AcasăPoliticaChina a dat ordin: BRICS trebuie să devină rivalul G7!

China a dat ordin: BRICS trebuie să devină rivalul G7!

Cel mai important eveniment geopolitic al săptămânii este reuniunea BRICS (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) de la Johannesburg. Toți ochii planetei sunt ațintiți spre întâlnirea celor cinci lideri, care ar putea schimba nu numai dinamica evenimentelor în politica externă, ci și echilibrul de forțe pe glob.

Sudul, sub „umbrela” Africii de Sud și a Braziliei, caută să-și întărească puterea, dar, fără sprijinul (economic și militar) Chinei și al Rusiei nu se poate desprinde de influența Occidentului.

Pe de altă parte, deja aflate în război deschis cu Vestul, Beijingul și Moscova caută să-și convingă partenerii din BRICS că a sosit momentul „de-dolarizării”, misiune oarecum greu de acceptat de Brazilia, India și Africa de Sud.

Astfel, vedem că nimic nu este atât de simplu pe cât pare, iar o unitate într-un grup (economic) așa cum este BRICS ține mai degrabă de arta diplomației și, de ce nu, multă șansă.

Xi vrea să ridice lumea împotriva SUA

Pare că Xi Jinping vrea acum să meargă acum pe același drum bătătorit de Vladimir Putin – contestarea supremației americane în lume. China își propune să ridice lumea împotriva SUA, de aceea la Johannesburg liderul Partidului Comunist a venit cu mesajul că a sosit momentul ca BRICS să devină un rival la scară largă al G7. Despre asta este vorba la reuniunea din Africa de Sud – oportunitatea de a bifa cea mai mare expansiune a grupului din ultimul deceniu.

La summit-ul de la Johannesburg, președintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa, a invitat peste 60 de șefi de stat și de Guvern. Se așteaptă ca reuniunea să se încheie cu o invitație oficială lanstă mai multor țări de a adera la acest bloc.

Însă, până atunci, ce se știe sunt contrele premergătoare summitului BRICS, Africa de Sud și Brazilia ciocnindu-se cu China și Rusia pe marginea oportunității extinderii la nivelul BRICS+. Sunt tensiuni puternice în interior, unele voci întrebându-se dacă grupul ar trebui să fie un club nealiniat pentru interesele economice ale țărilor în curs de dezvoltare sau o forță politică atât de puternică încât să provoace fățiș Occidentul. Brazilia și țara gazdă, Africa de Sud, merg pe varianta 1, în timp ce China, India și mai ales Rusia sunt convinse că a sosit momentul ca G7 să fie provocat deschis.

Se stă la coadă pentru aderarea la BRICS

Deocamdată, se pare că multe națiuni sunt nerăbdătoare să adere la BRICS. Dacă ar fi să dăm crezare surselor care cunosc subiectul, sunt 23 de țări interesate să facă parte din acest grup.

„Dacă extindem BRICS ca să devenim aceeași bucată din PIB-ul global ca G7, atunci vocea noastră, colectivă, va deveni mai puternică”, insistă diplomația Beijingului. Însă, Africa de Sud și-a exprimat deja poziția prin vocea ministrului de Externe; Naledi Pandor a declarat că este „extrem de greșit” să vezi o potențială expansiune a BRICS ca o mișcare anti-Occident. Cu alte cuvinte, chiar în interiorul BRICS sunt membri care vor să continue pe linia colaborării economice (și mai mult de atât?!) cu SUA, s-o spunem pe șleau!

Până la o decizie finală, așteptată în ultima zi a summit-ului, Argentina, Arabia Saudită, Egipt și Indonezia concurează pentru a fi primii noi membri admiși în acest grup select de când Africa de Sud a fost invitată, în 2010; inițial, grupul a fost compus din Brazilia, Rusia, India și China. Kremlinul a anunțat deja că votează „pentru” în favoarea aderării Iranului, iar Beijingul insistă pentru Arabia Saudită și Indonezia.

Și Lula da Silva ar fi de acord cu extinderea, dar presiunile exercitate asupra Braziliei de către Washington sunt mult prea mari și „aproape” imposibil de ignorat. „Este important să se definească în clar criteriile pentru intrarea acestor noi membri”, a insitat un diplomat brazilian.

Certe sunt două puncte:

  1. Criteriile de admitere a noilor membri vor trebui convenite de liderii BRICS;
  2. O monedă comună nu este pe ordinea de zi, în ciuda resentimentului tot mai mare față de dominația dolarului american în rândul membrilor BRICS.

Așadar, în locul unui impuls mai larg spre „de-dolarizarea” lumii BRICS, summitul de la Johannesburg s-ar putea concentra pe căutarea unui acord prin care membrii BRICS să decidă ca, pe viitor, comerțul între ei să se facă în monedele proprii.

„Ar trebui să practicăm multilateralismul și să lucrăm pentru a da un impuls țărilor din Sudul Global”, a transmis Xi Jinping la un briefing comun ținut la Pretoria cu președintele sud-african Cyril Ramaphosa. „Credem că țările BRICS ar trebui să fie parteneri strategici, să aprofundeze încrederea politică reciprocă”, a continuat el.

„Am fost întotdeauna tratați ca și cum am fi partea săracă a planetei, ca și cum nu am exista”, a „atacat” Lula da Silva. „Am fost întotdeauna tratați ca și cum am fi de mâna a doua și dintr-o dată ne dăm seama că putem deveni țări importante”. Dar, întrebat insistent despre o „declarație de război” la adresa G7 (cele mai puternic industrializate state din Occident, în frunte cu SUA), președintele Braziliei a dat înapoi, declarând că nu despre asta este vorba la summit-ul BRICS.

Pentru a înțelege mai bine meciurile care au loc trebuie spus că Brazilia joacă o singură carte la reuniunea din Africa de Sud – forțează sprijinul Rusiei și al Chinei pentru cererea sa de admitere în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite.

author avatar
Nicholas Cezar Redactor
939 afisari

25 COMENTARII

  1. E impresionant: XI nu și-a mai citit discursul, ci l-a pus pe ministrul sau de externe s-o facă, cu toate ca era prezent; Putin n-a avut curajul să se deplaseze la Johannesburg, de teama arestării de către TPI, și a onorat prezența cu un discurs insipid, înregistrat anterior și redat cu o viteză mai lentă de derulare… Deocamdată pretendenții la leadership-ul mondial au călcat cu stângul. Vedem până anul viitor ce se mai întâmplă!

    • Putin trebuia sa mearga, dementii sa-l sicaneze si apoi sa pice o bomba nucleara peste capul celui care ordona elucubratiile astea !
      Numai bomba atomica va rezolva problema !

    • Digi 24 . ro , 25.01.2021 , ora 10:02 , Editor : Adrian Dumitru : ” MILITARI INDIENI SI CHINEZI S-AU LUPTAT DIN NOU LA GRANITA DINTRE CELE DOUA TARI , LA O JUMATATE DE AN DE LA ULTIMUL CONFLICT ” – Sursa : BBC .

  2. Istoricii care au comentat si comenteaza public Actul de la 23 AUGUST 1944 ascund cu buna stiinta trei aspecte fundamentale: Declaratia dela Casablanca din Ianuarie 1943, Destituirea si Arestarea lui Benito Mussolini in Iulie 1943 si Hotarirea Ferma a Puterilor Aliate de a implementa Hotaririle Declaratiei de la Casablanca. Prin Declaratia dela Casablanca, Aliatii au hotarit ca Puterile Axei si Cele Asociate lor nu pot iesi din Razboi decit prin Capitulare Neconditionata. Acest principiu fusese aplicat de Regele Victor Emanuel al Italiei in Iulie 1943 cind l-a demis pe Benito Mussolini din functia de premier. Astfel Guvernul condus de Gen.Ion Antonescu nu putea scoate Tara din Razboi decit prin Capitulare Neconditionata. Asadar, pentru a putea obtine Conditii de la Aliati pentru ROMANIA, Regele Mihai I, in AUGUST 1944, nu avea decit o singura obtiune: demiterea Gen. Ion Antonescu si a Guvernului condus de acesta. Ce nu stia insa Regele Mihai I in AUGUST 1944 era Indirjirea cu care Puterile Aliate erau decise sa aplice Hotaririle Declaratiei de la Casablanca asa cum s-a intimplat un an mai tirziu in vara lui 1945 cind Administratia Truman a cerut Japoniei cu insistenta CAPITULAREA NECONDITIONATA. Regele Mihai I a aflat acest lucru abia in zilele de 6 si 9 AUGUST 1945 odata cu intreaga Lume.

  3. ”Xi vrea să ridice lumea împotriva SUA”
    ESTE SINGURA SOLUTIE PENTRU DISTRUGEREA IMPERIULUI PURULENT !

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger