se suspectează reciproc de spionaj și infiltrarea agenților cât mai adânc în aparatul de conducere, dar văd în asta ceva perfect normal, ca parte a unei lupte teribile, amenințătoare și de lungă durată. La fel ca-n timpul Războiului Rece, și asta spionajul constant și subversiunea sunt fapte geopolitice ale existenței noastre.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor