Când Olaf Scholz a vizitat China la începutul lunii noiembrie, a trimis o undă de șoc în NATO – vizita cancelarului german la Beijing a avut loc la scurt timp după ce „Aliații” tocmai declaraseră China inamicul numărul 1. Mai mult, Olaf Scholz este și singurul lider din G7 care a mers în China de când a început pandemia Covid-19, acum trei ani.
Vizita a reafirmat hotărârea ambelor țări de a continua relațiile bilaterale, dar în spatele acestei declarații comune e mai mult de atât.
Robert Habeck: „Nu suntem proști”
În fața presei, Scholz și gazda sa, Xi Jinping, au convenit asupra faptului că utilizarea armelor nucleare într-un conflict militar nu intră în discuție și s-au angajat să găsească soluții acceptabile la gestionarea mini-războiului ruso-ucrainean. Dar în spatele ușilor închise, se pare că Beijingul a primit asigurări că Berlinul nu va avea nicio obiecție dacă reunificarea cu Taiwanul se va realiza pe cale pașnică.
Făcând această declarație comună, China nu a pierdut nimic, ba și-a asigurat garanții de comerț cu (încă) cea mai mare economie a Europei.
Însă vizita nemților în China a stârnit furie la Washington. Răspunzând întrebărilor presei americane despre o așa-zisă „prea multă dependență” a Germaniei de China, ministrul Economiei, Robert Habeck, le-a transmis „partenerilor” din NATO că „nu suntem proști”. Alte comentarii nu a mai făcut. Dar tocmai pentru că nemții nu sunt proști, Olaf Scholz i-a luat cu el în China pe industriașii de top ai Germaniei (CEO de la Siemens, Volkswagen, BASF și Merk), spre a extinde legăturile comerciale între cele două țări.
Germania s-a poziționat clar – în timp ce SUA caută să declanșeze un război proxy cu China în jurul Taiwanului (pe modelul Ucraina), Berlinul își urmărește propriile interese economice și face asta chiar cu riscul de a submina planurile americanilor. Întrebarea la care Casa Albă caută și acum răspuns este „De ce face Germania acest lucru?”. E simplu: nemții știu cât de mult i-a costat politica SUA de extindere a NATO – după decenii la rând de creștere economică bazată pe o aprovizionare lină cu gaze ieftine din Rusia, urmează recesiunea și chiar mai mult de atât. De ce? Pentru că așa a zis America!
SUA vând Europei gaz lichefiat la suprapreț
Conflictul din Ucraina a permis SUA să oblige UE să nu se mai aprovizioneze cu gaz rusesc. În același timp, americanii au început să-și vândă gazul lor lichefiat, dar la un preț de patru ori mai mare, lucru remarcat inclusiv de francezi (Emmanuel Macron și Bruno Le Maire au vorbit deschis despre asta). Nemții nu sunt „proști”, ei știu perfect care este prețul pe care îl plătesc pentru sprijinirea politicilor americane. După cum scrie chiar mass-media din Vest, germanii plătesc în acest an facturi la gaze cu peste 173% mai mari decât în anul precedent.
Economia Germaniei nu-și revine, ba analiștii anticipează o contracție și pentru anul viitor. Inflația a crescut și, zic specialiștii, va rămâne undeva la 8% pentru următorii câțiva ani de acum înainte.
Întrucât alianța cu SUA nu plătește facturile oamenilor, Germania a decis să reînvie și să extindă legăturile sale comerciale cu China, ca unică alternativă rămasă de a-și salva/ revigora economia. Nemții nu sunt „proștii” americanilor și și-au dat seama că „unitatea transatlantică” despre care vorbește Administrația Biden nu ține de foame, nu aduce locuri de muncă. E doar o capcană întinsă UE și, punctual, Germaniei! La Berlin încă se vorbește despre declarația primului secretar (britanic) al Alianței Nord-Atlantice, Lord Ismay – „Uniunea Sovietică afară, americanii înăuntru și germanii jos”.